MARȚI, 4 OCTOMBRIE

12.00-13.00

MARȘUL LECTURII

 

Toţi Cititorii (cu majusculă) sunt aşteptaţi la ora 12.00 în faţa Universităţii Babeş-Bolyai (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1). Semn de recunoaştere, o carte la purtător! În drum spre Piaţa Unirii – unde, la ora 13.00, are loc Deschiderea oficială a FICT –, câteva popasuri de lectură. Cei care doresc vor citi cu glas tare un fragment din cartea purtată. Scriitorii participanţi sunt invitaţi să dea startul la lectură.

Evenimentul este realizat în colaborare cu Banca Transilvania, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, FestLit, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj și Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.

 

13.00-13.30

(Piața Unirii) Deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Carte Transilvania, Ediția a IV-a, 4-9 octombrie 2016.

În cadrul Deschiderii oficiale a FICT, va fi prezentat câștigătorul Marelui Premiu al Festivalului Național de Literatură – FestLit 2016.

 

13.30-14.00

Întâlnire cu Mircia Dumitrescu (România), invitat de onoare al FICT 2016.

Vernisajul expoziției Mircia Dumitrescu: Nichita, azi, în lounge-ul din Piața Unirii.

 

14.00-16.00

Întâlnire cu Mario Bojórquez  și Alí Calderón (Mexic), invitați de onoare ai FICT 2016.

Lansări de carte: La espina en la flor/Muestra de poesía mexicana actual – Spinul din floare/Poeți mexicani contemporani. Ediție bilingvă spaniolă/română. Autori: Mario Bojórquez, Álvaro Solís, Mijail Lamas, Alí Calderón. Traduceri și note de Dinu Flămând și Maria Elena Răvoianu. Cuvânt înainte de Dinu Flămând. Prefață de Luis David Palacios. Viziune grafică & gravuri în lemn de Mircia Dumitrescu. Tehnoredactare & prelucrare imagini: Orbán Anna-Mária (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016).

 

Veghea și Somnul. Un an de sonete de Dinu Flămând. Viziune grafică & gravură în lemn de Mircia Dumitrescu. Tehnoredactare & prelucrare imagini: Orbán Anna-Mária (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016).

Poemul de dragoste de Traian Ștef (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016).

Sigiliul Nordului de George Vulturescu (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016).

 

Participă: Mario Bojórquez, Alí Calderón, Mircia Dumitrescu, Dinu Flămând, Ion Mureșan, Traian Ștef și George Vulturescu.

Eveniment realizat în colaborare cu Cenaclul UBB coordonat de poetul Ion Mureșan.

 

16.00-16.30

Lansare de carte: Nu te opri, nu te întoarce de Traian Dobrinescu (Editura Cartea Românească, București, 2016). Prezintă: Nicolae Manolescu și Eugen Negrici.

 

16.30-17.00

Lansare de carte: Arhitectura memoriei. Studii de istorie literară clasică și contemporană de Răzvan Voncu (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016). Prezintă: Ion Pop.

 

17.00-18.00

Lansări de carte Editura Charmides:

Bruiaj de George Chiriac.

Spiro de Andrei Doboș.

Când am văzut că n-am încotro de Daria Ioan.

Cerul senin de Ștefan Manasia.

Saturn, zeul de Olga Ștefan.

Oana Văsieș de Alex Văsieș.

Recital de poezie Ion Mureșan din volumul Poemul care nu poate fi înțeles (ediția a II-a).

Participă, alături de autori, Dan Coman și Gavril Țărmure.

 

18.00-19.30

Lansare-recital: Antologia tinerilor poeți maghiari din România.

Autori incluși în volum: André Ferenc, Fischer Botond, Gondos Mária Magdolna, Horváth Benji, Gothár Tamás, Kali Ágnes, Kulcsár Árpád, Varga László Edgár, Zalán Serestély. Traducere de Andrei Dósa. Îngrijitorul ediției: Ștefan Baghiu. Grafică: Ana Toma. Editor: Claudiu Komartin (Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2016). Eveniment realizat în colaborare cu Cenaclul „Nepotu’ lui Thoreau”.

 

20.00

Concert-spectacol dedicat cărții: Didi’s Son al trupei Dirty Granny Tales (Grecia). Concertul va fi urmat de un After Party, începând cu ora 22.00, în Hard Club Cluj (Str. Republicii 110, Complex Observator). Eveniment realizat cu sprijinul Banca Transilvania și Miron Construct.

