Păşesc, la finele lui august 2017, în Bădăcin, comuna Pericei, judeţul Sălaj. Sau mai simplu: locul naşterii marelui patriot Iuliu Maniu, fost prim ministru al României şi artizan al Marii Uniri de la 1918. Ucis samavolnic de comunişti în penitenciarul de trist renume de la Sighet, acolo unde pierea în anii `50 floarea intelectualităţii româneşti: militari, profesori, politicieni, episcopi greco-catolici, diplomaţi de carieră dar şi simpli ţărani. Peste tot prunii gem de magnifica lor povară şi e limpede că anul acesta va fi multă pălincă. Sătenii sunt majoritatea prin livezi, la cules. Viaţa îşi urmează cursul firesc însă deşi au trecut atâţi ani de la dispariţia sa, spiritul lui Iuliu Maniu este omniprezent. Fiecare localnic are câte ceva să-mi spună despre măreţul om de stat, consăteanul lor.
“Primar e un maghiar care ne arde de fiecare dată când are ocazia”
Intru în făgădăul din centrul aşezării şi am şansa ca primul sătean pe care-l întâlnesc să fie un vechi ţărănist, Petru Pop – “Tete”, în vârstă de 56 de ani. Personaj pitoresc, om din rocă dură, aflu curând că este cu adevărat îndrituit să-mi vorbească despre ilustrul patron spiritual al aşezării, pentru că bunicul său a fost ani de zile omul de încredere al lui Iuliu Maniu. Se află în pauză de masă şi urmează să se întoarcă în livadă, la cules, însă apariţia mea îl deturnează de la scopul său iniţial: află că părintele Cristian Borz a fost nevoit să plece din localitate, aşa că se oferă imediat să-i preia rolul de gazdă şi să mă culce, acasă la el, peste noapte.
Urmând ca a doua zi, duminică, să participăm – împreună cu întreaga suflare a localităţii – la parastasul marilor patrioţi ai naţiunii române – Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ion Diaconescu, Corneliu Coposu şi Ion Raţiu, dar şi la lansarea unui apel pentru renaşterea creştin-democraţiei, iniţiat de câţiva intelectuali de marcă ai României. Precaut, o anunţă pe soţia lui Floarea că nu va mai ajunge la cules şi mai întârzie cu subsemnatul, în sat. Îşi începe acesta, ex-abrupto, mărturia despre Maniu: “Bunicul – tot Petru, ca şi mine – a fost angajatul lui Maniu, prin 1932 – 1933, înainte de a fi dus în armată şi avea printre altele şi obligaţia să păzească via, ca să nu ciugulească păsările strugurii. La un moment dat bunicul, care avea puşcă de vânătoare a văzut prin brazii lui Maniu două-trei veveriţe, pe care ilustrul om politic le adusese special ca să însufleţească parcul de lângă casă. Dar bunicul, care nu mai văzuse până atunci veveriţe, a crezut că-s pui de draci trimişi de Scaraoţchi să-i tulbure minţile lui Maniu. Şi a reuşit să împuşte o veveriţă, cu care s-a prezentat, mândru, la “Sfinxul din Bădăcin” – însă în loc de felicitări a primit mustrări. Apoi, încă o amintire cu Maniu, despre modul cum făcea acesta vinul de Dealul Ţarinii – dealul aflat lângă casa lui – licoare ajunsă celebră la Bucureşti: Cornelia, sora lui Maniu, călugăriţa, îl spăla pe picioare pe bunicul şi după ce acesta era adus în braţe de doi inşi îl punea să joace peste sacii plini cu struguri aflaţi într-o covată de lemn. Ieşea un must extraordinar şi apoi un vin care ajungea la Bucureşti, pe care-l cereau o mulţime de oameni politici – şi nu numai”. Bărbatul în vârstă de 56 de ani mărturiseşte că este pensionar de boală, după ce s-a îmbolnăvit în urmă cu 27 de ani la întreprinderea “Armătura” din Şimleul Silvaniei, “unde respirai un aer ca-n mină”. “Tete” este şi fratele unui cunoscut protestatar anticomunist al zonei, Ioan Pop – “Poetu`”, anchetat şi bătut, în 1986, apoi legat cu zgardă şi lăsat lângă o cuşcă de câine, cu câinele alături, la Securitatea din Zalău. Totul, deoarece Pop a sărit gardul cimitirului şi a aprins lumânări la mormântul familiei lui Iuliu Maniu, cântând împreună cu câţiva tineri un imn compus de el şi dedicat tribunului. La această oră piesa respectivă a ajuns celebră sub numele de „Imnul lui Maniu” fiind interpretată la aproape fiecare eveniment festiv din sat. Pe „Poet” l-a turnat la