Deputatul PNL Horea Uioreanu a acuzat PDL ca face presiuni asupra primarilor USL din judet pentru a trece inainte de alegerile locale din luna iunie in randul democrat-liberalilor, incercand "sa ii mituiasca cu bani din Fondul de rezerva al Guvernului". Horea Uioreanu a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa, ca, in urma acestor presiuni, primarul liberal din comuna Margau ar putea trece la PDL, iar viceprimarul PNL din comuna Ciucea a anuntat ca a trecut deja la PDL.
"Vreau sa avertizez asupra presiunilor majore facute de PDL asupra alesilor USL din judetul Cluj, pentru a trece la PDL, incercand sa ii mituiasca cu bani din Fondul de rezerva al Guvernului. Se va da in curand o hotarare de Guvern si vor fi alocati bani celor care promit ca trec la PDL, iar o alta hotarare de Guvern cu alocari de fonduri va fi aprobata in campania electorala. Criteriile de alocare a banilor sunt discretionare si strict politice. Nu pot sa garantez care primar va ceda si cand. In comuna Margau vom avea o posibila trecere a primarului PNL la PDL, iar viceprimarul PNL din comuna Ciucea a trecut deja la PDL", a spus Uioreanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.