La mijlocul acestei luni, Ștefan Vuza, patronul ”suveicii” Serviciilor Comerciale Române ( SCR ) și-a a nunțat intenția de a participa la licitația care se va organiza pentru cumpărarea oltchim. Nu este pentru prima dată când vuza participă la licitație. De această dată vrea să facă preluarea prin intermediul Chimcomplex, combinat cumpărat de la statul și care se află acum în cadrul SCR. La licitația anterioară, Vuza a mers pe cărțile ”aranjate” de Viorel Hrebenciuc, dar licitația a fost suspendată și, fără nici o legătură, lui Hrebenciuc a început să îi miroasă a pușcărie.

 

Ștefan Vuza, patronul SCR, a anunțat că se înscrie în licitația pentru Oltchim. Potrivit unui anunț al Chimcomplex, combinat care face parte din cadrul SCR, se dorește contractarea unui împrumut de 95 de milioane de euro pentru cumpărarea Oltchim. Potrivit anunțului făcut de Chimcomplex, ” „În cadrul acestui proces au fost angrenate echipe de specialişti din cadrul parteneriatului creat de Chimcomplex cu Tricon Energy SUA – cel mai mare trader internaţional în domeniu, cu o cifră de afaceri de 6 miliarde dolari, E.ON Germania – divizia producţie energie electrică, Raiffeisen Bank şi fonduri de investiţii. În urma finalizării auditului, conducerea Chimcomplex a anunţat că se pregăteşte să depună o ofertă pentru preluarea activelor funcţionale ale Oltchim”, se arată într-un comunicat.

Cu aproximativ o lună de zile înainte ca Vuza să iasă la rampă cu această intenție, Gheorghe Piperea, unul dintre administratorii judiciari ai Oltchim, anunța că „Unul dintre potenţialii cumpărători este o firmă românească, de fapt sunt două firme româneşti, unul este un consorţiu, cealaltă este o firmă din domeniul pieţei de capital. Nu cred că respectivele firme vor să le fie date numele, dar există scrisori de intenţie în acest sens. Junlun (un concern din china care și-a anunțat intenția de a cumpăra Oltchim, n.red.) a venit de câteva ori la Oltchim, ştie ce poate realiza aici, doar că mai are nevoie de un partener. Acest partener nu este încă hotărât să investească. La sfârşitul lunii martie vor veni din nou. Nu vor să se vorbească foarte mult de ei, până când nu va fi finalizată tranzacţia”, a spus Piperea, într-o conferinţă de presă.

 

A mers pe mâna ”guzganului rozaliu”

În 2013, Vuza plănuia să cumpere Oltchimul împreună cu SIF Moldova, iar susținătorul acestui demers era Viorel Hrebenciuc, care își ”plantase” fiul, pe Andrei, în consiliul de administrație al SIF-ului. Propunerea pentru ca Andrei Hrebenciuc să facă parte din CA-ul SIF-ului a venit din partea Dianei Le Bomin, persoană fizică care deţine circa 3% din acţiuni la SIF Moldova. Cea din urmă este ora omului de afaceri Mihai Rotaru, unul dintre cei mai mari sponsori ai PSD la nivel naţional.

Împreună cu SIF Moldova, Vuza a înființase  “Compania Naţională de Chimie”. Din acest proiect o parte este deţinută şi de compania de audit Deloitte. Conform unui comunicat, prin acest proiect va fi preluată întreaga activitate a Oltchim, va fi asigurat un capital de 50 milioane de euro, un capital tehnic de investiţii urgente de 25 milioane de euro şi un capital pentru investiţiile de mediu şi contravaloarea părţilor sociale ale combinatului. În cadrul unei conferinţe de presă, Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova a declarat că 70% din producţia Oltchim este de produse clorosodice. Oltchim le vinde la 300 de euro tona, Chimcomplex, la 700 de euro, iar pe bursă sunt cotate la peste 800 de euro. Acesta sugerează ideea integrării într-un consorţiu a Oltchim, deţinut majoritar de stat, cu Chimcomplex, care face de parte din grupul SCR al omului de afaceri Ştefan Vuza, dar şi cu alte societăţi apropiate, precum Prodchim şi Mentchim, sau, de exemplu, cu Sinterom Cluj, Contactoare Buzău, Someş Dej, toate fiind afaceri din “suveica” lui Vuza. Preşedintele SIF-ului a amintit şi că Salrom este furnizor şi pentru Oltchim, şi pentru Chimcomplex, şi că ar putea fi gândită şi integrarea acestei companii.