securitate chiar şeful Căminului cultural, badea Patriţiu Man, cel care iniţial îi permisese să intre în cimitirul aflat în incinta căminului, dar apoi s-a răzgândit. „Securitatea i-a confiscat cele două caiete studenţeşti pline de poezii şi până la revoluţie fratele meu n-a reuşit să facă prea multe în viaţă. De altfel, tot timpul această instituţie a avut interesul să ţină Bădăcinul într-un con de umbră şi la asta au contribuit politrucii de atunci, inclusiv securiştii din sat – şi chiar după revoluţie persecuţia asta a continuat. Până şi ajutoarele pentru refacerea Casei Memoriale Maniu, care ar trebui să vină de la reşedinţa de comună întârzie, nu de alta, dar primar este acolo un maghiar care ne „arde” întotdeauna când are ocazia. Nici chiar fostul prim ministru Cioloş, originar din Pericei, nu a făcut nimic pentru Casa Memorială Maniu”, adaugă „Tete”.
“Tot satul are câte o poveste cu Maniu”
Nu trece mult şi în local apare însuşi „Poetu`”, însetat după munca la livada de pruni. Soarbe din câteva înghiţituri sucul pe care şi-l cumpărase după care se scuză şi promite că ne vom întâlni mai spre seară, când îşi va termina munca. Dar nu trec decât câteva minute şi bărbatul în vârstă de 55 de ani apare, răvăşit la culme, agitând un titlu de proprietate: „Tocmai în urmă cu câteva minute Man Ioan – „Germanu`” a cules vreo 400 de kilograme de prune de pe unul din terenurile lui Maniu, de 25 de ari. Vreau să ştiţi că asupra lui am drept de folosinţă, în calitate de făt al bisericii – şi actele aflate la mine confirmă acest lucru. A zis doar atât: „Să-l ia dracu` pe “Poetu`” şi s-a apucat să le culeagă, fără să-i pese de nimeni. Iată cum şi azi amintirea marelui Maniu e terfelită în sat – şi nimeni nu ia măsuri. Şi alte persoane şi-au creat acte false şi folosesc ilegal alţi 40 de ari din livada lui Maniu”. Se retrage, neputincios, dându-mi întâlnire pentru a doua zi, la biserica greco-catolică din sat unde va fi oficiat parastasul marilor fruntaşi ţărănişti Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ion Diaconescu, Corneliu Coposu şi Ion Raţiu. Între timp, cei prezenţi se întrec să-mi arate – pe plasma din birt – materiale filmate despre Casa Memorială Maniu, diverse versiuni ale Imnului lui Maniu, dar şi piese vesele cu Văru` Săndel, „folclorist-comediant”, originar din zonă… Curând, îşi face apariţia şi Nicolae Pop – înainte de a se deplasa şi el, ca mai toată lumea, la cules – care până nu demult a ocupat funcţia de şef al S.R.I. Satu-Mare. După ce mă întreabă – reflex profesional – dacă am venit cumva de la Cluj şi cu un cameraman, oarecum dezamăgit de răspunsul meu că sunt pe cont propriu, acesta îmi mărturiseşte: „Noi am fost teribil de îndoctrinaţi pe vremea lui Ceauşescu şi Maniu ne era prezentat ca un personaj negativ pentru istoria României, fiind mult hulit. În copilăria mea sătenii bătrâni povesteau – numai pe la colţuri şi-n şoaptă – cum venea Maniu, pe o trăsură trasă cu cai, de la Şimleu, cu vizitiu, având o pălărie de pai pe cap şi care împărţea bomboane la toţi copiii întâlniţi pe drum. Un lucru e clar, însă: întotdeauna oamenii l-au considerat unul de-al lor şi tot satul are o poveste cu Maniu”. Ne retragem curând la gospodăria lui „Tete” unde soţia lui, Floarea, cea care i-a dăruit trei copii ne face o primire ca-n basme, cu pălincă veche de douăzeci de ani şi bucate alese. Ca picanterie, femeia, trecută de cincizeci şi cinci de ani – de o frumuseţe aspră, aducând cu portretele feminine din icoanele bizantine – ne mărturiseşte la un moment dat marele mister al vieţii sale: ”În urmă cu treizeci de ani, când aveam deja un copil, am vizitat împreună cu soţul Mănăstirea Văratec şi maica stareţă a vrut, efectiv, să mă oprească la mănăstire, zicând că am în faţă un destin religios – fără să-i pese că soţul e lângă mine şi copilul mă aşteaptă acasă. Chiar şi acum mă întreb, după atâţia ani, care o fi fost sensul acelei întâmplări”… „Da, stareţa a vrut să mi-o ia şi să mă lase singur cu copilul”- confirmă, râzând, „Tete”.
