Photo by Salvatore Laporta/IPA/ABACAPRESS.COM

Deputatul PSD de Cluj, Patriciu Achimaș Cadariu, și-a îndemnat colegii să susțină adoptarea proiectului de lege privind organizarea şi finanţarea activității de vaccinare a populaţiei în România pe fondul îngrijorărilor legate de evoluția epidemiei de rujeolă. În România, s-a ajuns la 9.000 de cazuri de rujeolă şi au fost înregistrate nouă decese. 9 din 10 cazuri de rujeolă sunt cazuri nevaccinate, spun specialiștii.

„Sunt un susținător al acestei legi privind vaccinarea dar, atâta vreme cât nu găsesc o masă critică, acțiunea unui singur om nu poate să producă schimbarea. Am avut această problemă ca ministru al Sănătății, am regăsit-o an de an la fiecare schimbare de ministru, deci e o chestiune care trenează de zeci de ani și nu pare să existe o voință politică care să producă schimbarea”, a subliniat chirurgul Institutului Oncologic din Cluj. 

Deputatul Achimaș-Cadariu crede că cei care se opun vaccinării sunt victime ale acțiunilor de manipulare de pe rețelele sociale și le-a cerut deputaților să nu sacrifice sănătatea copiilor pentru câteva voturi pierdute. 

Acoperirea vaccinală era înainte de 1989 de peste 95 la sută, cât recomandă și Organizația Mondială Sănătății pentru a opri transmiterea bolii, însă acum este cu mai bine de 10 procente mai jos. De ce?

„Pentru că ne batem joc de educație, de sănătate, pentru că în goana după voturi ajungem să debităm sau să acceptăm tot felul de lucruri, pentru că sub pretextul democrației, pe care n-am învățat-o, de fapt, sub pretextul libertății absolute am cedat pas cu pas lucruri pe care le câștigasem, paradoxal, într-o dictatură. Adică o acoperire vaccinală optimă. Și nu fac apologia dictaturii lui Ceaușescu, sunt într-o opoziție totală față de asta, dar exista de bine de rău un sistem medical care a reușit să eradicheze unele boli iar copilașii erau protejați”, a subliniat prof. univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu.

Deputatul clujean a încheiat cu concluzia că a sosit clipa ca cineva să-și asume Legea vaccinării chiar cu riscul de a pierde câteva procente la vot.

„Să nu facem jocul antivacciniștilor, oricare ar fi ei, din interior sau din exterior, ei atentează efectiv la sănătatea poporului român. Se pot lua niște măsuri, se pot face și impune reguli. Bătălia este între partide mainstream și noi creații aberante din genunea rețelelor sociale”, a încheiat deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu. 

Legea vaccinării votată de Senat în 2017 prevede că imunizarea devine obligatorie pentru copii conform calendarului naţional de vaccinare, iar în caz de epidemie cu vaccinurile adecvate. Documentul s-a blocat la Camera Deputaţilor, for decizional.

1 COMENTARIU

  1. Lobbyul si in USA era coruptie pana au dat lega lobbyului. La noi de ce nu se cerceteaza astfel de fapte pe baza traficului de influenta si a coruptiei. Poate dl deputat ia bani de la firmele cu vacciunurile sa ii reprezinte. Fiind vorba de rujeola sper ca vaccinul e testat nu ca si cu vaccinurile covid-19. S-au dat in folosinta netestate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.