 

MIERCURI, 5 OCTOMBRIE

12.00-14.00

Întâlnire cu Étienne Verhasselt (Belgia), invitat de onoare al FICT 2016.

Lansare de carte în premieră: Pașii pierduți. Nuvele scurte, foarte scurte și ceva mai lungi de Étienne Verhasselt. Traducere de Rodica Baconsky (Editura Casa Cărții de Știință, colecția „belgica.ro”, 2016). Volum publicat cu sprijinul Centrului european de traducere literară. Eveniment susținut de Delegația Wallonie-Bruxelles și de Centrul de Studii literare belgiene din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Prezintă: Rodica Lascu-Pop, Corin Braga, Rodica Baconsky, Étienne Verhasselt.

Lectură: Étienne Verhasselt și Elena Ivanca.

 

14.00-15.00

Lansări de carte Editura Caiete Silvane a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj:

Monografia satului Bădăcin şi a familiei Maniu de Cristian Borz (ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Zalău, 2016).

File de dicţionar – expresii şi reflecţii de Gheorghe Moga (Colecţia „Scriitori sălăjeni”, Zalău, 2016).

cântece pe sub uşă de Cristina-Monica Moldoveanu (Colecţia „Poesis”, Zalău, 2016).

Din cele trecute vremi. Jurnalist la Cluj (1935-1938) de Corneliu Coposu (Colecţia „Restituiri”, Zalău, 2016).

Primăvara Poeziei – XVI –  A Kőltészet Tavasza (Colecţia „Poesis”, Zalău, 2016).

Schiţa monografică a Sălajului de Dionisie Stoica, Ioan P. Lazăr (Colecţia „Restituiri”, Zalău, 2016 – ediția princeps 1908).

Oameni din Sălaj. Momente din luptele naţionale ale românilor sălăjeni de Ioan Ardeleanu Senior (Colecţia „Restituiri”, Zalău, 2016 – ediția princeps 1938).

Cununeaua soarelui. Mireasa grâului. Mitologie țărănească și filosofie emblematică de Traian Vedinaș (Editurile Tradiții Clujene și Caiete Silvane, Cluj-Napoca – Zalău, 2016).

Revista Caiete Silvane.

Participă: Daniel Săuca, Marin Pop, Daniel Hoblea, Gheorghe Moga, Cristian Borz și Traian Vedinaș.

 

15.00-17.00

Întâlnire cu Andrei Codrescu (SUA), invitat de onoare al FICT 2016.

Lansare de carte: The Art of Forgetting/Arta uitării de Andrei Codrescu. Traducere de Alexandru Oprescu (Editurile Caiete Silvane și Școala Ardeleană, Zalău – Cluj-Napoca, 2016). Prezintă: Ruxandra Cesereanu, Marius Conkan, Daniel Săuca și Vasile George Dâncu.

Eveniment realizat în colaborare cu Institutul Cultural Român și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

 

17.00-19.00

Întâlnire cu Josef Straka (Cehia) și Mite Stefoski (Macedonia), invitați de onoare ai FICT 2016.

Un dialog despre poezie, literatură și promovarea scriitorilor în Europa de Est moderat de Dinu Flămând. Cu participarea lui Mircea Dan Duță, traducătorul lui Josef Straka în limba română. Eveniment realizat în colaborare cu Asociația Macedonenilor din România.

 

19.00-20.00

Întâlnire cu Adam Puslojić (Serbia), invitat de onoare al FICT 2016.

Lansarea volumului Inscripții abrupte de Adam Puslojić (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016). Prezintă: Constantin Cubleșan și George Vulturescu. Eveniment realizat în colaborare cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj.

 

20.00-20.30

Lansare de carte: Leul de la Șișești. De ce s-a prăbușit Monarhia Austro-Ungară de Tiron Albani (reeditare). Prefață de Dumitru Păcuraru (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016). Prezintă: Toader Nicoară.

 

20.30-21.00

Cenaclul literar „Vox Napocensis” al Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, Director: Flavius Milășan, Președinte Cenaclu: Victor Constantin Măruțoiu.

Vor recita: Valeriu Nichitean, Oana Mihaela Pop, Cosmin Gabriel Porumb Ghiurco, Sebastian Rus, Bianca Temeș, Claudia Temeș, Lucia Teutișan.

