Un bărbat de 64 de ani este acuzat că și-a mutilat soția, după care a omorât-o lovind-o în zona capului cu un topor. Atacul oribil s-ar fi produs, duminică, în timpul unei crize de gelozie, la Cincu, în județul Brașov.

O crimă înfiorătoare a îngrozit, duminică, o comuna din județul Braşov, după ce un bărbat şi-a ucis şi mutilat concubina cu care locuia în aceeaşi casă. Ultima cearta între cei doi a izbucnit în miezul nopții, moment în care femeia, de 67 de ani, a fost ucisă în bătaie.

Gelozia şi certurile zilnice au stat la baza acestei fapte de cruzime, spun vecinii. Bărbatul care era la a treia femeie cu care trăia şi la fel le bătea și pe celelalte, spun vecinii. În sat era un om respectuos, nu se certa cu nimeni, dar în ultimul timp devenise violent. „E ceva chiar de groază. Începuse demult să o ia razna şi lua medicamente. O bătea şi pe prima lui soţie. După ce a omorât-o i-a tăiat urechile, ca să îi ia cerce”, spune o localnică.

Trupul neînsuflețit al victimei a fost preluat de către Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării autopsiei.

A lovit-o în cap cu un topor, provocându-i leziuni traumatice

Echipa operativă constituită din criminaliști și investigatori a prelevat probe și a efectuat cercetarea la fața locului sub coordonarea procurorului de caz. Bărbatul a fost reținut de polițiști și introdus în arestul IPJ Brașov pentru 24 de ore, iar instanța a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile. Criminalul riscă până la 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav.

„În fapt, la data de 31 octombrie 2021, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că într-un imobil situat pe raza localității Cincu, județul Brașov, se află o persoană de sex feminin în stare de inconștiență. S-a constituit, de îndată, echipă operativă complexă formată din procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, Secției 3 Poliție Rurală Voila și Serviciului Criminalistic Brașov, care s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetării locului faptei. Cu ocazia investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 31 octombrie 2021, în jurul orei 03.00, în timp ce se aflau în locuinţa comună situată în localitatea Cincu, județul Brașov, pe fondul unui conflict spontan, cauzat de gelozie, un bărbat în vârstă de 64 ani ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în vârstă de 67 ani, lovind-o în zona capului, cu un obiect contondent, provocându-i leziuni traumatice care au dus la decesul acesteia”, a detaliat pentru publicația locală mytex.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


sursa: stiridiaspora.ro

Citește și: Doi bărbați au fost înjunghiați de iubite, după ce s-au îmbătat bine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.