Marian, un băieţel frumos şi dezgheţat în vârstă de 7 ani din comuna Floreşti este însoţit de părinţi la I.M.L.Cluj pentru a fi consultat de medici. Furioşi, aceştia spun că micuţul lor a fost potopit de palme de către un vecin, pocăit, care urăşte atât de mult copiii încât îi bate imediat ce-i prinde în preajma porţii lui. Ei declară că băiatul lor este doar una din multele victime ale bărbatului şi promit că-şi vor uni forţele împreună cu părinţii celorlalţi copii bătuţi de acesta apoi,pe lângă plângerea penală pe care i-o vor face, îl vor acţiona şi în justiţie.


Băiatul, încă apatic, de pe urma loviturii încasate în faţă, povesteşte sub privirile protectoare ale mamei şi ale tatălui cum a avut loc toată tărăşenia: „Duminică, pe la amiază,m-am jucat cu un băiat pe strada Bălcescu, aproape de casă, când acesta la un moment dat s-a frecat de peretele casei domnului Adam, un nene de vreo 50 de ani. Numa` ne-am trezit cu el peste noi, fiindcă eu cred că stătea la pândă şi după ce n-a reuşit să-l prindă pe prietenul meu m-a apucat pe mine, care n-am făcut nimic. Apoi mi-a dat o palmă atât de tare peste faţă, că n-am mai ştiut de mine”. Intră în discuţie şi mama lui, Cerasela: ”Vecinii mi-au spus ce i se întâmplase băiatului pentru că lui Marian i-a fost, efectiv, frică să ne spună ce i s-a întâmplat şi stătea singur pe drum, speriat. Am sunat urgent la poliţie şi la faţa locului a venit un echipaj de poliţie care a constatat faptele petrecute, după care l-am dus pe copil la U.P.U.” Îmi arată biletul de ieşire din clinică, pe care scrie clar: „Contuzie temporo-mandibulară stângă, contuzie pavilion. Afirmativ agresiune. Recomandăm tratament medicamentos”. Intervine şi tatăl copilului: „Asta nu-i prima oară când acest individ ne bate copilul. A mai făcut-o şi acum două luni când băiatul a scăpat pe stradă, în faţa porţii lui, o hârtie de caramea. De asemenea a sărit de câteva ori şi la oameni maturi, dar cert e faptul că în momentul când vede copii în preajma casei lui parcă înnebuneşte. Chiar mă întreb cum e posibil ca un asemenea om să pozeze în pocăit şi să participe şi la întruniri… Oricum, după acest eveniment noi, mai mulţi părinţi din zonă suntem hotărâţi să ne unim forţele şi să-i deschidem un proces la Tribunal, fiindcă nu este admis ca o asemenea situaţie să persiste şi copiii noştri să fie în pericol chiar în apropierea casei. De asemenea, pot să vă spun că până şi poliţiştii au fost impresionaţi în momentul când au văzut cât de roşu era copilul la obraz şi de aceea ne-au trimis la I.M.L.. Totodată  avem de gând să ne adresăm şi la Protecţia copilului, ca să se facă odată ceva împotriva acestui individ”! Curând, după ce copilul le-a fost consultat şi medicii i-au eliberat acestuia un certificat, cei trei părăsescgrăbiţi incinta instituţiei medicale.

“La nivelul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti a fost depusă o sesizare de către mama unui minor care a reclamat faptul că fiul său a fost agresat de un vecin. Poliţiştii desfăşoară activităţi pentru lămurirea aspectelor sesizate în vederea luării măsurilor legale care se impun”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

4 COMENTARII

  1. Doamne fereste!Medicul de familie din comuna nu-l are in evidenta?E clar ca e agresiv, poate nenoroci pe viata un copil!De ce nu-l consulta, nu-l trateaza???Pana sa se pronunte justitia…..nebunul poate nenorocii alti copii si apoi cui, la ce-i mai ajuta ca face puscarie, sau se odihneste la vreo casa de glumeti?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.