Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” (UCDC) a scos la vânzare sediul Facultății de Drept din Cluj-Napoca în schimbul sumei de 2 milioane de euro.  De asemenea, UCDC a decis, pentru prima oară în cei 32 de ani de activitate, să nu organizeze concursuri de admitere pentru anul universitar 2022-2023. Măsura a fost luată de Senatul Universității și vizează toate facultățile din subordine. 

Potrivit surselor Gazeta de Cluj, Momcilo Luburici, președintele Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, a se pregătește să închidă instituția, motiv pentru care a început să vândă proprietățile universității și să sisteze concursurile de admitere. Momcilo Luburici s-a născut în 1924, în actuala Bosnia-Herțegovina. În 1949, a migrat în Republica Populară Română. În 1990, a fondat Universitatea Dimitrie Cantemir, devenită între timp una dintre cele mai importante instituții de învățământ particulare din țară, cu filiale în mai multe orașe. În 32 de ani de existență, Universitatea a avut peste 85.000 de absolvenți cu licență și peste 15.000 de absolvenți de master. 

Se pregătește exodul studenților

Cu toate acestea, povestea UCDC se apropie de final. Instituția nu a mai organizat concursuri de admitere pentru anul universitar 2022-2023 și aproape că a dublat taxele de școlarizare pentru studenții înscriși la programele de studii de licență și de masterat, iar cei care nu își permit să achite taxa majorată de la 900 de euro la 1500 de euro au fost îndemnați să se transfere la alte universități private.  Reprezentanții instituției au motivat că majorarea taxelor a este determinată de rata inflației și creșterea prețurilor la combustibili, energie electrică și gaze. Studenții sunt indignați și pun majorările pe seama reducerii numărului de studenți, având în vedere că nu s-au mai organizat admiteri. 

„Din cauza creșterii explozive a prețurilor la combustibili, energie electrică și gaze precum și pe fondul celei mai ridicate rate a inflației din ultimii 20 de ani, taxa de școlarizare pentru anul universitar 2022-2023, la programele de studii de licență și de masterat este de 1500 euro. Studenților care nu au posibilitatea de a achita taxa de școlarizare în cuantumul precizat mai sus, li se recomandă transferul la următoarele universități unde există programe de studii similare:

– Universitatea „Hyperion“ din București;

– Universitatea „Nicolae Titulescu“ din București;

– Universitatea Româno-Americană din București.”, arată anunțul publicat pe site-ul oficial al universității. 

Sediul Facultății de Drept „Dimitrie Cantemir”, scos la vânzare 

Mai mut, Universitatea a scos la vânzare mai multe imobile, printre care se numără și două clădiri din Cluj-Napoca. Este vorba despre sediul Facultății de Drept „Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca, care se vinde cu aproximativ 2 milioane de euro, și un alt imobil din zona Gării, în schimbul căruia reprezentanții UCDC se așteaptă să primească 3 milioane de euro. 

Contactat de reporterii Gazeta de Cluj, Alexandru Cordoș, decanul Facultății de Drept „Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca, a adus câteva precizări în acest sens. 

„Facultatea de Drept, de pe str. Burebista nr.2, s-a relocat, într-o clădire nouă, proprietatea universității, începând cu data de 21 februarie 2022. Clădirea beneficiază de dotări moderne, este echipată pentru cele mai exigente cerințe fiind situată pe str. Teodor Mihali, nr. 56. În acest moment, în clădire funcționează Facultatea de Drept și Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” București. Ambele facultăți au un nr. de aproximativ 2000 de studenți. Clădirea menționată are toate atuurile pentru asigurarea unui învățământ de calitate, într-un campus universitar particular.

În acest context, vechiul sediu al Facultății de Drept, este eligibil pentru vânzare.”, a declarat Alexandru Cordoș.

Referitor la sistarea concursurilor de admitere  pentru anul universitar 2022-2023, Alexandru Cordoș ne-a recomandat să consultăm un interviu al Marinellei Turdean, publicat pe site-ul edupedu.ro, în care sunt explicate principalele motive. 

