George Simion, liderul AUR, alături de europarlamentarul român Cristian Terheș, au susținut o conferință de presă în Parlamentul European, unde au discutat despre eșecul clasei politice autohtone în ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen, dar și despre OMV Petrom și suveranitatea țării noastre.

George Simion a afirmat clar că OMV Petrom trebuie să plătească taxele în România, nicidecum la Viena, precizând că este nevoie de o apărare mai aprigă a suveranității naționale.

„Vorbim din Parlamentul Europen pe o chestiune cât se poate de problematică pentru România. Comisia Europeană s-a pronunțat cu privire la taxele pe care o companie înregistrată în țara noastră le plătește către stat. Repet, nu este despre o companie multinațională, ci OMV Petrom, înregistrată la noi. Taxele trebuie plătite la București, nu la Viena. Pe lângă subiectul conferinței de astăzi, vreau să fac un anunț. În spațiul mediatic românesc a apărut contractul de vanzare cumpărare a Petrom. Relația dintre compania austriacă OMV și statul român.

Acest contract, legea care a venit după, toate anexele, vor reprezenta subiectul mai multor procese pentru echipa noastră de avocați. Ne bucurăm că am participat la dezbaterea de astăzi din Parlamentul European, luptători pentru suveranitate, profesori, experți s-au alăturat inițiativei lui Cristian Terheș. Este important să dăm un semnal către celelalte state că trebuie să ne apărăm constituțiile naționale”, a precizat George Simion.

George Simion: Nu vom ceda niciun metru în plus

De asemenea, liderul AUR a precizat că Legile Justiției adoptate anul trecut reprezintă o rușine la adresa României, aceasta fiind condiția pentru ca țara noastră să fie primită în Spațiul Schengen, lucru ce nu s-a mai întâmplat.

„S-a spus că aceasta este condiția pentru a fi primiți în Schengen. Nu se vorbește nici în lunile acestea la aderarea României la acest spațiu. Clasa politică nu are niciun cuvânt la Bruxelles. Am văzut și lunile trecute și ieri și astăzi. Acțiunile noastre, lupta pentru apărarea constituției vine ca un semnal pentru celelalte state. Birocrația de la Bruxelles atacă Polonia, Ungaria și orice alt guvern care refuză suveranitatea. Lupta trebuie purtată și acasă(…) România și poporul român trebuie să recupereze compania Petrom”, a adăugat George Simion în Parlamentul European.

În încheierea discursului său, liderul AUR a anunțat că șansele de a ajunge pe primul loc în preferințele românilor la alegerile din 2024 sunt foarte mari.

„Lucrăm și construim o alianță suveraniste din toate celelalte 26 de state. Este important să fim pe primul loc. Fac un apel la toți care împărtășesc o viziune patriotică, suveranistă asupra României (…). Să facem un grup comun și să ducem patrioți în Parlamentul European. Acțiunile vor continua la nivelul PE și mâine când începe noua sesiune parlamentară la București. Vom duce aceste acțiuni și în mediul civic și proteste și acțiuni de informare a opiniei publice și acțiuni în instanță alături de magisttrați care nu se tem să lupte pentru suvranitate”, a conchis George Simion.

Citește și: Lupul de la AIMM Cluj-Napoca își schimbă blana odată cu funcția. Vrea să ajungă șeful instituției, după ce a stat 700 de zile în concediu și s-a suspendat din funcție

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.