Două autospeciale de stins incendii s-au deplasat la o unitate spitalicească privată, situată pe strada Dorobanților din Cluj-Napoca, după o sesizare privind posibile degajări de fum.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu două autospeciale de stins incendii.

„Echipajele operative au constatat că a fost vorba de un eveniment minor, în speță de un defect la un compresor de aer situat într-un spațiu tehnic din subsolul clădirii.

Nu au fost necesare măsuri de evacuare din spațiile unității spitalicești și nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestei solicitări”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.

Citește și: Un parlamentar clujean anunță proteste de amploare împotriva privatizării Romsilva

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.