Majoritatea actualilor vicepreşedinţi ai PSD ar putea să nu mai candideze pentru un nou mandat la Congres, au declarat  surse social-democrate citate de Mediafax. Este și cazul clujeanului Ioan Rus, menționat pe lista celor care vor părăsi noul Biroul Permanent Național (BPN).

Puţini dintre actualii vicepreşedinţi se vor mai regăsi în noul BPN. În schimb, în cursă ar urma să se înscrie multe nume noi, precum ministrul Economiei, Mihai Tudose, liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, europarlamentarul Victor Negrescu, ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, şi actualul secretar general al PSD, Andrei Dolineaschi.

Unii dintre actualii lideri ar putea renunţa la prezenţa în conducerea centrală a partidului, din cauza interdicţiei de cumul de funcţii în partid la nivel local şi central, un astfel de caz fiind cel al preşedintelui PSD Vrancea, Marian Oprişan. Astfel, din noul BPN ar urma să iasă lideri precum miniştrii Nicolae Bănicioiu şi Mircea Duşa, preşedintele CJ Gorj Ion Călinoiu, foştii miniştri Ioan Rus şi Titus Corlăţean, liderul PSD Braşov, Constantin Niţă, europarlamentarul Dan Nica, preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, deputatul Eugen Bejinariu, precum şi preşedintele PSD Bucureşti, Robert Negoiţă.

În ceea ce priveşte funcţia de preşedinte executiv, până în acest moment singurul care şi-a anunţat intenţia de a candida este preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. O altă funcţie importantă care urmează să fie stabilită de PSD este cea de secretar general. Acesta este numit de Comitetul Executiv, după Congresul PSD. Potrivit surselor citate, această funcţie ar urma să îi revină liderului deputaţilor social-democraţi, Marian Neacşu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.