USL isi ascute armele la Cluj

Miercuri, liderii nationali USL, precum si toti cei cu functii importante in PSD, PNL si PC, se intalnesc la Cluj. Crin Antonescu, Victor Ponta si Dan Voiculescu se intalnesc pentru a discuta „strategia pentru Romania”. De la cifra de 200 de invitati, mentionata de unele surse, s-a ajuns la peste 1500 de participanti, fiind clar ca opozitia face de fapt o descindere in forta la Cluj-Napoca, „la Boc acasa”, in „fieful PDL”. Desi toti liderii locali sustin ca aceasta intalnire nu are nici o legatura cu alegerile de anul viitor, in contextul scandalului de coruptie din ultimele saptamani, numarul atat de mare de participanti, precum si secretomania din jurul acestei adunari, are cel putin un iz electoral.

Purtatorul de cuvant al PSD, Radu Moldovan, a declarat pentru Gazeta de Cluj ca intalnirea de saptamana aceasta a liderilor din USL este organizata de filiala locala. Acesta a anuntat ca miercuri la ora 10 va fi lansat programul sectorial pe justitie al USL, iar ulterior vor avea loc o serie de alte evenimente. „Au fost deja 6 sau 7 programe sectoriale pe care le-am lansat. Sunt numite „viziunile USL”, sau asa ceva. Va avea loc si o intalnire intre liderii partidelor, cei trei presedinti vor fi prezenti”, a explicat Moldovan. Intrebat daca vizita liderilor USL are legatura cu viitoarele alegeri sau cu arestarea unor importante personalitati locale PDL, acesta a declarat ca membrii Uniunii nu se pregatesc inca de lansarea campaniei electorale, pentru ca nu se stie cand vor avea loc alegerile. In cea ce priveste arestarile DNA, Moldovan a subliniat ca „noi nu ne facem programul dupa arestarile realizate de institutiile publice. Lansam cate un program sectorial in fiecare luna, pana acum am lansat pe invatamant, mediu, iar la Cluj vom lansa programul pe justitie. Fiecare program este lansat intr-o localitate diferita. Astfel, cel pe agricultura a fost lansat la Teleorman, cel pe turism la Constanta, iar energia la Gorj. Liderii sunt prezenti la fiecare din aceste lansari.”

Liniste in filialele clujene

Contactat pentru a da detalii despre intalnirea de anvergura a USL de la Cluj, liderul PSD Cluj, Remus Lapusan, parea foarte grabit si a dat un raspuns foarte scurt la intrebarile Gazetei. Acesta a confirmat ca filialele locale sunt organizatoarele vizitei liderilor USL si a precizat ca, pe langa lansarea programului sectorial de la ora 10, dupa-amiaza, la 15, va avea loc o intalnire cu publicul, in care presedintii partidelor vor adresa un mesaj catre Romania. „Va fi vorba despre criza economica, despre situatia de acum din tara, vor fi discutate probleme si solutii. Vor fi prezenti la Cluj toti presedintii USL. Intalnirea nu are nici o legatura nici cu alegerile, nici cu arestarile. Are loc aici deoarece Clujul este capitala Transilvaniei, nu din alte motive”, a declarat Remus Lapusan.
Omologul sau din PNL, Marius Nicoara, a declarat ca detaliile legate de intalnire vor fi comunicate oficial si a refuzat sa dea alte informatii. Singurul lucru pe care l-a comunicat Gazetei de Cluj este o inadvertenta cu declaratia lui Lapusan, si anume ca la ora 16 va avea loc o intalnire la care vor participa toti liderii nationali ai USL.
Surse din PNL au aratat insa de ce liderii locali ai partidelor se feresc sa vorbeasca despre adevarata miza a intalnirii de la Cluj-Napoca. „Va fi o intalnire a USL la care vor participa toti cei trei lideri, vor fi prezenti toti presedintii de organizatii de partid si vor fi invitati toti candidatii la presedintia consiliilor judetene si la primaria principalelor orase”, ne-a declarat sursa. Potrivit acesteia, Clujul a fost ales pentru ca este „inima PDL”, „la Boc acasa”, iar ideea este sa se dea un semnal de aici.

„Semnalul va fi tras de la Cluj”