Parastasul în memoria eroilor şi apelul intelectualilor
Duminică dimineaţă, după Liturghia din Biserica Greco-Catolică urmează momentul mult aşteptat de toată lumea, parastasul în memoria familiilor Maniu, Mihalache, Coposu, Raţiu şi Diaconescu. Remarcă, în timpul oficierii parastasului părintele greco-catolic Cristian Borz: „Pe Maniu, Mihalache, Coposu şi Diaconescu i-a pus Dumnezeu să aleagă între o cale strâmtă – suferinţă, închisoare, moarte – şi o cale largă: funcţii, bogăţie, onoruri. Ei au ales calea strâmtă, chiar cu preţul de a-şi pierde viaţa. Dacă viaţa lor nu era aşezată pe principii creştine, dacă n-ar fi avut o credinţă puternică în Dumnezeu, n-ar fi reuşit să facă această alegere. Iar când surorile Seniorului l-au întrebat pe acesta cum de-a fost capabil să reziste şaisprezece ani în închisoare, acesta le-a răspuns: „Credinţa în Dumnezeu şi rugăciunea voastră m-au ţinut în viaţă atâta timp, acolo”. Ei nu şi-au vândut sufletul, dar la fel a fost şi în cazul marelui Ion Raţiu”! A urmat, pe platoul din faţa Casei Memoriale Maniu lectura „Apelului pentru renaşterea creştin-democraţiei româneşti”, făcută de fruntaşul ţărănist Ion-Andrei Gherasim, în numele iniţiatorilor lui, un grup de intelectuali de renume ai ţării. Nu înainte însă ca Doru Mărieş, de la Asociaţia „21 Decembrie 1989” să afirme: „Iuliu Maniu, alături de cei care au fost alături la momentul 1918 – un an astral pentru români – a avut o intuiţie de excepţie, pe alocuri chiar divină. Mi-aş dori ca această echipă care s-a format în urmă cu câteva luni să primească şi ea o intuiţie – nu neapărat divină, fiindcă noi suntem oameni normali – dar măcar capacitatea de a ne alege de aici încolo partenerii cu care să pornim pe drumul firesc, împreună cu dumneavoastră pentru România”. Ceva mai târziu, la pomana de după eveniment, la care a participat întreaga suflare a satului, împreună cu oaspeţi sosiţi din toate părţile ţării şi Europei părintele Cristian Borz ne-a declarat, la rândul său: „Anul viitor sărbătorim o sută de ani de la Marea Unire. Iuliu Maniu a fost printre principalii contribuitori la acest act istoric. Ne dorim ca locul în care el a copilărit şi trăit să devină un centru cultural şi, aşa cum şi-a dorit el în testament, aici să fie instruiţi şi educaţi tineri pentru viitor. Din păcate până acum nici Primăria, nici Consiliul Judeţean şi nici Ministerul Culturii, în ciuda drumurilor făcute la Bucureşti, nu s-au implicat în restaurarea Casei Memoriale Iuliu Maniu, astfel că toate eforturile noastre au rămas fără rezultat. Fundaţiile „Ion Raţiu” şi „Corneliu Coposu”- dar şi oamenii simpli sunt cei care au făcut ca acest edificiu să fie în picioare”.