 

21.00

Concert Arhaic (folk, muzică tradițională). Eveniment realizat în colaborare cu Asociația Maramureșenilor din Cluj-Napoca.

 

22.00

Jam Session – Poetry Night. Lectură publică la alegere. Sunt invitați toți poeții care doresc să citească la scenă deschisă. Cu participarea invitaților de onoare ai FICT 2016: Mario Bojórquez (Mexic), Alí Calderón (Mexic), Andrei Codrescu (SUA), Josef Straka (Cehia), Mite Stefoski (Macedonia), Adam Puslojić (Serbia). Locația: Diesel Club (Piața Unirii nr. 17).

 

JOI, 6 OCTOMBRIE

 

11.00

Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Franco Moretti, invitat de onoare al FICT 2016.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, partener al Festivalului Internațional de Carte Transilvania, vă invită la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Franco Moretti, Profesor Danily C. și Laura Louise Bell în științe umaniste la Universitatea Stanford din Statele Unite. Profesorul Franco Moretti va ține prelegerea: Abstraction, Patterns and Interpretation. New and Old in the Future of Humanities. Titlul îi este acordat în urma propunerii formulate de reprezentanții Facultății de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Laudatio va fi prezentat de Prof. dr. Mihaela Mudure. Ceremonia va avea loc în Aula Magna a UBB.

 

11.00-13.00

Lansările Festivalului ÎNTÂLNIRILE INTERNAȚIONALE DE LA CLUJ, ediția a VI-a – ÎN CĂUTAREA AUTORULUI.

Evenimentul este inițiat și organizat de către Teatrul Național Cluj-Napoca.

Bzzap! de Robert Cohen, traducere de Eugen Wohl (Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2016). Prezintă: Mihai Măniuțiu.

Poetici Regizorale de Anca Măniuțiu (Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2016). Prezintă: Ștefana Pop-Curșeu.

Șapte manifeste Dada, Lampisterii, Omul Aproximativ de Tristan Tzara, traducere de Ion Pop (Polirom, Iași, 2016). Prezintă: Ștefana Pop-Curșeu.

Studia UBB Dramatica, „Dada>100, Art/Life/Museum, Dadaism and Performing Arts”, 1/2016, volum omagial Centenar Dada (Presa Universitară Clujeană, 2016). Prezintă: Ioan Pop-Curșeu, coordonatorul volumului.

Tu de Mihai Măniuțiu (Editura Tracus Arte, București, 2016). Prezintă: Ion Pop.

 

13.00-13.30

Lansare de carte: Pe aripile visului de Stela-Maria Ivaneș (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016).    

Despre autoare și noua sa carte va vorbi poetul Horia Bădescu. 

 

13.30-14.00

Prezentare RADIO CLASSIC ONEascultă cu inima. Online. Emite de la Cluj pentru o lume întreagă. De ce un nou radio și de ce clasic (simfonic, opera, new classical, electronic, new age & jazz)? Ce înseamnă azi radioul și de ce un radio ca acesta poate schimba un destin? Invitați: Sergiu Alex (alias Constantin Ivaneș) și Cristian Ivaneș, fondatori. Alături de ei, doi critici muzicali îndrăgiți – Oleg Garaz și Marius Rimbașiu. Tot acum, un concurs ad-hoc cu premii în cărți și CD-uri. 

 

14.00-16.00

Lansarea revistei „POVEȘTI DE SUFLET” – CLUJUL TRĂIEȘTE.

Prezintă: Cristina Pintilie Șendrea, Grigore Sâmboan și Diana Gauca.

Concert italian pop music: Carmine del Duca și Ioana Moldovan.

 

16.00-17.00

Convorbirile revistei Sinteza.

Dezbatere: Oameni în căutarea unei patrii. Sașii din Transilvania și povestea lor.

Lansarea volumelor: Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei și Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași de Ruxandra Hurezean (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016). Eveniment realizat în colaborare cu Fundația Michael Schmidt.

Invitați: Aurel Codoban, Călin Hinţea, Loránd L. Mádly și Marius Bența.

 

17.00-18.00

Lansări de carte Libris Brașov:

Semne de carte de Cristian Muntean (Libris Editorial, Brașov, 2015).

Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Steinhardt de Nicolae Băciuț (Libris Editorial, Brașov, 2016)

Secretul crucii (Libris Editorial, Brașov, 2015) și Viață de împrumut (Editura Rao, București, 2016) de Doru Munteanu.

Participă: Virgil Oniță (Administrator Libris Brașov), Rodica Totoianu (Director Comercial Libris Brașov), Augusta Oniță (Director Achiziții Libris Brașov) și Dana Anghelescu (Director Libris Editorial).

 

18.00-19.00

Lansare de carte Editura Tact: Grafice, hărți, arbori. Literatura văzută de departe de Franco Moretti, invitat de onoare al FICT 2016. Prezintă: Mihaela Mudure și Veronica Lazăr. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.

 

19.00-20.00

Eveniment „Cărțile pe față”.

Lansare de carte: fOameni de Victor Miron (Editura Blink Print, Cluj-Napoca, 2016).

 

20.00

Concert Lipicioșii (combinație de muzică live, teatru și entertainment).

 

VINERI, 7 OCTOMBRIE

 

11.00-12.00

Lansare de carte:  Mărgăritare risipite. O istorie a literaturii şi ştiinţelor siriace, lucrare a Sanctităţii Sale Ignatius Aphram I Barsoum, Patriarh Ortodox al Antiohiei şi Întregului Est în perioda 1933-1957. Traducere din limba engleză de Prof. Dr. Ovidiu Tămaş (Editura Proema, Baia Mare, 2016).

Prezintă: Prof. Dr. Terezia Filip, Prof. Dr. Ovidiu Tămaş și Poet Gheorghe Pârja.

Moderator: Conf. Univ. Dr. Vasile Timiş.

 

12.00-15.00

Lansări de carte Editura Casa Cărții de Știință:

Biografiile marilor dragomani (interpreți) greci din Imperiul Otoman de Epaminonda I. Stamatiade. Traducere: Constantin Erbiceanu. Cuvânt de prețuire: Ioan-Aurel Pop. Îngrijire ediție și note: Rodica Baconsky și Alina Pelea.

W sau amintirea copilăriei de Georges Perec. Traducere: Laurențiu Malomfălean. Îngrijire ediție și coordonatorul colecției Romanul francez actual: Yvonne Goga. Prezintă: Simona Jisa.

De chemat bărbatul pe stele de Vasile Rebreanu. Îngrijire ediție: Constantin Cubleșan. Editor Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud: director Ioan Pintea. În prezența fiicei autorului: Nora Rebreanu Sava.

Sextil Pușcariu și Muzeul Limbii Române de Mircea Popa.

Alb înserat (proză) de Vlad Sărățilă (Basarabia). Prezintă: Diana Zlatan-Ciuhureanu, președintele Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova – Chișinău, și Maria Vaida.

Reforma lui Luther și implicațiile acesteia de Cristian Octavian Feurdean.

 

12.00

Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa scriitorului Alessandro Baricco, invitat de onoare al FICT 2016.

Datorită profilului multidisciplinar al ilustrului Alessandro Baricco (absolvent de conservator și de filosofie), Academia de Muzică „Gheorghe Dima” și Universitatea Babeș-Bolyai (parteneri de nădejde ai Festivalului Internațional de Carte Transilvania) au considerat că ar fi onorant ca domnia sa să accepte titlul de Doctor Honoris Causa al celor două instituții academice de învățământ, fapt care se va împlini în sala Aula Magna din clădirea centrală a UBB (Str. M. Kogălniceanu nr. 1, et. 2).

Laudatio va fi prezentat de lect. univ. dr. Gabriela Lungu, care a tradus numeroase cărți ale lui Alessandro Baricco în limba română.

 

12.00-13.00

Conferința „Emotions of London 1700-1900”, susținută de Franco Moretti, Profesor Danily C. și Laura Louise Bell în științe umaniste la Universitatea Stanford din Statele Unite, invitat de onoare al FICT 2016 (Sala Eminescu, Facultatea de Litere a UBB).

 

15.00-17.00

Lansare de carte: „La Doulce France”. Un viitor al trecutului? Studii de literatură franceză modernă și contemporană de Livia Titieni (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016).

Prezintă: Ionela Covrig și Adrian Popescu.

 

17.00-18.00

Lansări de carte Editura Renașterea.

Chiriacodromion contemporan de †Andrei, Arhiepiscop și Mitropolit.

