Ungaria s-a opus adoptării unei declaraţii comune a ambasadorilor statelor membre ale NATO cu privire la Ucraina, ca urmare a adoptării de către Parlamentul de la Kiev a unei noi Legi a educației.

Votată la începutul lunii septembrie 2017 şi promulgată de preşedintele de la acea vreme, Petro Poroşenko, noua lege a introdus sistemul de 12 clase în Ucraina şi extinderea utilizării limbii ucrainene în sfera educaţiei.

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a spus că ţara sa nu este pregătită să sacrifice interesele unui număr de 150.000 de etnici maghiari din vestul Ucrainei de dragul unor considerente geopolitice, scrie Agerpres.

”Întrucât aceste propuneri au fost respinse, noi nu am avut altă variantă decât aceea de a vota contra declaraţiei”, a precizat şeful diplomaţiei ungare.

Budapesta a prezentat mai multe propuneri de amendamente la declaraţia potrivit căreia Ucraina trebuie să-şi respecte obligaţiile faţă de minorităţi în conformitate cu dreptul internaţional, iar câteva propuneri s-au bazat pe principiile Consiliului Europei şi ale ONU.

Privarea de drepturi a unei minorităţi ce aparţine unuia dintre statele membre ale NATO ar fi meritat cel puţin să fie menţionată într-un asemenea document, a subliniat Peter Szijjarto. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.