Doi braconieri sălăjeni au primit ani grei de închisoare în urma unui proces judecat în instanțele clujene. Unul dintre ei a primit 14 ani şi 3 luni, iar celălalt un an şi 10 luni cu suspendare sub supraveghere, pentru tentativă de omor şi braconaj.

Anul trecut, ei au fost surprinși de poliție în timp ce braconau în domeniul Moigrad-Mirșid, judeţul Sălaj. Oamenii legii au mers în zona indicată, unde au găsit o mașină parcată. După câteva ore de așteptare au apărut doi bărbați cu puști de vânătoare, potrivit lui Bogdan Chiș, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, citat de ZiaruldeSălaj.

Cei doi braconieri au luat-o la fugă în momentul în care oamenii legii i-au somat să se oprească. Unul dintre braconieri a fost prins rapid, iar celălalt a fugit prin pădure amenintându-l pe polițist că îl omoara dacă nu se oprește din urmărire. În momentul când politiștul s-a apropiat la 20 de metri de braconier, acesta a tras un foc de armă spre polițist, fără a-l nimeri. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.