Clujenii si nu numai sunt asteptati in acest sfarsit de saptamana la cea de-a doua editie a Jazz in the Park, festivalul care aduce muzica buna in Parcul Central al orasului. Sunt pregatite zece concerte si multe activitati pentru toate varstele.

Zece concerte, un târg cu peste o sută de expozanți, zone de relaxare și de activități pentru întreaga familie, happening-uri și surprize – acestea sunt principalele cooordonate ale celei de-a doua ediții a Jazz in the Park, festival care se va desfășura de vineri până duminică la Cluj-Napoca.

„Am încercat ca la a doua ediție a festivalului să existe mai multe activități în parc, mai bine definite, îndemnându-i astfel pe clujeni să vină și să petreacă o zi întreagă aici. Am vrut să punem în valoare și mai mult potențialul Parcului Central și să aducem împreună comunitatea”, a declarat Alin Vaida, directorul festivalului.

Programul muzical al la Jazz in the Park începe vineri cu Luz Azul, o trupă de bossa nova din Belgrad, Serbia, care susține spectacole de muzică braziliană, și continuă cu concertul extraordinar susținut de Teodora Enache și Lars Danielsson, unul dintre principalele momente așteptate de jazziști. Seara se încheie în Parcul Central cu clujenii de la Jazzybirds, trupă formată din cinci tineri cu pregătire clasică și cărora le place să experimenteze jazz.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.