Dl. Palfi Marton este un pensionar “tânăr”, de numai 56 de ani, asta datorită faptului că a efectuat munci grele, neîntrerupt: 34 de ani la “Carbochim” şi doi ani şi jumătate la “Clujana”. Rămas văduv în urmă cu nouă ani omul şi-a crescut de unul singur fata, ajunsă astăzi la vârsta de 26 de ani! Însă, spune el, ghinionul vieţii lui, a fiicei sale şi a celor două fetiţe care au rezultat din această căsătorie vine din partea ginerelui său de 29 de ani, consumator înrăit de etnobotanice. Acesta – nici mai mult, nici mai puţin! – l-a snopit, marţi seară, chiar în casa fiicei sale, de faţă cu nepoatele sale în vârstă de trei şi cinci ani!
Bărbatul, cu voce tremurândă din cauza suferinţei – însă totuşi cu fermitate – îmi povesteşte, pe coridoarele I.M.L. Cluj o istorie neaşteptată care mi-a făcut, efectiv, părul măciucă! Acesta m-a introdus în universul consumatorilor de etnobotanice cu care – prin intermediul ginerelui său Şerban – s-a familiarizat. Ba, mai mult, plusează povestindu-mi că a şi fumat o dată, accidental, o astfel de ţigară, confundând-o cu una obişnuită, cu consecinţe care puteau fi dezastruoase pentru el. Îşi începe acesta tulburătoarea mărturisire: “Eu i-am fost fetei mele şi mama şi tată după moartea, de cancer uterin, a mamei sale. Iar ea, având o casă dată în chirie iar el fiindu-i chiriaş, s-a cuplat cu băiatul ăsta – ce-i drept frumos şi deştept – dar fără să ştie că el e dependent de etnobotanice. Pe deasupra acesta provine dintr-o familie în care tatăl e poliţist local şi mama educatoare, oameni onorabili şi cu stare, dar l-au renegat şi l-au alungat din casă pentru viciul său. Ei, bine, cei doi s-au căsătorit şi între timp li s-au născut şi cele două fetiţe, astăzi în vârstă de trei şi cinci ani. Din păcate, datorită violenţei sale extreme şi a consumului de etnobotanice am fost nevoiţi şi noi să-l alungăm din casă pentru că punea în pericol viaţa copiilor. Nu o singură dată – în timp ce fata muncea din greu ca să asigure existenţa familiei – el, care n-a avut niciodată un loc stabil de muncă, i-a închis în casă şi s-a dus să consume etnobotanice împreună cu grupul său de drogaţi de pe Canalul Morii, din zona Lidl – Mărăşti”. Arată apoi împrejurările în care s-a ales cu nasul rupt de către – încă – ginerele său: “Marţi, pe la ora şase seara, a venit la interfon însă nu l-am lăsat în casă fiindcă fata era la serviciu şi Şerban nu are permisiunea să-şi vadă copiii decât în prezenţa ei. Din păcate, eu lăsasem uşa de la intrare deschisă, cineva l-a lăsat să intre în bloc, iar el a pătruns cu forţa în apartament urlând că are tot dreptul să-şi vadă copiii. Apoi mi-a ars patru-cinci pumni în nas. Am căzut la pământ, plin de sânge, în faţa fetiţelor şi după ce mi-am mai revenit – Şerban fugise între timp – a venit poliţia şi ambulanţa şi am fost transportat curând la U.P.U.. De acolo, după ce mi s-a acordat primul ajutor, am ajuns la O.R.L., cu nasul fracturat”. Ajuns pe panta sincerităţii, bărbatul ţine cu tot dinadinsul să-mi relateze o întâmplare care l-a marcat, în perioada când ginerele încă locuia cu fiica sa: “Acum doi ani, după ce s-a întors de la muncă din Italia – unde după trei luni de muncă a reuşit să economisească doar o mie de euro – am găsit o ţigară pe masă. Chiar rămăsesem fără ţigări şi am aprins-o, am tras trei fumuri, fără să-m idau seama că fumez etnobotanice. În secunda următoare am simţit cum totul se învârte cu mine. Am căzut pe pat de unde n-am reuşit nicicum să mă ridic. La un moment dat m-a sunat şi fata şi nu am fost în stare să scot un cuvânt. Totul a durat o oră şi jumătate. M-am trezit dezbrăcat, la bustul gol, cu geamul deschis şi lac de transpiraţie, în timp ce în cameră erau minus douăzeci de grade, ca afară. A fost, într-adevăr o minune că n-am păţit nimic – şi nici copii, pentru că nu erau acasă”. Bărbatul este invitat în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce în scurt timp cu un certificat în cafre medicii i-au acordat între 13 şi 14 zile de îngrijiri medicale. Mărturiseşte, înainte de a pleca, cuprins de o uriaşă tristeţe: “Omul ăsta m-a nenorocit – pe mine, pe fată şi pe copiii lui. Habar n-am cum să ies din acest impas, numai legea mai poate să facă ceva fiindcă, aşa cum vă spuneam, până şi părinţii l-au renegat şi nu mai vor să audă de el”.
“La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 18:00, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat, de 56 de ani, din Cluj-Napoca, cu privire la faptul că a fost agresat de către ginerele acestuia, în urma unor neînţelegeri. Victima a depus plângere penală pentru lovire şi alte violenţe la Secţia 2 Poliţie”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.
Sunt frumos si destept