„Fratele nostru este viața noastră”. Spiritualitatea Cuviosului Siluan Athonitul. Traducere de Aniela Siladi, Efrosenia Galușca și Zaharia-Ciprian Brat. Volum îngrijit de Zaharia-Ciprian Brat.

 

17.00-18.00

Conferința „Mișcarea Dada și moștenirea sa în contemporaneitate”, susținută de Andrei Codrescu (SUA), invitat de onoare al FICT 2016 (Sala D. Popovici, Facultatea de Litere a UBB).

 

18:00

Lansări de carte Editura Crime Scene Press:

MYSTERY&THRILLER CU DOI AUTORI ROMÂNI ȘI DOI AUTORI STRĂINI

Săptămâna nebună de Stelian Țurlea (România).

Crime sofisticate de George Arion (România).

Garda de Ken Bruen (Irlanda).

Ucide-l pe Tată de Sandrone Dazieri (Italia).

Participă: Stelian Țurlea și George Arion.

 

20.00

Concert rock Times of Need în memoria victimelor din clubul Colectiv.

Lansare de carte: Scrum (poeme) de Silviu Ciocanelli, supraviețuitor al incendiului din clubul Colectiv. Prefață de Cristina Ionescu (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016).

Prezintă: Crișan Bibian și Vasile George Dâncu.

Încasările obținute din vânzarea cărții vor merge către autor!

Eveniment realizat în colaborare cu emisiunea Supersound (Radio România Cluj).

 

SÂMBĂTĂ, 8 OCTOMBRIE

 

10.30-11.45

Lansarea Colecției Arc peste timp a Editurii Casa Cărții de Știință cu titlurile:

Catedrala Mitropolitană Ortodoxă – Crâmpeie de istorie.

Catedrala greco-catolică Schimbarea la față – Biserica Bob.

Sinagoga neologă – Templul memorial al deportaților evrei.

Autor: Ioan Ciorca.

Prefață: Tudor Sălăgean.

Participă: IPS Andrei – Arhiepiscop și Mitropolit și Consilier cultural pr. Bogdan Ivanov

PS Florentin Crihălmeanu – Episcop și Consilier cultural pr. Daniel Avram

Robert Schwartz – Președintele Comunității evreilor din Cluj

Ladislau Gyémánt, Lucian Nastasă-Kovács.

 

12.00-13.00

Festivitatea de premiere a FICT 2016.

 

13.00-15.00

Întâlnire cu Mircea Cărtărescu, invitat de onoare al FICT 2016, în lounge-ul FICT din Piața Unirii. Eveniment realizat în colaborare cu Librăria Humanitas Cluj.

 

15.00-15.30

Lansare de carte: Luna Zadar de Adrian Alui Gheorghe (Cartea Românească, București, 2016).

Prezintă: Marta Petreu și Ovidiu Pecican.

 

15.30-16.00

Lansare de carte: Copiii sălbatici de Constantin Iftime (Cartea Românească, București, 2016).

Prezintă: Ovidiu Pecican.

 

16.00-17.00

Lansări de carte Editura Casa Cărții de Știință:

Tongues of flames and other stories și Silvestris Animalitera and Carton Mazeotopia de Adriana Listeș Pop.

Evadarea din Timp (roman) de Cerasela Libeg. Prefață de Anca Dobrean și Daniela Palade Teodorescu.

 

17.00

Întâlnire cu Alessandro Baricco, invitat de onoare al FICT 2016, urmată de o sesiune de autografe pe cărțile traduse în limba română. Evenimentul este găzduit de Universitatea Babeș-Bolyai în Sala Auditorium Maximum (Str. M. Kogălniceanu nr. 3).

 

DUMINICĂ, 9 OCTOMBRIE

 

11.00

Întâlnire cu Ioana Nicolaie. Lectură publică din Ferbonia (Editura Arthur, București, 2015).

 

12.00

Teatrul de păpuși PUCK prezintă Croitorașul cel isteț, după Frații Grimm. Scenariul: Emilia Svetlana Nechita. Regia: Emilia Svetlana Nechita. Scenografia: Relu Pene. Distribuția: Andreea Bolovan, Adina Ungur.

 

! Cu excepția locațiilor precizate, toate evenimentele se vor desfășura pe scena sau în lounge-ul din Piața Unirii, unde are loc Festivalul Internațional de Carte Transilvania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.