Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat că la Cluj va numit un prefect din partea PNL, așa cum impune regula de bază. Cel mai probabil, funcția va fi ocupată de actualul subprefect, Irina Munteanu (PNL).

Unde este preşedinte al Consiliului Judeţean va fi şi un prefect de la acelaşi partid. Poate să existe una sau două excepţii, dar asta este regula de bază. (…) Aceasta a fost regula la care s-a ajuns până la urmă, vom încerca să compensăm în celelalte filiale cu alte funcţii. Există peste 140 de funcţii, numiri politice care vor fi făcute şi atunci cine nu ia prefect va avea o altă funcţie – secretar de stat şi aşa mai departe. (…) La Cluj va fi un prefect din partea Partidului Naţional Liberal”, a afirmat Cîţu, la Parlament, după încheierea ședinței de coaliţie, conform G4media.ro.

Potrivit împărțirii agreate în coaliție, PSD va avea 21 de prefecți, PNL 17, iar UDMR 4.

Citește și: Fostul Prefect al Clujului, Mircea Abrudean, numit în funcția de șef al Cancelariei Primului Ministru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.