În urmă cu scurt timp Istvan Tasnadi a fost numit în funcția de prefect a județului Cluj. Această numire a stârnit o multitudine de păreri atât în favoarea cât și împotriva noului prefect fără ca acestuia să îi fie cerut un punct de vedere. Drept urmare am realizat acest interviu cu noul prefect pentru a afla mai multe despre acesta.

Cine este Istvan Tasnadi ? Cum vă caracterizați pe scurt ?

În primul și primul rând mă caracterizează poate ambiția și seriozitatea. Spun asta pentru că mereu am știut să-mi prioritizez așteptările de la viață. Am vrut o carieră și o familie frumoasă încă de la o vârstă, să spunem fragedă. Și am ajuns să fiu un avocat respectabil încă de la 27-28 de ani, prin profesionalismul de care am dat dovadă, iar la vârsta de 27 de ani am avut deja o familie iubitoare, soția și fiica mea susținându-mă în absolut tot ce fac. Și având atât de multe de la viață atât de devreme, mă simt oarecum obligat să returnez din aceste plăceri sub forma respectului, respectând oamenii și munca acestora prin seriozitate, dăruire și la cele mai înalte standarde.

Ce studii aveți ?

Am terminat în 2014 Dreptul la UBB, iar un an mai târziu am terminat și masterul de „Științe penale și criminalistică” în cadrul aceleiași universități, an în care am dat și la barou și am început activitatea efectiv în martie 2016, după înscrierea mea pe tabloul avocaților activi.

Care este experiența dumneavoastră profesională și cu ce v-ați ocupat până la numirea în funcția de prefect ?

Așa cum am spus, din martie 2016 am fost avocat până la data numirii mele. Ca și avocat în această perioadă am intrat în absolut toate tipurile de procese, de la civil, penal și contravențional la cele mai delicate litigii de contencios administrativ și fiscal. Desigur, consultanță a făcut parte, de asemenea, din activitatea mea de zi cu zi.

Ce vă recomandă pentru funcția de prefect ? 

Ceea ce mă recomandă este faptul că am o capacitate foarte mare și deschisă spre munca în echipă. Ca și reprezentant al Guvernului în județ, va trebui să lucrăm împreună cu toți cei care fac parte din administrația publică locală, respectiv cu conducătorii serviciilor publice deconcentrate. Îmi place transparența și satisfacția oamenilor indiferent de situație și cred că putem face cu toții ceva bun pentru acest județ, mai ales în contextul epidemiologic actual, în care trebuie să avem multă răbdare și să comunicăm atât cu instituțiile implicate în administrație, cât și cu cetățenii, în mod special. Mie îmi conferă o stare de liniște și satisfacție orice moment în care se rezolvă o problemă la nivelul județului sau atunci când văd că foarte mulți mă susțin în acest capitol nou din viața mea și simt că sunt apreciat. Iar aceste momente mă determină și mă obligă, totodată, la muncă în favoarea cetățenilor acestui județ.

Cum ați intrat în politică și de ce?

Inițial am fost doar observator, apoi am efectuat un stagiu la Camera Deputaților și mi-am dat seama de faptul că puterea executivă, judecătorească și legislativă au un rol imens în viața noastră. Și atunci am hotărât că eu, în calitate de viitor avocat, mă voi implica în mod direct în dezvoltarea comunităților și că voi încerca să am o contribuție proprie în acest demers pentru binele cetățenilor. Apoi, dorința de a face tot mai mult în beneficiul oamenilor s-a accentuat și nu am mai putut, dar nici nu aș fi vrut să întorc spatele acestei activități.

Cum ați primit vestea numirii în funcția de prefect?

Sincer nu mă așteptam, aveam un așa zis eșec după alegerile locale, unde eram candidat pe listele de consilieri județeni, apoi au fost alte oportunități care nu s-au concretizat și m-am gândit că și acest lucru îmi va trece printre degete. Asta până în ziua în care am primit vestea de la colegul meu Csoma Botond, dimineața la ora 6, că s-a decis în coaliție și voi fi viitorul prefect al Județului Cluj. Am simțit o bucurie enormă și m-a făcut mult mai responsabil această veste. Mă simt foarte onorat ca după administrarea a sute de dosare, am onoarea să reprezint Guvernul României în acest județ frumos, care merită toate eforturile din partea autorităților, dar și aprecierea cetățenilor.

Cum a fost luată această decizie în cadrul alianței de guvernare?

Concret nu știu cum s-a luat această decizie, aceasta fiind luată la nivel național, așa cum am spus, eu am fost doar informat despre această veste.

Cum comentați faptul că în repetate rânduri s-a vehiculat că numirea dumneavoastră ar fi o „pedeapsă” aplicată lui Emil Boc ?

Nu cred că ar fi vorba despre o pedeapsă aplicată domnului Boc, deoarece nu văd legătura între actul de numire și așa-zisul rezultat. Au fost anumite neînțelegeri probabil în interiorul PNL, dar sunt convins că o să gestioneze în mod eficient acest inconvenient.

Cum credeți că va decurge relația cu administrația liberală din județul Cluj?

