În România infracționalitatea își face din ce în ce mai mult loc. Cum este posibil acest lucru? Ce se întâmplă la vârful Ministerului de Interne? De ce nu avem acolo persoane competente care să i-a măsurile necesare pentru siguranța noastră, iar cazuri precum cel de la Constanța sau/și Caracal să nu se mai repete?!

Demisia sau demiterea lui Bode a trecut din stadiul de chestiune de bun simț, la cel de soluție obligatorie.

„România interlopă” și-a câștigat notorietatea în veștile ajunse în Vestul Civilizat, oferind Estul Sălbatic drept exemplu de rapt asociat cu crimă, „grație” celebrului „caz Dincă”, unul nerezolvat până în zilele noastre. Pe când ne gândeam la ce „minuni” vom mai fi capabili să producem, iată că dimensiunea „succesului” se vede din Cosmos, după cocktail-ul „Crimă & Viol”, servit cu abnegație de un scelerat, în comuna Corbu.

Acesta este, însă, doar bombonul otrăvitor de pe coliva incompetenței unui Minister care, sub patrafirul lui Bode, a binecuvântat prin letargie o sumedenie de grozăvii. Mașini care sar în aer (probabil din pricina caniculei!), polițiști torționari, scurt-metraje cu sechestrări „made in Onești”, toate acestea sunt aventuri apocaliptice, față de care, negocierile eșuate cu sindicatele polițiștilor, ce acuză că au ajuns „fraierii sistemului bugetar”, par un mizilic. Toate aceste peripeții, rămase fără nicio urmare, dovedesc mania de colecționar al stărilor noastre de revoltă, pe care ministrul Bode este obligat să și-o treacă în CV, pentru momentul în care va fi nevoit să ocupe un alt post sau chiar să scoată ochii în lume.

Sursa: fanatik.ro

Citește și: Devine Orban un naționalist și patriot din nevoie/de nevoie?

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.