Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a votat miercuri exercitarea de către instituție a dreptului de preemțiune pentru cumpărarea unei părți din imobilul situat pe Strada Regele Ferdinand, la numărul 1. Clădirea mai este cunoscută drept Casa Hintz și adăpostește Muzeul Farmaciei. Aceasta este și parte pe care vrea să o cumpere, cu o suprafață totală de 224,24 mp. 

În luna aprilie, Direcția județeană pentru cultură Cluj a primit o adresă de la Gabor-Csaba Hintz, reprezentantul proprietarilor imobilului, care dorește să vândă întreaga clădire, cu o suprafață construită desfășurată de 868,94 mp, cu valoare de vânzare de un milion de euro.

 

Ministerul Culturii nu are bani

 

Mai departe, Direcția s-a adresat Primăriei, menționând că documentația depusă de domnul Hintz este completă. ”După cum știți pesemne, nu este pentru prima dată când domnul Hintz, în calitate de reprezentant al familiei proprietar, își face cunoscută intenția de a vinde imobilul primit în urma retrocedării. Direcția Județeană pentru Cultură Cluj s-a arătat interesată de achiziționarea imobilului în vederea conservării Muzeului Farmaciei și punerii în valoare a unui imobil deosebite pentru arhitectura și istoria clujeană. Din păcate, instituția noastră nu a dispus și nu dispune de resursele financiare necesare pentru această achiziție. Prin urmare, Direcția Județeană de Cultură Cluj nu și-a exercitat dreptul de preemțiune.

Ne adresăm dumneavoastră pe această cale pentru a vă solicita și a că recomanda ca, în momentul în care vânzătorul se va adresa instituției pe care o conduceți în vederea exercitării dreptului de preemțiune al autorităților locale să luați în calcul achiziționarea acestui imobil. Muzeu Farmaciei este o instituție valoroasă și spectaculoasă nu doar prin patrimoniul muzeal expus, ci și prin imobilul în care funcționează, prima farmacie a orașului. Păstrarea sa în amplasamentul tradițional este în acest sens de o importanță deosebită”, arată în adresă Victor Cubleșan, director executiv al Direcției.

Și Carmen Ciongradi, directorul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, arată într-o adresă către primărie că autoritățile locale au rămas ultima speranță pentru păstrarea acestui obiectiv muzeal important ”ca unul dintre reperele importante pentru activitatea muzeală din Transilvania, din România și chiar din Europa.”

 

Cum au pierdut clădirea

 

”Pierderea acestui spațiu nu va însemna doar pierderea acestui spațiu nu va însemna doar pierderea unui nou monument de patrimoniu, ci chiar a primului muzeu de acest gen înființat în România într-un spațiu autentic (farmacia a funcționat neîntrerupt în acest loc între anii 1573-1949)”, scrie Carmen Ciongradi.

Instanţele au decis să retrocedeze moştenitorilor familiei Hintz, proprietarii dinainte de naţionalizare ai clădirii care a adăpostit prima farmacie din Cluj-Napoca, casa care în momentul de faţă găzduieşte colecţia Muzeului de Istoria Farmaciei. MNIT a avut mai multe procese cu moştenitorii, privind retrocedarea, evacuarea şi chiria.
O soluţie ar fi cumpărarea întregii clădiri de către Ministerul Culturii, care a invitat deja în repetate rânduri moştenitorii la negocieri în legătură cu vânzarea acesteia. Moştenitorii cereau pe clădire două milioane de euro, dar nu a existat nicio ofertă pentru aceasta, în afara de cea a Ministerului Culturii. Ministerul Culturii are de fapt drept de preemţiune în cazul vânzării imobilului, ceea ce înseamnă că este primul care trebuie anunţat în cazul în care urmaşii decid să-l scoată pe piaţă.

 

Au revendicat și colecția

 

Radu Crişan, directorul instituţiei, ne-a povestit că moştenitorii au cerut în instanţă şi obiectele expuse în Muzeul Farmaciei, însă tot ce a rămas din vechea farmacie după naţionalizare şi transformarea în plăcintărie, utilitate cu care a funcţionat timp de câțiva ani, este un dulap încastrat în perete. Colecţia expusă în prezent are la bază obiectele adunate de profesorul Iuliu Orient şi îmbogățită de-a lungul timpului cu alte donaţii de obiecte folosite în activitatea farmaceutică din Transilvania medievală.

Clădirea este una cu probleme, au arătat atât Crişan, cât şi locatarii acesteia, iar cine o va cumpăra va avea mult de lucru şi va trebui să facă investiţii considerabile, dat fiind că este vorba de o clădire de secolul XVI, care are nevoie de avize speciale pentru orice mică modificare.

Directorul MNIT, Carmen Ciongradi, a declarat pentru presa locală că moştenitorii au venit o dată la Cluj pentru a sta de vorbă despre soarta Muzeului Farmaciei cu oficialii MNIT. „Au fost de acord să vândă imobilul către muzeu, e greu de înţeles de ce mai fac acum aceste recursuri. Au spus ca îşi doresc ca aceasta clădire să fie în continuare Muzeu al Farmaciei, pentru că a fost a familiei lor, farmacişti din tată-n fiu, şi aşa ar fi normal. Oricum, noi avem încredere că vom ajunge la înţelegere cu ei”, a afirmat Ciongradi.

 

Mai bine fără chiriași

 

Gazeta de Cluj a fost sesizată în legătură cu faptul că proprietarii restaurantului au dat găuri în peretele dinspre curtea interioara al Casei Hintz, casa monument istoric, care datează din secolul XVI. De asemenea, tâmplăria dinspre stradă pare schimbată, iar aparatele de aer condiţionat fac bălţi în curte.

Prima instituţie căreia ne-am adresat în legătură cu acest aspect este Comisia Monumentelor Istorice, prin persoana arhitectului Virgil Pop. Întrebat dacă restaurantul a primit aprobările necesare pentru gaura din perete şi pentru faţadă, aşa cum susţin proprietarii acestuia, Virgil Pop a răspuns „Nu s-a solicitat şi nu s-a eliberat vreun aviz pentru casa Hintz. Vi s-au spus numai minciuni. Lucrările sunt ilegale”.

Spaţiul în care în prezent funcționează o cafenea a fost închiriat de la moştenitorii familiei Hintz, opt proprietari care s-au asociat pentru a revendica imobilul. „Geamurile nici măcar nu au fost vopsite, doar le-am gletuit. Poate fi considerată o îmbunătăţire, nu e renovare, s-a respectat aspectul iniţial”, au arătat proprietarii fostului restaurant din spațiul respectiv. Partea cea mai grava este ca s-au dat găuri în clădirea de secol XVI pentru coşurile de la bucătărie.

Atât vecinii, cât şi administraţia Muzeului Farmaciei, au declarat că a fost sesizată Comisia Monumentelor, dar nimeni nu a venit încă să vadă starea clădirii, astfel ca este îndoielnic faptul că aceasta ar fi emis autorizaţiile necesare. Vecinii povestesc ca atunci când au vrut să vopsească ramele ferestrelor şi au solicitat aprobarea comisiei, li s-a permis să folosească doar vopsea albastră care să corespundă aspectului iniţial al clădirii. Tâmplăria restaurantului, însă, a înlocuit complet pe cea veche, susţin aceştia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.