Un bărbat care făcea contrabandă cu țigări a fost urmărit ca în filme, luni, de polițiștii de frontieră din Botoșani. Bărbatul care conducea o mașină plină cu țigări de contrabandă nu a putut fi oprit chiar dacă forțele de ordine au tras focuri de armă înspre cauciucuri. Acesta a reușit să scape, după ce a incendiat mașina și a abandonat-o într-un lan de porumb.

„În data de 11.10.2021, în jurul orei 15.30, poliţiştii de frontieră botoșăneni, în colaborare cu polițiști din cadrul IPJ Botoșani, au desfășurat o acțiune punctuală pentru combaterea contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate. În cadrul acțiunii desfășurate au identificat, în extravilanul localității Roșiori, județul Botoșani, un autoturism despre care existau informații că ar fi implicat în acte de contrabandă. Soferul autoturismului suspect nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor și, în consecință, aceștia au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale, trăgând mai multe focuri de avertisment, atât în plan vertical, cât și către pneurile autoturismului”, informează Poliția de Frontieră.

„Conducătorul autoturismului și-a continuat deplasarea și, pe un câmp cu vegetație abundentă, și-a incendiat autoturismul, fugind prin lanurile de porumb. Polițiștii de frontieră sosiți la fața locului au reușit să extragă, înainte ca focul să se extindă asupra întregului autoturism, mai multe colete cu țigări de contrabandă. Incendiul a fost stins de către pompierii de la ISU Botoșani, sosiți în scurt timp, existând pericolul extinderii acestuia în lanurile de vegetație uscată din apropiere”, se mai arată în comunicatul transmis.

În prezent, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă și desfășoară activități specifice în vederea stabilirii întregii arii infracționale și tragerii la răspundere a făptuitorilor.

sursa foto: Poliția de Frontieră

Citește și: Un clujean a fost prins la volan fără permis, dar a scăpat de pedeapsă după ce l-a impresionat pe judecător

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.