Below a Civil Air Patrol plane wing stretch acres of farmland that are being photographed as part of an agricultural research project by a drone the plane is tailing on July 15. Photo by Brandi Jewett/Grand Forks Herald.

Agenţia Spaţială Europeană a demarat un proiect de 800.000 de euro cu scopul de a-i stimula pe IT-iştii din România să realizeze astfel de aplicaţii. “O aplicaţie folosită în Franţa permite fermierilor să afle de pe telefoanele mobile când recolta de struguri este coaptă şi gata pentru a fi culeasă. Acest lucru este util pe plantaţiile mari, unde este dificil să determini momentul în care trebuie să începi recoltarea. Cu ajutorul acestei aplicaţii, fermierii nu trebuie nici să iasă din case”, explică Bianca Muntean, managerul clusterului iTech Transylvania by ARIES (Romanian Association for Electronic Industry and Software), partenerul din România (cu sediul la Cluj-Napoca) al proiectului “EO ClimLab”.

Această aplicaţie a fost unul dintre exemplele pe care oficialii Agenţiei Spaţiale Europeane le-au dat partenerilor români. Proiectul în valoare totală de 800.000 de euro are ca scop “dezvoltarea rapidă şi prototiparea de noi produse bazate pe Observarea Pământului – Earth Observation (EO), urmărind sprijinirea adaptării şi reducerii efectelor schimbărilor climatice în cadrul unor abordări multi-disciplinare legate de mediul de afaceri şi societate (agricultură, sănătate, managementul riscurilor, întreţinerea infrastructurilor, educaţie, diseminare).”

Bianca Muntean precizează că proiectul urmăreşte popularizarea folosirii informaţiilor furnizate de sateliţi pentru crearea de aplicaţii în România, Polonia şi Cehia. “Obiectivul final este identificarea unor aplicaţii dintre care cele mai promiţătoare să fie sprijinite pentru a fi puse în aplicare. Practic se doreşte dezvoltarea de aplicaţii comerciale care să folosească datele puse la dispoziţie de sateliţii agenţiei”, mai arată magagerul. Proiectul este concentrat pe reducerea efectelor schimbărilor climaterice.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.