Eu cred că vom avea o colaborare bună. Sunt convins de acest lucru. Atât domnul Buda, cât și domnul Boc m-au asigurat de o bună colaborare cu ocazia discuțiilor telefonice. Am vorbit deja cu Domnul Primar și am stabilit o întâlnire posibil în această săptămână și am convenit asupra faptului că avem scopuri comune și mergem în aceeași direcție. Sunt convins că și cu domnul Tișe vom ajunge la un numitor comun, divergența și incertitudinea nu duc la un final fericit, mai ales pentru cetățeni, iar mai ales în perioada aceasta avem chestiuni importante de rezolvat în tot județul, nu avem timp de supărări sau să generăm o stare de instabilitate în administrație.

De ce credeți că s-a bătut monedă pe etnia dumneavoastră și nu pe capacitățile profesionale pe care le aveți?

Sunt de părere că acele cuvinte au îmbrăcat doar o haină greșită la acel moment. Nu cred că există vreo problemă generată de etnia subsemnatului sau ca cetățenii acestui județ să nu aibă încredere în mine. Până la urma urmei m-am născut în România, sunt cetățean român, am terminat facultatea la linie română, locuiesc aici în CLuj-Napoca, etc. Nu văd de ce n-aș primi credit pe motive etnice, în condițiile în care Domnul Președinte și Avocatul Poporului fac parte din aceeași categorie de minoritate etnică, Hagi, de pildă, este la origine macedon, Halep aromân și exemplele pot continua. Eu nu am văzut niciodată vreo problemă generată strict de apartenență la o minoritate etnică. Pentru mine a contat mereu caracterul, important este ca persoana care reprezintă să fie om. În 2021 diversiunile generate de etnie ar trebui să fie subiecte tabu.

Credeți că stigmatizarea etnică vă va împiedica să vă exercitați noile atribuții?

Nu cred acest lucru. Eu îmi voi îndeplini datoria de prefect așa cum îmi cere legea și în deplină dorință. Voi fi prefectul tuturor cetățenilor din acest județ și vreau ca în momentul în care voi părăsi această instituție, să plec împăcat, că am făcut, indiferent de situație, tot ce mi-a stat în putere și tot ce m-a lăsat legea. Indiferent cât sunt de dorit sau agreat, până dispun de atribuțiile de prefect, îmi exercit funcția cu onoare.

Ați intrat deja în istorie prin faptul că sunteți primul etnic maghiar care ocupă funcția de prefect a județului de mai bine de 80 de ani, cum altfel doriți să rămâneți în mentalul colectiv?

Vreau ca oamenii să mă privească ca un partener de-al lor și să rămân în memoria acestora acel prefect, cu care s-a putut discuta în mod transparent, deschis și constructiv despre orice problemă din județ. Desigur, îmi propun să leg și câteva proiecte de mandatul meu, încă nu am făcut o analiză de necesitate, fiind la a treia zi de muncă, însă vreau să am și eu proiectele mele. Pe scurt, vreau să-i surprind în mod plăcut pe toți, inclusiv pe cei care nu au avut încredere în mine la început și să le arăt că prin deschidere și comunicare totul se poate rezolva, restul fiind detalii.

Ne puteți oferi o privire de ansamblu despre cum doriți să vă exercitați mandatul?

Desigur, în contextul COVID va trebui să gestionăm și criza sanitară, ocazie cu care apelez la încrederea și răbdarea cetățenilor. Vreau să am o comunicare deschisă cu toată lumea și o activitate transparentă. Îmi propun să colaborăm fără sincope cu toate autoritățile publice locale, să ne sprijinăm reciproc. De asemenea, dorința mea este de a transpune planul de guvernare și la nivelul serviciilor publice deconcentrate, motiv pentru care ne vom vedea periodic cu conducătorii acestora, colegiul prefectural întrunindu-se în acest sens lunar. Sunt convins că nu vor fi probleme majore, însă îmi doresc întâlniri tocmai pentru a deschide calea spre comunicare. Nu în ultimul rând, îmi propun să mă întâlnesc cu toți primarii în perioada următoare pentru a cunoaște problemele locale ale oamenilor, desigur acolo unde sunt, iar proiectele începute deja, cum ar fi reabilitarea clădirii Instituției Prefectului, vor continua până vor fi duse la îndeplinire.

Doriți să transmiteți un mesaj clujenilor?

Vreau să le cer încrederea, răbdarea și contribuția. Vreau să știe că ușa mea este mereu deschisă și că sunt dispus la colaborare și muncă în echipă, dacă putem face bine cu acel demers în județul Cluj. Nu am niciun interes ascuns, vreau doar să am contribuția mea la dezvoltare județului.

Citește și: Cum a fost primit noul prefect al Clujului

3 COMENTARII

  1. Asupra instituțiilor subjugate politc încrederile sunt zero cu privire la realizări mărețe și oricine le poate numi inexistente, deci se arăta o reflexie asupra unor capacități profesionale fără vechime, iar de aceea cuvinte îmbracă mereu haine de propagandă ce parcă propune un nou stagiu de practică la tras pe sfori ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.