 

oltchim - Copy

Vuza prins în off-side de olteni

Gazeta de Cluj a prezentat modul în care Vuza a fost prins în “off-side” de SIF Oltenia. Dinel Staicu, șeful SIF-ului, l-a acuzat pe Vuza că „plimbă” banii pentru a-i păstra în propriile conturi. Conducerea SIF Oltenia acuză că Ştefan Vuza, care a cumpărat prin privatizare cele două mari combinate (Sinterom Cluj şi Contactoare Buzău), reuşeşte prin intermediul mai multor tranzacţii financiare de tip „suveică” să ruleze fondurile acestor două combinate pentru ca, în final, acestea să ajungă în capitalul unor firme pe care miliardarul le deţine sub „umbrela” Grupului Serviciilor Comerciale Române (SCR). În mai 2006, SIF Oltenia a dat în judecată Sinterom pentru a anula o hotărâre a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) din cadrul Sinterom prin care se majora capitalul social la A1 Impex Cluj-Napoca (firmă deţinută de Vuza – n.r.) cu 2,7 milioane de lei. Judecătorii clujeni au dat câştig de cauză SIF-ului şi au obligat să se anuleze hotărârea. În decembrie 2007, SIF a mai deschis un proces împotriva Sinterom pentru a anula o altă hotărîre prin care se mai încerca majorarea capitalului la A1 Impex Cluj-Napoca cu peste şase milioane de lei. „Printr-un şir de operaţiuni financiare fondurile Sinterom sunt direcţionate către societăţi controlate de Ştefan Vuza”, se arată în plângerea SIF Oltenia. Şi această hotărâre este anulată de instanţa clujeană

 

Vuza vrea să elimine statul din Chimcomplex

Potrivit ultimelor decizii ale AGA de la Chimcomplex se urmărește majorarea capitalului. Acţionarii au mai decis anularea deciziei AGA din 6 ianuarie 2014, privind majorarea capitalului de la 162,87 milioane de lei, la maxim 342,87 milioane de lei şi au aprobat o nouă majorare a capitalului, de la 162,87 milioane de lei, la 303,87 milioane de lei, prin aport în numerar, la preţul de 1,26 lei/acţiune, în termenul de preempţiune. Acţiunile rămase nesubscrise de către acţionarii existenţi vor fi vândute printr-o ofertă publică primară, adresată exclusiv unor investitori calificaţi, intermediată de Estinvest Focşani. Preţul la care vor fi oferite acţiunile urmează să fie stabilit în urma unei evaluări.

Însă, Vuza urmărește prin această majorare de capital diminuarea acțiunilor pe care statul român le deține la Chimcomplex în situația în care Guvernul nu va aproba alocarea acestor bani. Mai ales în situația în care conducerea Chimcomplex nu a prezentat nici până acum raportul trimestrului IV din  2015 și nu a oferit dividente acționarilor.

 

Anul acesta Oltchim estimează un profit de 110 milioane de de euro

Compania de stat din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului pentru minim 307 milioane euro. Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără success. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania. Combinatul este deţinut de stat prin Ministerul Economiei, cu 54,8% din acţiuni, PCC SE cu 32,34% şi de alţi acţionari, cu 12,85%.

Sebastian Albescu

3 COMENTARII

  1. Vuza Stefan nu a dat dividende din Chimcomplex dar el si-a scos inzecit banii, prin suveici cu firme din grupul scr pe care il conduce si prin contractele de asistenta juridica nesimtite, incheiate.

    Chimcomplex nu are posibilitatea financiara sa preia Oltchim.
    Sa vedem: 95 mil euro din imprumuturi + 30 mil euro din majorare de capital social + 5 mil euro disponibilitati Chimcomplex = 130 milioane euro bani „disponibili” pentru achizitia Oltchim.
    Imprumuturi bancare de 95 milioane euro facute de Chimcomplex??? Trezirea la realitate! Inseamna indatorarea acestei firmei cu peste 100% !!!

    Chiar daca ar merge schema de mai sus, de unde bani pentru investitii de mediu, pentru modernizare, pentru materie prima la Oltchim? A, alte imprumuturi bancare cu ipotecarea activelor cumparate de la Oltchim. Atentie! Investitiile de mediu si de retehnologizare la Oltchim sunt mai mari decat achizitia Oltchim. Si atunci, ajungi sa indatorezi Oltchimul cu 100%! Ca in cazul Chimcomplex.
    De aceea Vuza nu e potrivit pentru cumparat Oltchimul, pentru ca nu are bani pentru asa ceva. E ca si cum un paduche se apuca sa „cumpere” si sa administreze un elefant!

    Tot bate toba de parteneriate de ani de zile. Ba cu SIF nu stiu care, ba cu Interagro, ba cu Tricon Energy iar mai nou ii baga in caldare si pe Raiffeisen si E.ON. Saracii ultimii doi din urma, habar nu au ca participa la privatizare :)))
    Apoi, cine se incumeta sa participe la un business cu Vuza??? Trebuie sa fie retardat, operat pe creier! Vuza l-ar fura ca pana acum cu firmele din grup.

    Iar acum mai face si pe salvatorul, dictand pretul achizitiei, vezi domne ca toti creditorii trebuie sa accepte pretul „realist” pe care il ofera el! El, care si-a batut joc de Somej Dej si a dat oamenii afara si l-a falimentat, vrea sa ofere aceeasi soarta si Oltchimului!

    Statul roman ar trebui sa se autosesizeze si sa verifice in primul rand daca au fost respectate conditiile din contractul de privatizare al Chimcomplex.
    Si sa nu permita majorarea aceasta de capital, care l-ar dilua.
    Cum sa ceri 1,26 lei pe o actiune cand pe bursa o actiune valoreaza nici jumatate din acest pret, adica 0,6 lei?

  2. D-nul redactor, ati cerut punctul de vedere al Autoritatii pentru administrarea activelor statului, in calitate de actionar? Sa nu cumva sa spuna ca nu au stiut de misculatiile lui Vuza.
    Asta e treaba penala daca statul nu isi ia in serios rolul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.