„Decizia privind sistarea admiterii pentru anul universitar 2022-2023, a fost luată de Senatul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” București. Motivul a fost explicat de doamna prof. univ. dr. Marinella Turdean, Prorector  și purtător de cuvânt al Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” București într-un amplu interviu acordat publicației, Edupedu.ro, în data de 8 august 2022.”, a transmis Alexandru Cordoș, decanul Facultății de Drept „Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca. 

De asemenea, Alexandru Cordoș a ținut să precizeze și faptul că UCDC a a primit în acest an cel mai important calificativ acordat de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS).

„Decizia de a nu se organiza admitere in acest an universitar, s-a luat de către Senatul Universității, conform legislației in vigoare (care permite acest lucru), pentru toate facultățile UCDC din țară. Avem în prezent aproximativ 8.ooo de studenți, din care 2000 la Cluj.
Am primit în acest an cel mai important calificativ acordat de ARACIS „Grad de incredere ridicat”. Prin urmare, universitatea își continuă activitatea didactică într-un sediu nou, cu doua facultăți. Raportat la sediul Facultății de Drept din Cluj-Napoca, este scos la vânzare doar spațiul dezafectat din strada Burebista nr.2”, a precizat Alexandru Cordoș, decanul Facultății de Drept „Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca.

Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să ia legătura cu reprezentanții Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, însă nu au fost de găsit la numerele de telefon afișate pe site-ul oficial al instituției. Într-un punct de vedere transmis la solicitarea  Edupedu.ro, Marinella Turdean, prorectorul instituției de învățământ, a afirmat că decizia de a nu mai organiza concursuri de admitere pentru anul universitar 2022-2023 a fost determinată de presiunea exercitată de criza economică care a dus la constituirea unei taxe de școlarizare necompetitive pentru posibilii viitori studenți ai UCDC. De asemenea, a fost luat în calcul și numărul redus de absolvenți de liceu care s-au prezentat la probele de bacalaureat.

„Este prima dată când la Universitatea noastră nu se organizează concurs de admitere la niciun program de studiu. În legătură cu motivele care au stat la baza acestei Hotărâri a Senatului, în primul rând, vă subliniez următorul context: după cum se știe, anul 2022 este anul în care s-au prezentat la examenul de bacalaureat cei mai puțini absolvenți de liceu din ultimele trei decenii, respectiv 120.000 de candidați dintre care au promovat examenul 89.054. În condițiile în care cele 53 de universități de stat civile și militare au scos la concursul de admitere peste 150.000 de locuri, dintre care bugetate, 61.500, teoretic nu ar mai fi rămas niciun candidat pentru admitere în cadrul celor 30 de instituții de învățământ particular”, a declarat Marinella Turdean. 

Dacă nu vor fi organizate concursuri de admitere, universitatea va funcționa până în momentul în care studenții vor absolvi programele de studiu la care s-au înscris. Spre exemplu, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” se va putea închide numai în anul 2025, abia după ce studenții care în anul universitar 2022-2023 se află în anul II de studiu vor absolvi. 

Legăturile lui Momcilo Luburici cu ideologul lui Vladimir Putin, Aleksandr Dughin

În anul 2014, un grup de hackeri a spart contul de email al lui George Gavrisha, principalul colaborator al ideologului rus Alexandr Dughin. În contul de email a fost găsită o lista cu persoane (grupate pe țari) pe care Dughin le avea în vedere pentru crearea unui cerc de influență pro-rus. Printre aceștia se afla și Momcilo Luburici, rectorul Universităţii Creștine „Dimitrie Cantemir”, dar și alte nume sonore precum Ion Iliescu, Adrian Năstase și  Radu Bogdan Herzog. 

Printre personalitățile care apar în listă se mai numără actualul premier al Ungariei – Viktor Orban, politicianul maghiar Vona Gabor, fostul premier turc Suleyman Demirel.

2 COMENTARII

  1. Este clar, după ce toți politicienii au obținut diplome de absolvenți de studii superioare ,oficina Secu se închide. Afacerea seva muta in alt domeniu profitabil acum și in viitor. Toate fabricile de diplome pe bani ar trebui închise. Ce folos că avem absolvenți de studii superioare cu grămada, majoritatea fiind analfabeți funcționali

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here