Un preot sicilian asasinat de mafie şi cunoscut pentru lupta sa curajoasă a fost beatificat, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii la Palermo, în prezenţa a zeci de mii de persoane.

Cardinalul emerit de Palermo, monseniorul Salvatore De Giorgi, l-a reprezentat pe Papa Francisc la ceremonie, în prezenţa a 40 de episcopi şi 750 de preoţi. Acesta este un eveniment simbolic pentru ţară, la care au participat ministrul de Interne, Angelino Alfano, şi cel al Justiţiei, Anna-Maria Cancellieri.

„Beatificarea lui Don Puglisi reprezintă darul lui Dumnezeu cel mai aşteptat de toată Sicilia şi nu numai. La 20 de ani de la asasinarea sa, Don Puglisi vorbeşte în continuare. El vorbeşte mai puternic”, a afirmat fostul arhiepiscop de Palermo în Osservatore Romano.

Dar fratele victimei, Gaetano, a afirmat într-o carte recent: „aş fi preferat să îl văd în viaţă decât beatificat”. „Biserica îl beatifică astăzi, dar când a avut nevoie de ajutor, nimeni nu era acolo”

Centrul comunitar creat de Puglisi este în continuare ţinta atacurilor. Luna trecută, zona în care urmează să fie înălţată o biserică în onoarea sa a fost incendiată.

La 14 ani de la deschiderea cauzei de beatificare, Benedict al XVI-lea a autorizat în 2012 promulgarea unui decret privind „martiriul” lui Don Puglisi, ucis de „ura faţă de credinţă”. În cazul „martirului”, nu a fost cerut niciun miracol pentru beatificare, contrar prevederilor din alte cazuri. Beatificarea poate fi urmată apoi de o canonizare.

„Don Pino”, foarte popular în rândul tinerilor pentru limbajul său direct, a fost ucis la 15 septembrie 1993, în ziua în care împlinea 56 de ani, cu un glonţ în ceafă, de către unul dintre ucigaşi, Salvatore Grigoli.

„Vă voi aştepta”, ar fi declarat el, cu zâmbetul pe faţă, înainte de a muri în pragul casei sale.

Puglisi era destetat de liderii mafioţi din Brancaccio pentru activitatea sa de prevenţie în rândul tinerilor, pe care încerca să îi îndepărteze de formele de dependenţă – precum drogurile – care îi conduceau la mafie.

Asasinarea sa a avut loc în timp ce ţara era şocată de atentatele care se soldaseră, cu un an înainte, cu moartea judecătorilor Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino.

La San Gaetano, cel care era numit cu afecţiune „3P” („Padre Pino Puglisi”) a explicat lupta sa în numele „adevărului” Evangheliei: „dacă Dumnezeu este cu noi, cine va fi împotriva noastră! Nu îmi este teamă de moarte, dacă ceea ce spun este Adevărul”.

Într-o cultură mafiotă superstiţioasă, în care clericii sunt rareori atacaţi, doi lideri mafioţi, Filippo şi Giuseppe Graviano, au fost declaraţi vinovaţi pentru că au comandat crima şi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în 2001 şi 1999. Executanţii au primit aceeaşi pedeapsă.

Grigoli, tulburat de zâmbetul lui Don Puglisi în momentul morţii, a colaborat cu justiţia, la fel ca şi şeful comandoului, Gaspare Spatuzza.

Într-o regiune în care mafia şi Biserica s-au respectat de cele mai multe ori şi uneori s-au ajutat, în care mafioţii merg la slujbă, lupta preotului din Brancaccio, susţinută de arhiepiscopul Salvatore Pappalardo, a servit drept un exemplu pentru alţi catolici, din Calabria până regiunea Napoli.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.