Oficiul Naţional de Urgenţă a emis luni cod roşu de alertă pentru provincia Biobío din Chile ca urmare a creşterii activităţii seismice a vulcanului Copahue, ceea ce implică evacuarea preventivă a cel puţin 2.000 de locuitori din zonă. Alerta a fost declarată şi în provincia argentiniană Neuquen, dat fiind faptul că vulcanul este situat la graniţa dintre cele două ţări din America de Sud, transmite Xinhua. O serie de 455 de cutremure de intensitate mică au fost înregistrate de duminică până luni în zona vulcanului, a cărui activitate este monitorizată de vinerea trecută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.