Cancelarul austriac Karl Nehammer și ministrul de Interne Gerhard Karner ar fi de acord ca România și Bulgaria să intre în Schengen cu aeroporturile dacă cele două țări și Comisia Europeană acceptă un set de cereri, transmite radioul public austriac ORF, care citează surse guvernamentale.

Dacă Austria îi va ridica veto-ul, pasagerii din România și Bulgaria nu vor mai fi nevoiți să treacă prin controlul pașapoartelor pentru zborurile în interiorul UE, dar vor trebui să se identifice la check-in – la fel ca toți ceilalți cetățeni din UE.

Nu e clar când ar putea fi luată această decizie, dat fiind că la precedentul Consiliu UE în format JAI, acolo unde se discută extinderea Schengen, subiectul nu a fost pe agendă.

Astfel, ministrul de interne Gerhard Karner este pregătit să relaxeze dreptul de veto al Austriei asupra României și Bulgariei. Cel puțin în ceea ce privește traficul aerian, controalele la frontieră ar putea fi ridicate, după cum au relatat sâmbătă și ziarele austriece „Kurier” și „Kleine Zeitung„.

În schimb, frontierele terestre și-ar păstra statutul actual, iar Bulgaria și România nu ar fi oficial membre Schengen, ceea ce înseamnă că pentru transportatorii rutieri de marfă nu va exista nici o îmbunătățire a situației.

O condiție pusă de Austria ar fi controale mai stricte la frontiere.

„Kurier” menționează condițiile avute în vedere de Austria: creșterea de trei ori a operațiunilor Frontex în Bulgaria, banii pentru infrastructura de protecție a frontierelor trebuie să vină de la Comisia Europeană, creșterea controalelor la frontierele dintre Bulgaria și România și dintre Ungaria și România și acceptarea de către România și Bulgaria a solicitanților de azil, în special afgani și sirieni.

Ministrul de interne Karner se va deplasa luni în Slovenia pentru a se întâlni cu reprezentanții statelor implicate a discuta condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca Austria să accepte „Air Schengen” – intrarea celor două state în Schengen cu frontierele aeriene.

Context

În octombrie, statele membre UE au ajuns la o poziție comună privind reforma migrației și azilului în UE, după o săptămână în care guvernul italian al Giorgiei Meloni blocase un acord. Comisia Europeană și Consiliul UE au anunțat public deblocarea negocierilor.

Guvernul Austriei a anunțat public în repetate rânduri că nu va fi de acord cu primirea României și Bulgariei în spațiul Schengen cât timp sistemul european de migrație și azil nu este reformat profund.

2 COMENTARII

  1. Pai asta e frectie la un picior de lemn. Dupa 17 ani, cati se fac pe 1 ianuarie, de la intrarea in uniune, libertatea de miscare se aplica doar la fâlfâieli, adica zburatoare? Care inseamna turism si atat, zic de intracomunitar, ca la noi aeroporturile nu au piste pentru heavy cargo. La terestru ne-ar ajuta si economic si la fluidizare trafic civil.

  2. Ce vă mirați ? Așa am fost primiți și în UE condițional să fie distrusă industria. Austriecii știu bine ca suntem neam de opincari, mămăligari și slugi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.