Printre primele decizii ale lui Ludovic Orban se numără cea în care l-a numit pe Ionel Dancă în funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului, cu rang de ministru. Dancă a fost editor la Realitatea TV și The Money Chanel, purtătorul de cuvânt al PNL și fost consilier de stat la Cancelaria premierului tehnocrat Cioloș.

Ionel Dancă a fost consilier de stat pentru proiecte speciale de dezvoltare economică la Cancelaria premierului Cioloș, iar anterior consilier de comunicare și relații publice în cadrul aceleiași Cancelarii. El a coordonat Unitatea Guvernamentală de Asistență Tehnică pentru proiecte de dezvoltare economică regională integrată în Valea Jiului, Roșia Montană – Munții Apuseni și comunitățile marginalizate din Moldova (Vaslui – Iași), înființată de Cioloș.

În perioada 2010-2013, Dancă a fost realizator, iar ulterior și editor-coordonator la Realitatea TV și The Money Channel. După aceea, cariera sa a inclus pozițiile de expert pe comunicare la Confederația Sindicală Meridian, consilier personal al ministrului Economiei, membru în CA-urile Cupru Min și Coversmin și  consilier de specialitate la Electrica Serv și Oltchim. Dancă s-a înscris în PNL și a devenit purtător de cuvânt al partidului în toamna lui 2017, anterior fiind consilier al USR pe probleme economice și de comunicare.

Citeste si Ludovic Orban a concediat aproape 40 de secretari de stat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.