Emil Boc a anunțat că orașul Cluj-Napoca va găzdui în 2023 o cupă mondială și un campionat mondial de gimnastică ritmică, două dintre cele mai importante competiții de profil din lume.

„Am avut astăzi o întrevedere la primărie cu doamna Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică. Am discutat despre cele două evenimente internaționale de profil pe care orașul nostru le va organiza în acest an: Cupa mondială de senioare și Campionatul Mondial de Gimnastică Ritmică de Junioare. Gimnastica ritmică este, de altfel „acasă”, la Cluj-Napoca, Sala Polivalentă fiind gazda unor importante evenimente de profil și în anii anteriori”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.

Primarul a discutat, totodată, și despre modalitățile prin care municipalitatea ar putea sprijin sportul de performanță și să încurajeze dezvoltarea gimnasticii ritmice la nivel local.

„Cu această ocazie, am asigurat-o pe dna Deleanu că primăria va continua să dezvolte dimensiunea sportivă a orașului și că gimnastica ritmică va găsi mereu un partener serios la Cluj-Napoca. Investițiile în infrastructură sportivă, politicile publice de încurajare a sportului de masă și finanțările nerambursabile de la bugetul local au transformat în ultimii ani Clujul într-unul dintre cele mai importante huburi sportive de la noi din țară, dovadă fiind competițiile din ce în ce mai importante pe care orașul nostru reușește să le atragă.

Mai multe informații despre competițiile desfășurate la Cluj-Napoca vor fi distribuite pe parcursul anului pe canalele media ale Federației Române de Gimnastică Ritmică și pe canalele media ale primăriei”, a conchis Emil Boc.

Citește și: Violator lăsat în libertate pentru că un judecător clujean a întârziat la serviciu

1 COMENTARIU

  1. Gimnastica ritmică, unul din ultimele sporturi feminine. Adică unde masa musculară strică; nu hormoni și alte măgării ce nenorocesc fetele. Ar mai fi săritura în înălțime și săritura în lungime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.