Piata imobiliara din Cluj-Napoca a ramas una dintre cele mai scumpe din Romania. Una dintre cele mai costisitoare locuinte de pe piata clujeana este Vila Tataru din cartierul clujean Grigorescu, pentru care proprietarul cere 2,2 milioane de euro. Cu aceasta suma poti sa iti cumperi unul din numeroasele castele din Franta cu pana la 28 de camere.

Agentia Remax-Grup de Lux este cea care intermediaza vanzarea vilei Tataru din Cluj-Napoca care are o suprafata utila de 600 de metri patrati si un teren de 5.421 de metri patrati. Privelistea asupra Clujului este aproape de nepretuit, dar pretul pentru aceasta vila este unul exorbitant.  Arhitectul care a proiectat constructia este italianul Gio Ponti, cel care a facut planurile pentru muzeul de Arta din Denver in 1971.

„Vila Tataru este situata la intersectia strazilor C.A.Rosetti si Rahovei, in zona „Cetatuie”, intre cartierele Grigorescu si Gruia. Aceasta proprietate, constituita din teren de 5421 mp si constructia monument de aprox. 850 mp (suprafata desfasurata) este una din proprietatile exclusiviste din oras si totodata o opera de arta a marelui arhitect italian Gio Ponti„, se arata in descrierea imobilului evaluat de catre expertii imobiliari la 2,2 milioane de euro.

vila tataru

Doar o singura agentie imobiliara prezinta 35 de castele din Franta evaluate la preturi intre 1 si 2 milioane de euro. Unul dintre cele mai frumoase castele din aceasta lista este situat in Dordogne, la 140 de km de Bordeaux. Castelul are 12 dormitoare si 70 de hectare de teren.  Constructia dateaza din secolele XVI-XVII. Suprafata utila este de 650 de metri patrati. Pretul acestui castel este de 1,9 milioane de euro.

castel din franta

Un alt castel francez care ar merita atentia celor care dispun de astfel de fonduri ar fi unul situat in Sud-Vestul Frantei si care dispune de nici mai mult nici mai putin de 20 de dormitoare. Constructia dateaza din secolul XIV si este evaluata pe piata imobiliara la 1,8 milioane de euro. Castelul din Franta vine cu 15 hectare de teren.

castel din franta 2

Un castel cu 28 de camere situat la 50 de minute de Biaritz costa 2,2 milioane de euro, pretul la care se tranzactioneaza si  Vila Tataru din Cluj-Napoca. Terenul adiacent este de 16 hectare, iar suprafata construita este de 1.100 de metri patrati. Din cele 28 de camere opt sunt dormitoare, fiecare avand baie proprie.

castel franta 3

In loc de concluzie va lasam pe voi sa decideti, cei care aveti suma disponibila sau care visati la o locuinta cu stil, intre castelele din Franta si ce va ofera piata imobiliara din Cluj-Napoca….

Foto: Vila Tataru- Re/MAx-Grup de Lux

Foto: Castelele din Franta- Prestige Property

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.