Un incendiu a izbucnit, luni, în jurul orei 11, la o casă din localitatea Surduc, comuna Iara. Flăcările au afectat tavanul și un perete interior. Potrivit pompierilor clujeni, cauza incendiului ar fi fost un coș de fum izolat necorespunzător.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit pentru a stinge un incendiu care a afectat o casă din localitatea Surduc, comuna Iara. Apelul de urgență a venit în jurul orei 11:45, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de la Garda de Intervenție Băișoara.

Incendiul s-a manifestat la tavan, pe o suprafață de aproximativ 10 mp, precum și la un perete interior. Din fericire, intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să nu se extindă și la restul imobilului.”, a informat ISU Cluj.

Nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale

Cel mai probabil, incendiul a pornit de la coșul de fum izolat necorespunzător față de materialele combustibile. La misiune a luat parte o autospecială, care a revenit în urmă cu puține momente la bază, potrivit ISU Cluj.

Citește și: Președintele Tribunalului Cluj, Luca Emese, se numără printre greii Clujului care au beneficiat de jaful de la Composesoratul Muntele Băișorii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.