Unul dintre candidaţii pentru funcţia de prezidenţiabil din partea PDL, Gheorghe Falcă, primarul Aradului, a acordat un interviu pentru Gazeta de Cluj în care vorbeşte despre tot ceea ce înseamnă pentru el funcţia de preşedinte, dar şi despre lucrurile care îl trag înapoi într-o posibilă candidatură la această funcţie.

Citeste si:

EXCLUSIV Interviu cu prezidentiabilul PDL Catalin Predoiu

 

Reporter: Vi se pare că președinții României de după 1990 au evoluat?

Gheorghe Falcă: România însăşi a evoluat. Am avut trei preşedinţi: Ion Iliescu a fost obligat să evolueze de transformările din societatea românească, existând diferenţe importante între primul şi ultimul său mandat în ceea ce priveşte poziţionarea faţă de Occident, faţă de economia de piaţă şi societatea deschisă. Emil Constantinescu a fost un preşedinte liniar, dar constanţa pro-atlantistă ne-a ajutat enorm în integrarea în NATO. Traian Băsescu e preşedintele care a forţat cel mai mult schimbarea. A demarat o reformă decisivă a statului, a sprijinit independenţa justiţiei, a impus loialitatea şi curajul ca valori ale politicii noastre externe. Desigur, şi preşedintele Băsescu a fost obligat, în primul rând de criza economică, cu specificul ei românesc – statul supradimensionat, să schimbe perspectiva.

 

Rep.: Care ar trebui să fie obiectivele unui preşedinte pentru următorul mandat?

 

G.F. : Cred că avem nevoie de un nou proiect pentru România. Am construit un stat concentrat pe propriile nevoi de funcţionare, un stat supradimensionat, risipitor şi ineficient. Un stat care prin politizare excesivă, privilegii şi monopoluri, printr-un sistem de asistenţă socială defectuos, îşi ţine captivi o bună parte din cetăţeni, îi înfeudează. Proiectul meu, descris încă din 2011 într-o carte, Societatea vie. Proiect România 2020, mută accentul dinspre stat către cetăţean, către familie şi comunitate. Aceste repere trebuie să devină esenţiale în strategia Dreptei de a reconstrui România, în toate abordările sectoriale: economice, sociale, în sănătate şi în educaţie, în administraţia locală. Mai puţin stat şi mai multe libertăţi cetăţenilor, mai multă responsabilitate familiilor şi mai multă prosperitate comunităţilor. În politica externă, e limpede că trebuie să păstrăm aceeaşi linie fermă pro-atlantistă şi pro-europeană. Spre Est trebuie să privim deopotrivă realist şi curajos, inclusiv problema Republicii Moldova.

 

Rep.: Cum va arăta România în 2019 dacă veţi fi ales?

 

G.F.: Îmi doresc şi mă voi lupta ca România să devină o societate vie. Adică o societate a cetăţenilor liberi şi responsabili, care refuză asistenţialismul, îşi iau viaţa în propriile mâini şi asigură prosperitatea familiilor lor şi în comunitate. O Românie în care modelul comunităţilor de succes să fie multiplicat. Şi nicidecum …

Citește restul interviului cu Gheorghe Falca in editia tiparita de sambata din Gazeta de Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.