Decizia CCR privind dosarele de corupţie

Curtea Constituţională a admis joi că Înalta Curte a încălcat legea şi a ignorat obligaţia de a organiza pentru dosarele de corupție completuri specializate.

Citește și: Din 2014 Tribunalul Cluj nu are complete specializate pentru fapte de corupție

CCR arată, în motivarea deciziei prin care a stabilit un conflict constituţional între Parlament şi ÎCCJ pe tema constituirii completurilor specializate, că CSM avea obligaţia de a stabili criteriile prin care magistraţii Înaltei Curţi sunt selectaţi pentru a judeca cazurile de corupţie.

„Revenea Consiliului Superior al Magistraturii obligaţia de a institui criterii pentru determinarea specializării şi de a derula procedura de stabilire a specializării în vederea constituirii completurilor specializate, potrivit legii. Prin urmare, Curtea identifică două etape pentru punerea în aplicare a art.29 din Legea nr.78/2000, respectiv (i) stabilirea criteriilor şi procedurii de determinare a specializării şi (ii) constituirea completurilor specializate din judecători specializaţi. Având în vedere aceste cerinţe şi pentru a da valoare completă transpunerii în legislaţia naţională a Convenţiei penale privind corupţia, se impune nu doar constituirea la nivel formal a completurilor specializate, ci şi realizarea scopului prevăzut de art.20 din Convenţie, respectiv asigurarea exercitării atribuţiilor în combaterea corupţiei „în mod eficace”. Acest fapt presupune obligativitatea stabilirii unui număr limitat de completuri aşa încât să se asigure soluţionarea cauzelor în condiţii optime de timp şi calitate, nicidecum desemnarea formală a tuturor completurilor sau a tuturor judecătorilor din materie penală în aceste completuri”, arată judecătorii CCR în motivarea publicată joi, potrivit gandul.info.

Curtea Constituţională a constatat că nu există prevederi legale care să stabilească specializarea judecătorilor Înaltei Curţi în materia judecării infracţiunilor de corupţie.

„Analizând cadrul legislativ reprezentat de Legea nr.78/2000, Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.826 din 13 septembrie 2005, Legea nr.304/2004 privind organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.827 din 13 septembrie 2005, şi Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.628 din 1 septembrie 2012, Curtea constată că nicio prevedere a acestora nu consacră specializarea de drept a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia judecării infracţiunilor de corupţie, din contră, prevăzând că se constituie completuri specializate rezulta o obligaţie corelativă de determinare a specializării şi de specializare a acestora/ a unora dintre aceştia. Curtea nu exclude ca toţi judecătorii, prin prisma experienţei lor profesionale/ formării profesionale, să fie specializaţi în această materie, însă acest aspect trebuie determinat şi constatat ca atare, neexistând o prezumţie simplă în sensul că aceştia sunt specializaţi”, potrivit motivării CCR.

În schimb, magistraţii CCR au constatat că era obligatorie organizarea completurilor specializate, constituirea lor nefiind respectată până pe 23 ianuarie 2019.

„Curtea constată că, indiferent cum era stabilită specializarea judecătorilor, oricum era obligatorie organizarea completurilor specializate, cu consecinţa ca numai aceste completuri să aibă competenţa exclusivă să judece, în primă instanţă, în materia infracţiunilor reglementate de Legea nr.78/2000. Aşadar, raportat la cauza de faţă, se constată că până la adoptarea Hotărârii Colegiului de conducere nr.14 din 23 ianuarie 2019 condiţiile prevăzute la par.146 din prezenta decizie nu au fost îndeplinite nici măcar formal, iar după adoptarea acesteia condiţiile au fost îndeplinite exclusiv formal, fără a răspunde cerinţelor prevăzute de art.20 din Convenţia penală privind corupţia în sensul unei reale specializări a unui număr limitat de completuri pentru combaterea eficientă a corupţiei”, transmite CCR.

De asemenea, Curtea transmite că nerespectând legea privind constituirea completurilor specializate, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a afectat rolul şi competenţa Parlamentului.

„Refuzul constant al unei autorităţi a statului, fie ea şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de a aplica o lege nu echivalează cu o cădere în desuetudine a acesteia în sensul că legea nu ar mai beneficia de autoritatea conferită iniţial de către legislativ, din cauza eşecului său de a reflecta realitatea socială. Prin urmare, poziţionarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea art.29 din Legea nr.78/2000 a conturat o paradigmă juridică ce acordă un rol central interpretării normei în detrimentul conţinutului normativ al acesteia, ceea ce a dus la subordonarea, în mod vădit, a normei şi, în mod evident, la încălcarea autorităţii acesteia. O asemenea poziţionare instituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie afectează rolul şi competenţa Parlamentului”, conform motivării CCR.

CCR a constatat că, prin neaplicarea legii, ÎCCJ s-a aflat într-un conflict juridic de natură constituţională în perioada 21 aprilie 2003 – 22 ianuarie 2019.

„Curtea constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a corectat în timp, în mod formal, conduita de opunere faţă de aplicarea unui text de lege parte a dreptului pozitiv, însă rezultă cu certitudine faptul că în perioada 21 aprilie 2003 – 22 ianuarie 2019 a instituţionalizat, prin persistenţa în timp şi autoritatea jurisdicţională a acestei conduite, o paradigmă juridică care a poziţionat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în afara cadrului constituţional, nesocotind autoritatea legislativă a Parlamentului. Chiar dacă practica neconstituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a încetat odată cu adoptarea Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.14 din 23 ianuarie 2019, aşadar, înainte de sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea prezentului conflict juridic de natură constituţională, Curtea constată că refuzul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a aplica art.29 din Legea nr.78/2000 a declanşat şi a întreţinut un conflict juridic de natură constituţională pentru perioada 21 aprilie 2003 – 22 ianuarie 2019”, arată CCR.

„Prin urmare, Curtea nu poate decât să constate că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003”, mai arată CCR.

De asemenea, cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate în primă instanţă, anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează să fie rejudecate.

Curtea a identificat două categorii de cauze cărora urmează să li se aplice direct decizia de constatare a conflictului instituţional: „Prima categorie de cauze este reprezentată de cele a căror judecată în primă instanţă a fost realizată prin mijlocirea completurilor nespecializate anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.14 din 23 ianuarie 2019 şi, la data publicării prezentei decizii, se află în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul Completurilor de 5 judecători. Aceste cauze, având în vedere încălcarea în faza judecăţii în primă instanţă a prevederilor art.21 alin.(3), ale art.61 alin.(1) şi ale art.126 alin.(1), (2) şi (4) din Constituţie, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art.421 pct.2 lit.b) din Codul de procedură penală, de completurile specializate alcătuite potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003. Desigur, a doua categorie de cauze este cea subsumată cauzelor care vor fi înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând cu data publicării prezentei decizii, şi anume cauzele viitoare cu privire la care aplicarea prezentei decizii nu comportă nicio dificultate procesuală”.