Cutremur în Turcia Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, în şedinţa de Guvern de miercuri, să se verifice dacă firmele implicate în construcţiile care s-au prăbuşit la cutremurul din Turcia au ridicat construcții și în România.

„Am cerut ca, pe baza măsurilor luate în Turcia şi a companiilor care au fost identificate ca executând lucrări de construcţii în zona unde s-a produs cutremurul şi deja au fost nominalizate să se verifice dacă au construit în România şi în funcţie de rezultat să identificăm măsurile care pot fi luate la nivelul fiecărei instituţii în parte”, a spus premierul.

Ciucă: Vom reuşi să avem conştiinţa că am luate toate măsurile

„Totodată, apreciez că e nevoie ca standardele din domeniul construcţiilor, calitatea materialelor din construcţii să fie revizuite, să fie reverificate şi să avem certitudinea că prin standardele pe care le impunem în aceste documente vom reuşi să avem conştiinţa că am luate toate măsurile astfel încât ceea ce e prevăzut în proiectele de construire să fie similare cu ceea ce se realizează în realitate”, a mai spus Nicolae Ciucă. 

Citește și: Președintele Tribunalului Cluj, Luca Emese, se numără printre greii Clujului care au beneficiat de jaful de la Composesoratul Muntele Băișorii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.