UPDATEPrețul petrolului a început să crească luni după ce Arabia Saudită și Rusia au ajuns la un acord privind reducerea producției globale, deși investitorii avertizează că prețurile rămân volatile din cauza daunelor economice cauzate de coronavirus, scrie Financial Times. Luni, cotația petrolului Brent – etalonul internațional – a crescut cu 8% , ajungând la 33,99 dolari.

Prețul petrolului a scăzut cu aproximativ 50 la sută de la începutul anului. Acest lucru se datorează izbucnirii coronavirusului – care a ținut miliarde de oameni în case și a lovit comerțul internațional, aruncând economia globală în recesiune.

Sebastien Galy, senior macro-strateg al Nordea Asset Management, a declarat că acordul nu va „impresiona” investitorii, deoarece reducerile de producție nu sunt suficiente pentru a compensa scăderea cererii. „Ceea ce contează este viteza cu care lumea va reîncepe activitatea economică”, a adăugat Galy.
Comercianții sperau la o reducere mai mare a producției zilnice, de până la 20 de mii de barili, a declarat Edward Moya, un analist al brokerului Oanda.
Yen-ul Japoniei, privit de investitori ca un refugiu în perioadele de incertitudine, a crescut cu 0,3 la sută, până la 108,11 ¥. Randamentul Trezoreriei americane pe 10 ani a crescut cu 0,01 puncte procentuale până la 0,733 la sută. Prețurile scad odată cu creșterea randamentelor.
Piețele din Hong Kong, Australia și o mare parte din Europa sunt închise luni pentru o sărbătoare publică.

sursă: https://www.hotnews.ro/

Știre inițială

Presa internațională informează publicul în legătură cu acordul statelor principale producătoare de petrol asupra scăderii producției, în încercarea de a susţine preţurile pe fondul pandemiei cu noul coronavirus şi al unui „război” în acest domeniu între Rusia şi Arabia Saudită.

„Am ajuns la un acord istoric pentru reducerea producţiei statelor membre ale OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol, Rusia şi alţi producători de petrol) cu aproape 10 milioane de barili pe zi, începând de la 1 mai”, a anunțat pe Twitter ministrul kuweitian al petrolului, Khaled al-Fadhel.

Ministrul mexican al energiei, Rocio Nahle, a confirmat că s-a ajuns la un acord privind o scădere a producţiei cu 9,7 milioane de barili pe zi începând din mai şi le-a mulţumit membrilor OPEC pentru susţinerea acordată.

Pandemia de coronavirus a provocat un dezechilibru pe piaţa petrolieră mondială, unde oferta era deja excedentară, iar acum a ajuns la un nivel fără precedent, având în vedere restricţiile de deplasare adoptate în întreaga lume pentru a evita propagarea virusului. Din cauza restricţiilor, cererea mondială de petrol a scăzut cu aproximativ 30 milioane barili pe zi, adică aproximativ 30% din producţia mondială.

OPEC, Rusia şi alţi producători de petrol, regrupaţi în alianţa OPEC+, şi-au prezentat joi planurile pentru a-şi reduce producţia cu peste o cincime, însă au subliniat că un acord final depinde de alăturarea Mexicului, care considera că efortul care i se solicită este excesiv comparativ cu alţi producători.

Trump și Putin reacționează

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său american, Donald Trump, au subliniat duminică „marea importanţă” a acordului privind reducerea istorică a producţiei de petrol. Cei doi au vorbit la telefon pe această temă, potrivit unui comunicat al Kremlinului, iar conversației lor li s-a alăturat și regele Salman al Arabiei Saudite.

„Cei trei lideri au sprijinit acordul încheiat în cadrul OPEC+ privind limitarea voluntară şi treptată a producţiei de petrol în scopul de a stabiliza piaţa mondială şi de a asigura viabilitatea economiei mondiale”, se spune în comunicatul Kremlinului.

Vezi De ce e un acord care îi convine și lui Donald Trump

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.