ÎNAINTE DE ULTIMA VIAŢĂ

 

de Florentin SCALEŢCHI

 

La întâia mea plecare

Spre moarte,

Cel mai mult şi mai mult

Mi-a fost dor

De primăverile

Pe care urma să nu le mai văd

Niciodată.

Când am murit

A doua oară,

Mi-a fost dor

De amintirile

Din prima mea viaţă.

Nu mă puteam împăca

Cu ideea singurătăţii lor

Nemeritate.

Va veni o zi în care

Mi se va termina

Şi ultima viaţă.

Şi n-am să ştiu

Dacă mi-am trăit până la capăt

Primăverile

Sau măcar amintirile.

 

ZIDURI

de Florentin SCALEŢCHI

 

Dincolo de zidurile

Care mă înconjoară,

Îndărătul acestora,

Se înalţă alte ziduri.

Cât vezi cu ochii,

Ziduri

Cărora inima mea

Se încăpăţânează

Să nu le ştie de frică.

Bătăile ei răzbat

Ca un tunet

În afară,

Bucurându-se

Fără oprelişti

De libertate.

 

ZĂPADĂ CU FOŞNET DE ARIPI

 

de Florentin SCALEŢCHI

 

Ştiu că într-o zi,

Cuiburile păsărilor

Care nu s-au mai întors

Pe pământ,

Vor cădea de sus

Sub formă de ninsoare.

Pe urmă, va veni din cer

O zăpadă

Cu foşnet de aripi obosite

De dragul căreia

Iarba din câmpuri

Şi pădurile

Vor începe,

Ca la comandă,

Să zboare.

 

 

IERI, AZI, MÂINE

de Florentin SCALEŢCHI

Ieri,

Mă aveam pe mine,

Dar mi se părea

Că nu am nimic.

Azi,

Îmi aparţin

Din ce în ce mai puţin

Şi trăiesc cu iluzia

Că am totul.

Mâine,

Când o să fiu

Sărac lipit de mine însumi,

Am să spun,

Îndemnat de nesăbuinţă,

Că sunt cel mai bogat

Om din lume.

 

ÎMPREUNĂ

de Florentin SCALEŢCHI

 

Singur în celulă,

Cu viaţa mea,

În care înmuguresc

Lacrimile primăverii.

Visele îmi sunt libere,

Gândurile la fel.

Dar ele nu pot umbla

Fără mine prin lume.

Stăm împreună,

În întunericul acestei celule,

Căutând cheia

Cu care s-ar putea fereca,

Plânsul

Tot mai potopitor

Al primăverii.

 

 

PĂSĂRILE DIN VIS

de Florentin SCALEŢCHI

 

Noapte de noapte

Primesc ordin

De la frunze

Să cred în reîntoarcerea

Primăverii.

Uneori în somn

Mi se pare că sunt un copac

În care adastă

Toate furtunile pământului.

Dimineaţa,

Mi se face un dor cumplit

De păsări.

Dorul de ele

Umple miile

De cuiburi goale.

 

 

 

            FIRUL DE IARBĂ (I)

de Florentin SCALEŢCHI

                                                                                                                                  

Firul de iarbă

E reazemul

Tuturor speranţelor mele.

Când sunt trist,

Mă las adiat

De lumina verde.

Când sunt singur,

Îl aud

Cum îmi bate

Insistent

În fereastră.

Când sunt înfrigurat,

El îmi înveseleşte sufletul

Cu sufletul lui.

Când sunt temător,

El se aşează

Între mine şi lume,

Ca o sabie neînfricată.

Firul de iarbă,

E tot ceea ce am.

Urc odată cu el

Spre cer,

Cu viteza cu care se apropie

Omul tânăr

De moarte.

 

O CRUCE DE SARE

de Florentin SCALEŢCHI

 

E noapte

Mai sunt doar câteva bătăi de inimă

Până la marginea lumii.

Iisus din Nazaret

Trece desculţ pe mare,

Aproape de linia orizontului.

Tălpile îi sângerează.

Eu stau pe punte,

Cu o imensă cruce de sare

În spate.

Curând,

Mă voi prăbuşi

Sub apăsarea ei,

În valurile ce-au luat

Culoarea sângelui.

 

MII DE OCHI PLÂNGÂND

de Florentin SCALEŢCHI

 

 

Ani de zile,

Eu i-am spus

Nopţii

„Bună Dimineaţa”!

Ani de zile,

Pe cerul

De deasupra capului meu

A răsărit

Un soare negru.

Ani de zile,

Am îmbătrânit

Fără să fiu atins

De curgerea timpului.

Dumnezeule,

Ce adânc e golul

Din anii aceia !

Ascultaţi numai :

Am aruncat cu o lacrimă !

Nu-i aşa că parcă auziţi

Mii şi mii de ochi plângând ?

 

 

CALEA UNEI VIEŢI VIITOARE

de Florentin SCALEŢCHI

Sufletul acesta

Mai are de tocit

Multe sandale

Până va ajunge

La capătul drumului.

Te uiţi mirat

În zariştea timpului

Şi vezi un om

Care încearcă

Lumina cu toiagul.

Eşti chiar tu

Străbaţi îngândurat calea

Unei vieţi viitoare.

 

LUMINA ALBĂ

de Florentin SCALEŢCHI

 

                                  

Tata venea de departe.

Aducea cu el poveşti

De pe toate continentele lumii.

Ultima oară când l-am văzut,

Mi s-a părut că seamănă

Cu o statuie de sare.

Mi-a zâmbit alb,

Din  prag,

Apoi s-a aşezat,

Ca o lumină albă,

Pe marginea patului.

A venit după aia

Un vânt puternic

Şi l-a stins,

Ca pe o lumânare.

Poveştile au stat la căpătâiul lui

Toată noaptea,

Pe urmă

Au pornit triste înapoi,

Spre ţările de unde veniseră.

Am ştiut atunci

Că va veni o zi

În care voi pleca

În căutarea lor.

          

 

CE M-A ÎNVĂŢAT SUFLETUL

de Florentin SCALEŢCHI

 

Nimeni n-a putut

Să-mi pună sufletul în lanţuri

Mi-au arestat trupul,

Mi-au încătuşat mâinile,

Dar sufletul n-au avut

Cum să mi-l arunce

În închisoare.

S-au emis

Nenumărate mandate

De arestare

Pe numele lui,

Dar sufletul meu a rămas

Liber tot timpul.

El m-a învăţat

Să cred

Până la capăt

În speranţă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.