Premierul Ungariei, Orban Viktor, susține că România a dovedit că este capabilă să apere granițele externe ale Schengen, astfel că merită să facă parte din zona Schengen. „În numele Ungariei, mulțumesc României pentru tot ceea ce a făcut”, a spus Orban, potrivit Mediafax.


Orban Viktor a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă susținută împreună cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, că atunci când România și-a apărat propriile hotare, a apărat și Ungaria.


„În anii care au trecut, România a apărat în mod considerabil granițele UE, lucru care este important atât pentru Ungaria, cât și pentru România. În sud și în est am putut să contăm pe România, atunci când România și-a apărat propriile hotare, a apărat și Ungaria. Modul în care în ultimii patru ani a apărat frontierele României este un argument puternic ca România să facă parte din zona Schengen. Acesta este un fapt, România a dovedit într-o perioadă dificilă că este capabilă să apere granițele externe ale Schengen și este clar că merită să devină membră Schengen. În numele Ungariei, mulțumesc României pentru tot ceea ce a făcut”, a spus Orban.


Premierul Ungariei s-a întâlnit, miercuri, cu studenții Universității private cu predare în limba maghiare Sapientia, cu reprezentanții UDMR din administrația publică și va avea o întâlnire în cursul serii cu episcopii bisericilor tradiționale maghiare din Transilvania.


Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a sosit miercuri dimineață într-un turneu în Transilvania, la invitația UDMR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.