Dupa ce vinovatul de serviciu in persoana Dictatorului Ceausescu, ne-a produs un cimitir de victime consecinta ale tiraniei lui si a politicii de exterminare a propriului popor, si s-a instalat noua conducere in frunte cu Ion Iliescu, si el un comunist cu vechi state in activitatea PCR, cu functii importante uneori, intrat vezi doamne, in ultima perioada a activitatii in dizgratia familiei si trecut pe linie moarta la editura tehnica din Casa Scanteii, am crezut ca nimic nu ne mai opreste sa construim capitalismul, prosperitatea si democratia pentru acest popor.
Semnalele internationale au fost dintre cele mai favorabile la gandul ca revolutia din Romania care isi propunea indepartarea Dictatorului si schimbarea oranduirii a fost posibila doar cu sacrificii de vieti omenesti in mare parte tineri care nici macar nu cunoscuse inca cu adevarat placerile, mirajul si complexitatea unei vieti de om.
Gradul de simpatie al tarilor lumii fata de Romania din acea perioada a fost unul dintre cele mai ridicate in comparatie cu celelalte tari din Europa de Est si Sud Est, care scapase de comunism prin revolutii de catifea.
Aceasta emulatie, de apropiere fata de poporul roman, se manifesta, prin dorinta fiecarei tari din occident de a se alatura demersurilor de ajutorare a societatii noi romanesti, scapata de curand de ciuma comunista.
De la oferirea de fonduri de bani, la alimente si bunuri de larg consum, inexistente de foarte mult timp in piata noastra si pana la organizarea de spectacole pe mari scene ale lumii, ca un semn al atasamentului acestor popoare cu o cauza pe care poporul roman a fost nevoit sa o castige, prin varsare de sange.
Sa nu mai vorbim de disponibilitatea pe care au manifestat-o clinicile din intreaga lume, de a-i opera, trata si recupera pe ranitii revolutiei doar pentru simpatia pe care o simteam fata de acesti napastuiti ai soartei.
Mai mult cine, la acea vreme isi arata disponibilitatea de a imigra din Romania si a se stabili, intrunul din statele Europei, in SUA sau Canada, erau primiti cu bratele deschise.
Poate cea mai relevanta si expresiva abordare a momentului, ca o imagine generala a tot ce a insemnat aceasta simpatie fata de Romania si poporul ei, a fost data de o grafica, aparuta intrunul din cotidienele cu rasunet international, in care toate statele Europei de Est si Sud Est, respectiv Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria si Bulgaria erau aliniate in ordinea iesirii din lagarul comunist, ma refer ca data, reprezentate fiind de niste care alegorice si peste care, zbura Romania, „ poporul roman”, care se gasea intro sanie trasa de 6 cai albi ca semn al momentului, iarna, si al victoriei prin sacrificii de vieti omenesti.
Naivi au fost romanii cand au crezut ca odata cu executarea celor doi dictatori, ingroparea lor la cimitir si desfintarea PCR si a Securitatii si desfintarea luptei de clasa, au ingropat si trecutul nostru, si tarele noastre, mizeria din societate si din noi mizerie acumulata in 45 de ani de comunism .Vax, nici vorba de asa ceva.
As zice fara teama de a gresi, ca ea s-a intensificat in noi forme, poate mai perverse si mai sofisticate, de cat le credeam si cunosteam noi la acea vreme.
Cei care se instalasera la conducerea tarii in scaunele fostilor comunisti in frunte cu Ion Iliescu si acolitii lui, au inceput inca din prima zi a lui 1990, necontenit si cu o energie cum rar o intalnesti, neobositi, as zice, sa-si elimine adversarii. I-au eliminat rand pe rand pe toti, asa zisii revolutionari, pe detinutii politici pe care chiar ei i-au scos din inchisori si i-au adus in fruntea tarii, pe dizidentii acestei natiuni cu care ne culcam si ne sculam pe undele bruiate de securitate ale Europei Libere, pe toti cei cu care de altfel se legitimasera intre 22 decembrie 89 si 1 ianuarie 1990 in fata natiunii.
Personal ca detinut politic, caci de 5 ani ma aflam in inchisoarea politica Aiud, pe renumita Zarca, de cand fusesem condamnat, se tot vorbea de cazul meu, pe toate canalele media internationale, in celula 17 a acestei inchisori, in care avea sa fie adus in curand fiul Dictatorului, Nicu Ceausescu, in momentul in care a inceput revolta populara la Timisoara, in 17 decembrie 89. Din acel moment, caci aflasem de el de la unul din gardienii din slujba Securitatii, am asteptat cu sufletul la gura momentul eliberarii care a si venit de altfel in 22 decembrie 89, la orele 15.00, cand sub paza armatei am fost scosi din inchisoare si adusi la Bucuresti, la Televiziunea Romana de curand Libera, pentru a informa natiunea romana, despre metodele de exterminare folosite in inchisorile terorii ale chinurilor de toate felurile si al spalarii de creere ale regimului comunist.
Acceptat, in noua conducere a statului, ca Vicepresedinte al Comisiei Legislative, Juridice si al Drepturilor Omului, singura de altfel comisie care intradevar lucra in acele vremuri calde, care scotea pe banda rulanta legi cu caracter democratic, suspendarea sau anularea acelor legi comuniste care creeau discriminare si incalcarea flagranta a drepturilor fundamentale ale omului.
Prin pozitia si implicarea mea de tip revolutionar ca unul care in cei 5 ani de inchisoare in regim de condamnat la moarte si recluziune totala si de acumulare de expertiza politica imi doream din tot sufletul schimbari de profunzime si nu cosmetizari de tip perestroika si glossnost, ca in URSS asa cum isi dorea proaspatul Presedinte interimar, Ion Iliescu, incepi sa devi incomod.
Consider ca, domnul Presedinte si-a aratat atasamentul fata de o democratie originala pentru Romania printrun dialog permanent cu omologul lui de la Moscova, Mihail Gorbaciov, caruia ii raporta si il tinea la curent zilnic cu situatia revolutiei din Romania.
Aceasta atitudine a mea a nemultumit pe toti aceia care de fapt nu-si doreau schimbari de fond in societatea romaneasca, si inevitabil am devenit o piedica in tot ce-si propuneau sa nu faca noii conducatori. Unul dintre ei a fost chiar Ion Iliescu, cu care m-am contrat in pareri si decizii importante pentru tara. Spre exemplu a existat o intreaga dezbatere, de ore poate, pe necesitatea schimbarii denumirii Militiei in Politie, atata timp cat in toata lumea civilizata poarta denumire de Politie si mai mult decat atat, Militia era o institutie a trecutului, urata de romani, pentru ca a fost totdeauna folosita atat de PCR cat si de Securitate, pentru a pune in aplicare abuzurile cerute de ei. Domnul Iliescu s-a lasat greu convins, el sustinand ca Militie e o denumire populara care din pacate mai ramasese doar in URSS, dar care s-a schimbat si aici odata cu ceea ce s-a chemat destramarea imperiului bolsenic rus in 1991.
Si cum se pare ca nu eram dorit in conducerea tarii, au aparut si amenintari cu exterminarea si eliminarea fizica, la o adica, daca nu imi vad de treaba si mai continui sa invoc lupta pentru schimbare si democratie.
Va urma,
Analist politic
Prof. Univ. Dr. Florentin SCALETCHI
