Consiliul Județean Cluj a anunțat că a început demolarea vechiului pod din localitatea Someșul Rece. Până la edificarea noului pod, circulația se desfășoară pe podul provizoriu din amonte.

„Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de demolare a vechiului pod, aflat într-o stare avansată de degradare, situat în localitatea Someșul Rece, la km 4+310 al drumului județean DJ 107P (DN1) Gilău – Mărișel – DN 1R.”, au anunțat reprezentanții CJ Cluj.

Până la edificarea noului pod, pe actualul amplasament, traficul rutier este deviat pe podul provizoriu construit de forul administrativ județean în amonte. Acesta are o lungime de 45 metri și este unul solid, construit pe o structură metalică, circulația desfășurându-se alternativ, pe o singură bandă.

„Constructorul ne-a asigurat că demolarea vechiului pod va dura maximum trei săptămâni, după care vom demara, de îndată, construcția celui nou. O noutate în acest context este cea legată de tehnica de demolare aplicată, prin care dorim să protejăm cât mai mult mediul. Astfel, extracția bucăților de beton este realizată controlat, prin tăiere mecanică pe porțiuni și susținere din macara, pentru a evita în acest fel căderea în lacul Gilău și afectarea, pe cale de consecință, a calității apei, respectiv a florei și faunei acvatice din areal”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Podul situat în coada lacului Gilău, înspre localitatea Someșul Cald, este doar unul din cele 14 amplasate de-a lungul întregului traseu al drumului județean 107P (DN1) Gilău – Mărișel – DN 1R, dintre care două sunt prevăzute a fi construite de la zero. În acest moment Consiliul Județean lucrează la finalizarea acestora, progresul lucrărilor fiind unul extrem de avansat, de peste 95%.

De asemenea, în ceea ce privește drumul județean 107P, în lungime de peste 44 de km, lucrările de modernizare pe fonduri europene avansează în ritm alert, acestea înregistrând un progres de cca. 80%. În acest moment se lucrează, pe porțiuni, la refacerea șanțurilor, la construirea parcărilor și amenajarea drumurilor laterale.

Citește și: Polițist de la Penitenciarul Gherla, condamnat la 3 ani de închisoare, după ce a luat mită de la traficanții de droguri

2 COMENTARII

  1. Da cine-i constructorul domnule Tise? Sau e confidential? Ma, dar tot comunisti ati ramas? Un fel de dictator te crezi si tu acolo la CJ? Ce is cu informarile astea incomplecte? Informati doar cu ce va place voua?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.