Dat fiind interesul public generat de posibila nominalizare a domnului Ovidiu Ioan Silaghi pentru funcția de Ministru al Transporturilor, Boștina şi Asociații SPRL precizează faptul că în dosarul nr. 1/2012, prin Ordonanța de clasare nr. 1 din 12 aprilie 2013, Curtea de Apel Oradea a infirmat în mod irevocabil concluziile Raportului de evaluare nr. 50976/G/II/09.11.2012, întocmit de către Agenția Naționala de Integritate, ca urmare a activității de evaluare a averii dobândite de către domnul Silaghi Ovidiu loan împreuna cu familia, în raport cu veniturile realizate precum şi respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, conform lucrării nr. 34785/S/II/23.07.2012.

Boștina şi Asociații SPRL acordă în prezent asistenţă juridică şi reprezentare domnului Silaghi într-un singur litigiu reprezentând recursul formulat de acesta faţă de Sentința nr. 1031/18.03.2013, pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal, în dosarul nr. 8831/2/2012.  Dosarul se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va avea primul termen de judecată în data de 11 aprilie 2014. Astfel, față de soluția deja pronunțată de către Curtea de Apel Oradea – Comisia de Cercetare a Averilor, care nu mai poate fi atacată de către Agenția Naționala de Integritate, în dosarul de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rămân de interes pentru client capetele de cerere prin care acesta a solicitat:

  • Obligarea  Agenției Naționale de Integritate la plata unor despăgubiri în cuantum de 1 leu pentru prejudiciul cauzat persoanei evaluate precum şi
  • Obligarea  Agenției Naționale de Integritate să publice şi să mențină pe pagina principală a site-ului internet al acestei instituții dispozitivul soluției pronunțate în această cauză, pentru o perioadă de timp egală cu cea care se va scurge de la finalizarea raportului de evaluare şi până la soluționarea irevocabila a cauzei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.