Ce fel de semnal? Cel mai probabil unul politic, avand in vedere alegerile care se apropie, precum si initiativa de suspendare a presedintelui Traian Basescu. In alte cuvinte, USL vine la Cluj sa-si arate muschii si sa-si ascuta armele pentru batalia politica ce se va da in 2012. Altfel, cum se explica prezenta a 600 de membri USL la Cluj-Napoca, in pragul Zilei Nationale a Romaniei? In mod sigur nu doar prin proximitatea de Alba-Iulia, majoritatea politicienilor cu care a luat legatura Gazeta de Cluj neavand idee despre planurile aliantei dupa intalnirea de la Cluj. In plus, contextul politic din inima Ardealului este unul cel putin tulbure, dupa arestarea a doi membri importanti ai organizatiei PDL.
Si liderul PSD Cluj-Napoca a confirmat ca miza acestei intalniri este transmiterea unui semnal de la Cluj-Napoca. „Toti liderii partidelor din USL vin la Cluj sa lanseze strategia pentru Romania. Orasul a fost ales pentru a sublinia importanta deosebita a Transilvaniei in viziunea USL, respectul deosebit pe care il are pentru Cluj ca si capitala a Ardealului”, a declarat Mircea Jorj. Liderul PSD a confirmat ca vor fi prezente toate organizatiile la nivel national, toti primarii si candidatii la primarii si consilii judetene, precum si senatorii si deputatii.
„Va fi o actiune de anvergura, cetatenii Transilvaniei vor vedea ca noi ii consideram ca fiind o placa turnanta pentru strategia de anul viitor. Astfel, semnalul il dam din Transilvania”, a adaugat Jorj. Intrebat daca aceasta strategie reprezinta o pregatire a programelor politice pentru campania electorala de anul viitor, Jorj a declarat ca este vorba de programe sociale  si economice, si nu despre o strategie politica. „In plus, departamentul nostru de justitie de la nivel national se va intruni pentru a discuta pe aceasta tema. Este o intalnire de anvergura, sunt mai multe evenimente”, arata Jorj. In ceea ce priveste legatura dintre arestarile DNA si stabilirea acestei intalniri la Cluj, liderul PSD Cluj-Napoca a explicat ca strategia a fost gandita in urma cu 3-4 luni, cu mult inainte ca scandalul de coruptie sa izbucneasca.

Sute de participanti

Secretarul organizatiei judetene a PSD, Ioan Oleleu, ne-a dat mai multe detalii despre organizarea acestui eveniment. Acesta a explicat ca numarul participantilor depinde foarte mult de sala, pentru ca s-au anuntat deja 1600-1700 de participanti, insa locati, in sala de conferinte a Hotelului Napoca, permite numai 1400 de invitati. Intalnirea va incepe la ora 15, iar la ea vor lua parte, pe langa cei mentionati mai sus, consilieri judeteni si locali din Cluj, dar si europarlamentarii opozitiei, pe scurt, toti cei cu functii importante in partid la nivel national. „S-au anuntat 10-15 persoane din fiecare comuna, numai din judetul Cluj vor sa vina 800 si ceva de persoane, fara liberali, trebuie sa stabilim cati participanti putem primi”, a declarat Oleleu. In ceea ce priveste detaliile logistice, secretarul PSD a declarat ca ora 15 a fost stabilita si pentru a rezolva problema cazarii. „Brasovul vine de dimineata, cei de la Constanta si Bucuresti vor ajunge la timp pentru intalnire, si astfel nu vor fi probleme cu cazarea, care este limitata”, a adaugat acesta. Ulterior, probabil ca multi din participanti se vor indrepta catre Alba Iulia pentru sarbatorirea Zilei Nationale.
Gazeta de Cluj anunta inca de acum cateva saptamani lansarea campaniei electorale, insa in contextul arestarii primarului Sorin Apostu, care parea invincibil in batalia pentru primaria municipiului. DNA a fost institutia care a dat startul campaniei electorale si imboldul necesar pentru ca ceea ce trebuia sa fie o simpla lansare a unui program sectorial al USL sa se transforme intr-un congres national al opozitiei. Este posibil ca intalnirea sa fi fost stabilita cu luni inaintea scandalului de coruptie, insa anvergura la care a ajuns acest eveniment este explicabila doar prin faptul ca USL se pregateste de campania electorala.

Diana Gabor

3 COMENTARII

  1. nu ca as fi un fan a gruparii criminale securisto-pedelisto-basiliene dar cind te uiti la acesti nichipercea centrali si locali mai ca-ti vine sa-l sustii pe gheneralul- izmana-clipici(seful mafiei personale a lui tiganu din Tartaresti)……marele Ooooprea.Ar mai fi o varianta sa-l voteze prostimea pe pocaitul din Caracal, de la OTV. Am auzit ca pesedisti criminali ai lui Ponta-pionerul l-au pus la loc de cinste ( din nou) pe escrocul local numitul Ruuuus. Evident se vede de la o posta ca fratia criminalilor securisti locali ( pdl+psd+pnl)functioneaza de minune,un singur exemplu ar fi ca ,,golanii ” lui Ruuus, unul este sef la ISC Cluj-Cosmin Rus(nascut sef),cealalta este arhitecta sefa la cosmelia penalului Aprostu,numita Subtirica-sotia moldoveanului dela ISC Cluj Subtirica-securistul de serviciu; si astea se petrec in timpul pedelacilor clujeni ,,dusmani de moarte” a pesedeilor si penelistilor.

  2. Numai sa nu blocheze circulatia in oras cu intrunirile lor murate. Din doua rele sper ca poporul va alege pe cel mai putin rau. Despre suspendari si alte baliverne si tampenii, arata din nou ca „socialistii liberali” au morcovul in … cu vanator cu tot, DNA se apropie si este necesara suspendarea, schimbarea, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.