IMNUL LUI IULIU MANIU, de Ioan Pop – POETU`, Bădăcin 1986
Îl simt cum mai vine
Mai vine pe-acasă
Îl văd cum se-aşează
Cu satul la masă,
Şi-şi varsă durerea
Sădind-o în noi –
Generaţii ca mine,
Ca tine, ca voi
Refren: Să cântăm despre Iuliu
Despre „Sfinx” să cântăm,
Toată lacrima noastră
Pentru el s-o vărsăm
Dragii mei prin menire
Ne-e dat să-l spălăm
De minciuni şi de vorbe,
În noi să-l schimbăm.
Un mormânt să-i găsim –
Cum mormânt şi-a dorit!
În pământul natal,
În pământul iubit.
De azi înainte, generaţii vin,
Pentru tine, Iuliu,
„Sfinx” de Bădăcin,
Şi-ţi aduc ofranda
Şi respect sincer
Ţara românească
Îngerii din cer.
Scurt fragment din amplul “Apel pentru renaşterea creştin-democraţiei româneşti – o chemare la dialog, la asumarea responsabilităţii, la acţiune”: “Îi chemăm pe toţi cei care cred că pot contribui la reechilibrarea scenei politice să se angajeze într-un proces de dialog politic care să vizeze reconstruirea unei forţe politice autentice de dreapta, ataşată tradiţiilor democratice, moralei creştine, patriotismului luminat şi necesităţii continuării integrării europene.(…) E nevoie de o formaţiune politică reprezentativă care să poată reconstrui idealul binelui comun. În contextul românesc doctrina creştin-democrată şi tradiţia istorică a PNŢCD pot fi punctul de întâlnire al celor care vor să contribuie în mod concret la o schimbare de substanţă a vieţii noastre politice. (…) PNŢ a renăscut miraculos în decembrie 1989 prin PNŢCD. Spiritul acestui partid poate renaşte şi azi. În 1990 existau doar foştii deţinuţi politici, fără alte resurse decât cele simbolice. Azi, există infinit mai multe mijloace de comunicare pentru a-i reuni pe toţi cei care vor să pună umărul la renaşterea spiritului de rezistenţă care i-a caracterizat totdeauna pe fruntaşii şi pe militanţii acestui partid. Azi nu mai e nevoie să rezistăm împotriva gloanţelor sau torţionarilor, preţul pe care îl plătim e infinit mai mic, dar nevoia de a oferi o autentică alternativă e la fel de mare. Numai înscrierea într-o astfel de tradiţie ne va da forţa morală de a propune o adevărată schimbare. (…) Iar primul pas al acestei acţiuni este să-ţi recunoşti rădăcinile, să asumi identitatea care a cultivat totdeauna aceste valori, indiferent de preţ. Nu există asumare fără risc, iar asumarea riscurilor de imagine este irelevantă în faţa asumării sângelui vărsat pentru apărarea acestor valori. Azi avem mai multe discursuri populiste, dar patrioţii sunt rari pentru că din ce în ce mai mulţi români nu se mai regăsesc în ţara lor. Îi invităm pe toţi oamenii, toate grupurile formale şi informale care cred că pornind de la valorile creştin-democraţiei vom putea da motive românilor să creadă în viitorul ţării lor”. Iniţiatori: Fundaţia “Corneliu Coposu”, Asociaţia “21 Decembrie 1989”, Dan Grigore, Andrei Dimitriu, av. Antonie Popescu, av. Ionuţ Matei, politolog Alexandru Gussi, Ion Andrei Gherasim, Doru Mărieş. Semnatari: Fundaţia “Ion Raţiu”, Flavia – Bălescu Coposu, Rodica Coposu, Ana Blandiana, Paul Lăzărescu, Tudor Dunca, Liviu Hagea, Costin Borc, Tudor Călin Zarojanu, prof. dr. Dumitru Zdrenghea şi mulţi alţii, iar lista rămâne deschisă pe site-ul Fundaţiei “Corneliu Coposu”.
