De furia iraţională a lui Botisz – scandalagiu de renume al satului Luna de Sus, comuna Floreşti – au avut parte de această dată, în noaptea de vineri spre sâmbătă a săptămânii trecute trei tineri clujeni care au venit să viziteze bunicii unuia dintre ei! Cel mai grav a fost lovit, în zona capului, Florin, un clujean în vârstă de 30 de ani care făcea pe şoferul pentru tânărul şi tânăra care-l rugaseră să-i aducă până în sat… Fata a încasat doar o palmă zdravănă şi a scăpat cu fuga, împreună cu prietenul ei, dar Florin – cel vizat, se pare – a încasat-o destul de rău.
Luni, la prima oră, Florin – un tânăr de o volubilitate şi un simţ al umorului cum rar am întâlnit – păşeşte în sala de aşteptare a I.M.L. Cluj. Tânărul, lucrător în Scoţia şi venit pentru câteva zile acasă, povesteşte, făcând haz de necaz, cum a încasat-o de la bătăuşul satului Luna de Sus, doar pentru o frază a domnişoarei pe care o însoţea. Acesta o adusese pe aceasta şi pe prietenul ei în sat, pentru ca tânărul respectiv să-şi viziteze bunicii.
„I-am vizitat cu toţii şi după aceea, înainte de a porni înapoi spre Cluj, am avut proasta inspiraţie să intrăm, pe la orele 23.00, în barul din centrul satului. La un moment dat, aflaţi la etaj, uşa s-a deschis larg şi prietena noastră a îndrăznit să-l roage pe localnicul care o lăsase larg deschisă, s-o închidă. Atât i-a trebuit acestui Botisz, cunoscut că „ia în primire” pe toţi străinii care pun piciorul în sat și numa` ne-am trezit că a început să ridice mesele şi scaunele, iar ceilalţi care-l însoţeau au făcut la fel, deşi nu era ora închiderii. Apoi, acesta s-a întins şi i-a ars o palmă fetei, după care a tăbărât pe mine şi m-a lovit în zona arcadei cu un obiect contondent. Între timp, individul fiind preocupat cu mine, prietenii mei au reuşit să fugă la maşină iar eu am rămas ameţit, plin de sânge şi am mai încasat câteva lovituri de la individ”, explică Florin. Curând, tânărul este poftit în cabinetul de consultaţii al I.M.L. Cluj, de unde se întoarce după câteva minute cu un certificat în care legiştii i-au recomandat între 8 şi 9 zile de îngrijiri medicale. Se lamentează apoi Florin: „De ani de zile muncesc în Occident, pe post de şofer şi mecanic – şi-am umblat şi prin ţară – dar să încasez aşa o bătaie la mine acasă nu credeam să mi se întâmple. Practic, am realizat că satele româneşti sunt populate acum de adevăraţi sălbatici care bat orice ins despre care ei cred că le încalcă teritoriul. Şi, culmea, deşi văd toate nenorocirile ce se întâmplă aici, tot acasă îmi doresc să mă întorc. După ce o să câştig ceva bani în America, unde voi pleca, la muncă, imediat după ce-mi revin – am de gând să-mi înfiinţez şi o plantaţie de aluni lângă Cojocna. Am acolo o bucată de teren”… Apoi, tânărul îşi ia rămas bun de la noi şi iese cu pas întins, iute ca un argint viu, părăsind sediul I.M.L. Cluj.
“La nivelul Secţiei 6 Politie Rurală Floreşti a fost depusă o plângere de către un bărbat care a sesizat faptul că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a fost agresat de persoane necunoscute într-un local public din Luna de Sus. În cauză a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cadru legal în care se cercetează împrejurările în care s-a comis agresiunea pentru a fi luate măsuri legale”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.
[…] De furia iraţională a lui Botisz – scandalagiu de renume al satului Luna de Sus, comuna Floreşti – au avut parte de această dată, în noaptea de vineri spre sâmbătă a săptămânii trecute trei tineri clujeni care au venit să viziteze bunicii unuia dintre ei! Cel mai grav a fost lovit, în zona capului, Florin, un clujean în vârstă de 30 de ani care făcea pe şoferul pentru tânărul şi tânăra care-l rugaseră să-i aducă până în sat… Fata a încasat doar o palmă zdravănă şi a scăpat cu fuga, împreună cu prietenul ei, dar Florin – cel vizat, se pare – a încasat-o destul de rău, informează Gazeta de Cluj.ro […]