În 2014 a fost trasat PUG-ul pentru cartierul Sopor, care în acest an a suferit modificări importante prin stabilirea unui nou PUZ. Acesta a adus schimbări majore la PUG-ul inițial, care stabilește că terenurile în cauză au ca scop construirea unui cartier de case. Din luna martie au început dezbaterile publice cu scopul de a stabili un dialog între primărie și proprietarii pentru a negocia ce se va construi pe terenul lor și unde este cazul, să se clarifice exproprierile pentru spații comunitare.

Unitatea militară din Someșeni 

În cadrul dezbaterilor din 1 aprilie și 7 aprilie a fost discutată zona din jurul unitățiii militare din Someșeni, unde se vrea construirea de blocuri. Răzvan Ursuțiu este unul dintre proprietarii vizați de schimbările PUZ-ului. El susține că în timpul dezbaterii din 1 aprilie, a fost discutată desființarea unității militare, pentru a se face zonă civilă. Când primăria a fost întrebată de redactorul Gazetei de Cluj, acesta a răspuns via email: “În cadrul discuțiilor online cu privire la PUZ Sopor nu s-a discutat despre posibilitatea desființării unității militare din Someșeni.”  

Domnul Răzvan Ursuțiu continuă să declare că Octav Olanescu, în timpul dezbaterii din 1 aprilie a spus chiar contrariul: “În viitor va deveni zonă civilă.” spune Răzvan Ursuțiu.

La dezbaterea din 7 aprilie a fost atins subiectul. Reprezentanții primăriei au fost scurți în răspunsul lor, când a fost pusă întrebarea dacă va fi desființată unitatea militară sau nu.  “Dacă MaPn-ul va dori altceva pe viitor, se vor corela la rândul lor cu PUZ Sopor, însă prin acest PUZ nu se propune desființarea unității militare.” zice Andreea Mureșan în cadrul dezbaterii din 7 aprilie.

Bulevard pentru Udrea

A fost discutat un drum, cu o lățime de 21 de metri. Problema a fost ridicată de una dintre proprietarele ca fi expropriată pentru acest drum. Ea consideră că lățimea drumului este mult prea mare pentru densitatea de locuințe care se vor construite acolo. Deasemenea, drumul se oprește la granița unității militare și trece peste o clădire care aparține pompierilor (clădire care prin lege îi este interzisă demolarea).

Reprezentanții primăriei, când au fost întrebați dacă drumul va trece într-adevăr peste clădirea respectivă și au arătat în plan că nu se vrea dărâmarea clădirii. Drumul lat de 21 de metri se va opri în dreptul ei. Legat de acest subiect domnul Răzvan Ursuțiu spune că acest bulevard nu este singurul cu această problemă și că ar fi proiectat pentru a face conexiunea cu viitoarele blocuri ale lui Udrea. El spune că de aceea a fost menționată unitatea militară în cadrul dezbaterilor din 1 și 7 aprilie. 

Este singura zona unde se poate face un bulevard destul de lat pentru a relua circulația de la blocurile lui Udrea. Sunt curios dacă blocurile respective au acordul de la MApN. Depozitele militare sunt în zona unde sunt blocurile lui Udrea. Pe partea cealaltă de deal. Blocurile sunt la 100-200 de metri față de unde sunt depozitele militare.” Răzvan Ursuțiu continuă să spună: “Trei drumuri de 21 de metri lățime, un drum întretaie o tarla, și două sunt limite de tarla, se opresc în gardul unității militare, într-o poartă. Dece? Tocmai să desființeze unitatea și să înființeze pe axul ei un bulevard care să preia circulația de la blocurile lui Udrea. Ei au spus, că pe viitor unitatea militară va dispărea.

Încălcarea zonei de excludere aeriană

Deasemenea în cadrul dezbaterii, domnul Ursuțiu, a ridicat problema înălțimii blocurilor din preajma zonei de control a aeroportului. Arhitecții urbaniști nu au răspuns când a fost ridicată această problemă. “Zona de excluderea aeriană, tot așa vine și de aceea a fost și discuția despre big box-uri, cum e Selgrosul, de înălțime mică fiindcă este zonă de excludere aeriană, fiind culoarul de zbor în acea zonă. Pot să construiască maxim câțiva metri” 

Blocuri de 6 etaje, fix lângă șosea cu regim de autostradă

O altă problemă a fost ridicată în cadrul dezbaterii din 7 aprilie, legată de poziționarea unor blocuri chiar lângă Șoseaua de centură, care va urma să aibă 4 benzi, în regim de autostradă. Arhitecții primăriei nu au dat un răspuns concret. “Au făcut vreun studiu de impact vis-a-vis de construcții civile, blocuri în imediată apropiere a șoselei de centură și a căii ferate? Vorbesc de zona despre care am discutat ultima dată UV5b și în proximitate Selgrosul. Nu faci blocuri până lângă o centură cu patru benzi, tip autostradă! Cum faci? Faci parapeți despărțitori?! Ce faci dacă stai la etajul șase? Stai toată ziua în gazele și praful de la șosea?!” pune problema Ursuțiu.

 Magistrala de gaz

O a treia problemă pe care o identifică domnul Ursuțiu este aceea a magistralei de gaz. Pe această zonă, în PUG-ul inițial, era desemnat spațiu verde. Acum se vrea construirea unui culoar pentru circulația bicicliștilor.“Unde este magistrala de gaz au dat și zona de excludere, o limită la 100 și de metri de axul conductei. Zonă pe care se indică să fie amenajate spații verzi, nu blocuri, construcții sau case cu densitatea mică. Tocmai pentru a proteja zona și solul de la magistrala de gaz. Când au întocmit PUG-ul primăria primit acest aviz de la gaz, cu această condiționare. Pe care ei în actualul PUZ nu o mai respectă.” relatează proprietarul revoltat.

Problema caselor individuale

După ce au fost ascultați proprietarii care au participat la dezbaterea din 7 aprilie, arhitecții urbaniști au realizat că nu îi pot convinge să construiască blocuri pe terenurile lor. Proprietarii nu vor să accepte schimbarea regimului de înălțime al clădirilor, chiar dacă asta înseamnă că va crește semnificativ valoarea terenurilor. Sunt hotărâți să-și construiască case personale. Arhitecții în cadrul discuțiilor au tot amintit că valoare va crește și nu pot înțelege dece proprietarii se încăpățânează să accepte schimbarea tipului de clădire. 

Orice persoană privește din afară acest scandal poate să înțeleagă că proprietari nu urmăresc să tragă profit pe urma proprietății lor. Majoritatea acestor proprietari, în momentul de față locuiesc la bloc și nu vor să se mute din nou într-un apartament. Ei au cumpărat aceste terenuri tocmai pentru a-și construi case individuale. Nu contează dacă valoarea terenului crește, ei nu urmăresc profitul, comparativ cu rechini imobiliari care dau târcoale ca vulturii în jurul zonei viitorului cartier Sopor. 

La sfârșitul dezbaterii arhitecții au cedat insistențelor proprietarii lor. Au cerut să se facă un sondaj de opinie, iar dacă majoritatea proprietarilor vor case individuale, se va modifica PUZ-ul conform dorinței lor, dacă nu, nu.

În cazul în care urbaniștii primăriei nu se țin de cuvânt se va vrea deschiderea unui proces prin care primăria va fi acuzată de abuz de putere.

Citește și: Masterplanul Sopor intră in colimatorul proprietarilor. Primăria vrea reparcelarea terenurilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.