Vești proaste pentru Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA, dar și pentru actualul procuror general, Augustin Lazăr.
Inspecția Judiciară s-ar putea autosesiza într-un nou caz care o vizează pe Laura Codruța Kovesi. Potrivit Q Magazine, fosta șefă a DNA s-ar face vinovată de abuz în serviciu și de favorizarea infractorului după ce nu ar fi cerut revocarea procurorului Lucian Onea din dosarele familiei Cozma, chiar dacă știa că acesta ar fi incompatibil. „În februarie 2018, Vlad și Andreea Cosma au făcut publice mai multe înregistrări prin care arătau cum procurorul Mircea Negulescu de la DNA Ploiești, cu viza de legalitate și temeinicie a superiorului său, Lucian Onea, șeful structurii teritoriale, comanda fabricarea unor probe fictive pe care le administra în diferite dosare pentru incriminarea unor acuzați. Unul din aceste cazuri este cel al fostului deputat Sebastian Ghiță pentru care procurorii DNA Ploiești au cerut arestarea preventivă a acestuia pentru coruperea alegătorilor,având în vedere probele falsifcate care în opinia lor dovedeau vinovăția, însă Tribunalul Ploiești a respins cererea și a aplicat deputatului control judiciar.
De altfel, împotriva procurorilor Negulescu și Onea s-a și început deja urmărirea penală pentru infracțiunea de cercetare abuzivă și fasificare de probe.
Din data de 30 ianuarie 2018, prin Hotărârea nr 2/2018, Secția de procurori a CSM l-a exclus din magistratură pe Mircea Negulescu. Acesta a atacat-o cu recurs, în prezent fiind suspendat din magistratură.
În schimb, procurorul șef Lucian Onea ( exclus și el din magistratură pe 30 iulie) a continuat să lucreze și să administreze probe în mai multe dosare care vizau familia Cosma. Mai mult, acesta a lucrat inclusiv în dosarul lui Sebastian Ghiță în care s-au falsificat probe.
Potrivit informațiilor Q Magazine, pe rolul DNA Ploiești sunt cel puțin 10 dosare în care membrii ai familiei Cosma erau fie acuzați, fie denunțători, însă numărul oficial urmează a fi comunicat probabil public după controlul dispus de Anca Jurma, actualul șef interimar al DNA.
Actele din dosarele Cosma, sub semnul întrebării
Din data de 15 mai 2018, în dosarul 19/P/2018, când a fost emisă o ordonanță de urmărire penală a procurorilor Mircea Negulescu și Lucian Onea, acesta din urmă avea obligația DE A SE ABȚINE să lucreze în orice dosar care viza atât familia Cosma, cât și pe Sebastian Ghiță, fapt care NU s-a întâmplat.
Conform Adresei 625/II-6/2018 a DNA către Parchetul General, la data de 23 iulie, Onea lucra în opt dosare care vizau familia Cosma, abia în data de 26 iulie, acesta făcând cerere de abținere.
Așa cum se poate vedea și din Ordonanța de dispunere a măsurilor de control judiciar emisă de procurorul de caz, Elena Iordache de la Parchetul General la data de 27 iulie 2018, trimisă către Poliție, Serviciul de frontieră, Serviciul Pașapoarte și Serviciului Arme, publicată în exclusivitate de Q Magazine, „de la data de 22 mai 2018-când Onea Lucian a luat cunoștință de calitatea de suspect cu privire la săvârșirea infracțiunii de participație improprie sub forma complicității la inducerea în eroare a organelor judiciare (pentru fapte comise în timpul exercitării atribuțiilor de procuror) și până la data de 26 iulie 2018 ( dată la care procurorul șef delegat al DNA Ploiești a admis declarațiile de abținere formulate de Onea Lucian) acesta a avut în urmărire proprie cauze în care Cosma Vlad, Cosma Andreea și Cosma Mircea aveau calitate de subiecți procesuali principali sau alți subiecți procesuali.”
„Neformulând declarație de abținere în cauzele în care membrii familiei Cosma sunt subiecție procesuali principali sau alți subiecți, procurorul Onea Lucian Gabriel, deși știa că se află în stare absolută de incompatibilitate în rezolvarea acestor cauze-întrucât avea cunoștință despre faptul că împotriva sa a fost continuată urmărirea penală pentru infracțiunea prevăzută de articolul 52 rap. la art. 48 rapt la art 268 alin.2 Cod Penal, a încălcat-cu bună știință obligația legală stabilită de Codul de procedură penală în dispozițiile art. 66,65 Cpp”, se mai arată în Ordonanța Parchetului General.
Acest fapt poate duce la declararea nulității pentru probele strânse împotriva familiei Cosma, cel puțin în această perioadă, însă suspiciunea merge până într-acolo încât nu se exclude distrugerea unor probe care îl incriminau pe Lucian Onea ( și pe Mircea Negulescu), atât timp cât acesta avea acces la dosare.
Ziariștii de la Q-Magazin mai scriu că „Laura Codruța Kovesi, în calitate de șef al DNA, trebuia să ceară imediat Secției de procurori a CSM avizul pentru revocarea de la DNA Ploiești a lui Lucian Onea“.
Potrivit unor surse din DNA, Kovesi nu a dispus nicio măsură împotriva lor, comițând ea însăși un abuz în serviciu, pentru că era direct implicată în dosarele pe care le coordona DNA Ploiești, iar Lucian Onea o informa frecvent.
Vina este, în egală măsură, și a Procurorului General, Augustin Lazăr care, în calitatea sa de coordonator al activității tuturor procurorilor din subordinea sa-implicit și a celor din DNA-putea cere el însuși acest aviz Secției de procurori a CSM, ceea ce nu s-a întâmplat.
Q Magazine precizează că așteaptă un punct de vedere oficial atât de la Laurei Coduța Kovesi, cât și de la Augustin Lazăr.
Portocală continuă războiul cu familia Cozma
Nici fostul procuror Mircea Negulescu, zis „Portocală“ nu stă prea bine. După ce luni, a fost suspendat din funcție după o decizie a CSM, ieri, Instanța Supremă a decis că fostul procuror să rămână sub control judiciar.
Fostul procuror nu a reușit astfel să-I convingă pe magistrații Înaltei curți că măsura controlului judiciar este ilegală, pe motiv nu există probe la dosar. „Am explicat doamnei procuror că resimt nevoia să ne dea un termen ca să-mi angajez un apărător, pentru că erau o grămadă de învinuiri care mi se aduceau în 50 de minute. Nu văzusem materialul probator, nu văzusem absolut nimic. Am simțit că nu mă pot apăra singur. Ar fi trebuit să-mi pună un apărător din oficiu”, a spus Mircea Negulescu, în fața jurnaliștilor.
La ieșirea de la ICCJ, fostul procuror anticorupție a lansat un atac la adresa fraților Cosma. „Frații Cosma mint! Amândoi. Și am să dovedesc acest lucru”, susține Negulescu. Întrebat dacă a fost într-o relație de iubire cu Andreea Cosma, a răspuns astfel: „Asta o să o spun unde trebuie”.
Acesta a vorbit și despre „probe ticluite”. „Sunt ticluite de domnul Cosma în susținerea acuzației pe care o face acum. A aplicat o dată pe care eu nu am văzut-o în viața mea. Eu nu am văzut documentele în baza cărora sunt acuzat. E mai greu de explicat. (…) Acum, în dosarul acesta le-a ticluit”, a declarat Mircea Negulescu.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, luni, suspendarea din funcţie a fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi a procurorului Mircea Negulescu.
Sursa: cotidianul.ro
[…] citeste mai mult pe aici […]