Curtea Supremă de Justiţie a Greciei a trimis marţi parlamentului de la Atena o plângere formulată împotriva fostului ministru de finanţe Yanis Varoufakis de liderul unui partid neparlamentar, care consideră că fostul titular al finanţelor ar putea fi acuzat de înaltă trădare pentru modul în care a procedat în timpul negocierilor cu creditorii internaţionali, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Drept urmare, legislativul grec va trebui să evalueze dacă Varoufakis – în prezent deputat – a acţionat în limitele atribuţiilor sale, iar dacă se va considera că există motive suficiente pentru a-l investiga, atunci se va pune problema ridicării imunităţii sale parlamentare.

Plângerea a fost formulată – înaintea revelaţiilor despre un plan B întocmit de Varoufakis pentru revenirea la drahmă – de un avocat, în acelaşi timp primar al unui mic oraş de coastă şi liderul unui partid nereprezentat în parlament. În opinia sa, Varoufakis nu ar fi respectat mandatul pe care i l-a acordat poporul la alegeri, respectiv negocierea unui acord care să scoată ţara din recesiune.

În timp ce legislativul grec va dezbate această primă solicitare, un grup de cinci avocaţi va pregăti o a doua plângere, aceasta fiind legată direct de relatările despre planul privind revenirea la drahmă, ei invocând împotriva lui Varoufakis un posibil delict de divulgare a datelor personale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.