Un tânăr care a participat sâmbătă la concursul organizat pentru admiterea la Şcoala de subofiţeri jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni a urinat într-o sticlă în timpul examenului, cu acordul supraveghetorilor şi al celorlalţi participanţi.

La  scurt timp de la deschiderea subiectelor, unul dintre candidaţi a solicitat să meargă la toaletă pentru a se uşura, deşi la începutul probei li s-a atras atenţia că nu vor fi lăsaţi să iasă din sală, întrucât regulamentul de desfăşurare a probei nu ar permite aşa ceva, scrie Monitorul de Botoşani.

Prin urmare, pentru a nu fi descalificat, candidatul respectiv a fost nevoit să bea apa dintr-un pet pe care îl avea la el, după care a mers în spatele sălii de examen, unde s-a uşurat, totul desfăşurându-se cu acordul supraveghetorilor şi a celorlalţi candidaţi prezenţi în sală.

Până la ieşirea din examen, candidatul a rămas cu recipientul cu urină lângă banca în care fusese repartizat. Cazul, fără precedent până acum, a ieşit la iveală, iar reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Botoşani, care au fost practic organizatorii examenului, au venit cu o serie de precizări în care anunţă că incidentul neobişnuit va face obiectul unor cercetări. 

„La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor fi verificate aspectele semnalate pe timpul desfăşurării probei de evaluare a cunoştinţelor candidaţilor în cadrul concursului de admitere la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareş” Fălticeni, sesiunea septembrie – octombrie 2021.

Vom reveni cu precizările necesare în cel mai scurt timp posibil, conducerea inspectoratului fiind prima interesată de lămurirea aspectelor semnalate, conform prevederilor legale”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de IJJ Botoşani.

Sursa: adevarul.ro

Citește și: Lovitură sub centură pentru Boc, Florisal a fost scutită de taxa de timbru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.