Băsescu
Băsescu

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a fost întrebat, în cadrul unei emisiuni Digi 24, care este părerea sa despre ideea unui posibil candidat comun din partea coaliției PSD-PNL pentru următoarele alegeri prezidențiale. Fostul președinte susține cu tărie că o astfel de decizie ar distruge din temelii unul dintre partide, ducând la desființarea unuia dintre ele.

„Ar însemna desfiinţarea unui partid, să vedem care din ei doi preferă să se desfiinţeze, pentru că discutăm de PNL, care e cel mai mare partid, să spunem, din dreapta şi PSD care e cel mai mare partid de stânga. Dacă unul din ei nu va avea candidat, poate să meargă al Autoritatea Electorală Permanentă să scrie în registru acolo ‘desfiinţat’. Nu se poate. Nu ai cum să negociezi până şi preşedintele. În primul rând e dezonorant pentru cele două mari partide să ajungă la un asemenea troc ‘hai să negociem un preşedinte’. Atunci de ce Dumnezeu mai mergem noi la vot?”, a spus fostul președinte.

Băsescu a comentat într-o manieră provocatoare și critică, punând sub la îndoială calificările și cunoștinșele potențialilor candidați la preșidinție. Acesta afirmă că liderii celor două partide, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu s au profil pentru a deveni preşedinte al ţării, iar într-o notă auto-critică, fostul comandant de navă recunoaște că și el a ajuns la Palatul Cotroceni fără a fi calificat, deoarece nu există o școală specifică de președinți.

„Niciunul nu e calificat, dar asta putem spune despre orice preşedinte înainte să devină preşedinte, pentru că nu există o şcoală de preşedinţi. După ce ajungi la Cotroceni, vezi ce poţi să faci din postura de preşedinte raportat la exigenţele constituţionale. Sigur că poţi face foarte multe, dar trebuie să rămâi în interiorul Constituţiei ca să poţi să îţi duci mandatul. (…) Nici eu nu am fost calificat. Dacă aş fi şef de partid, nu aş desemna pe niciunul. Domnul general n-are încă şi nici nu va avea, probabil, profilul unui politician. Funcţia de preşedinte este pentru politicieni, nu pentru generali. Dânsul, dacă îi dăm un batalion, o brigadă, o divizie, probabil că va şti ce să facă cu ea. Cu o ţară e mai greu, o ţară care nu merge pe ordine, ci trebuie să o convingi să meargă într-un anume sens”, a adăugat Băsescu.

Citește și: Traficul din Cluj-Napoca, un calvar pentru șoferi. Nemulțumirile clujenilor în orașul de 5 stele al lui Boc: plătim impozite grele să ne rupem mașinile prin gropi și praf.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.