Previziunile sumbre s-au adeverit: muncitorii sezonieri din Germania suspecți de coronavirus sunt trimiși înapoi în România. Potrivit unor surse, un avion cu aproximativ 200 de persoane urma să aterizeze astăzi pe Aeroportul din Târgu Mureș, însă zborul a fost anulat, iar românii urmează să fie aduși în țară cu autocarul și vor fi repartizați în județele din care provin. Persoanele vor intra în carantină timp de două săptămâni, iar cei care vor prezenta simptome vor fi internați în spital.
Amintim că doar de pe Aeroportul Cluj au fost transportați în perioada 9-30 aprilie 9.761 de muncitori sezonieri către alte state, România fiind singura țară care a permis astfel de zboruri. Pozele realizate în 9 aprilie, când a avut loc prima cursă de pe Aeroportul Cluj spre Germania, au devenit virale și au fost prezentate în exclusivitate de către Gazeta de Cluj. Fotografiile au vorbit de la sine și ne arătau cum nu s-au respectat măsurile de combatere a coronavirusului, subiect ce a înfuriat o țară întreagă, cerându-se chiar demisii în stânga și-n dreapta, devenind și o ocazie oportună pentru plata unor polițe mai vechi. Dar lăsând asta la o parte, grav este că, din păcate, așa cum mulți preconizau, Germania ne trimite românii infectați/suspecți de coronavirus înapoi în țară!
Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a declarat pentru Gazeta de Cluj că nu are cunoștință despre acest aspect, nu a fost informat, iar dacă erau persoane in județ ar fi trebuit să fie anunțat.
”Am mai avut niște situații în care înțeleg că se dorea repatrierea unui număr de cetățeni care plecaseră de pe Aeroportul din Cluj și erau nemulțumiți de condițiile de ședere sau condițiile contractuale din Germania și doreau să se întoarcă înapoi. Am solicitat Ministerului Transportului să ducă aeronava respectivă – care a fost și anulată între timp – pe Aeroportul din Iași, având în vedere că majoritatea cetățenilor erau din zona Moldovei. Deci, din Cluj, nu știu să fie nimic, iar din cei care au plecat spre Germania, din județul Cluj erau extrem de puțini, vorbim de sub zece din totalul celor care au plecat. Într-adevăr, din alte județe din Transilvania erau destul de mulți. Dar nu cunosc și nu am fost informat de așa ceva, deci probabil că nu se mai realizează”, a precizat prefectul Mircea Abrudean.
Carmen Gorgan
Liviu Man
sa-i tina johannis si carmen in carantina la cotroceni, pe banii lor, din chiria pe casele luate cu japca.
Ha, ha… haaa.
nu se poate
sa ii tinem pe contributiile noaste
dupa ce au plecat la ordinul sparAnghelei c acordul lui kwi,loci orban si velea,tractoristul
tot pe noi se trage
sa isi plateasca 14 zile de carantina si servicii aferente
ce dreac eu lucrez sa isi bata altii joc de contributiile mele
ipoctiti de guvernanti
Nemrnici vor distruge Romania acestaia vin bonlavii cu totii.
Iohanissss b..p…în măta.No ținei pe banii tăi și a lu bețivu de Orban.Pt.Mărirea alocațiilor la copii nu sunt bani.Pentru importul de infractori ,hoți ,proxeneți ,prostalăi și curve sunt.
Sgi pla la johaniss, și nouă
No beuai p…Claun Iohanus
Trimisi din Cluj ,dar la repatriere adusi in Moldova. Sa fie tinuti in carantina acolo de unde au fost trimisi si pe banii celor care i au trimis.
Dido SI VLAGA IULIAN 2 POSTACI PSD-isti
Singura solutie este ca toate partidele sa se uneasca , sa introduca o motiune de cenzura ca sa dea jos acest josnic guvern.Alfel, o sa ajungem in sapa de lemn.Deci pe noi ne-au tinut in casa ca pe niste oi in tarc, iar pe acestia i-au trimis la munca , nemaitinand cont de pandemie Este de-a dreptul scandalos.
Un meci de ping-pong cu Covidul. Ar trebui oprita toata circulatia transfrontaliera. Cine intra in tara este carantinat la o locatie de langa vama, nu la domiciliu, unde i se face si testul. Dupa 14 zile se testeaza din nou, de doua ori cum este corect si daca esti negativ apoi se trimite la domiciliu.
SA se blocheze drumurile, sau chiar din vama, sa nu poata intra in Romania. Asta pentru că în România nu se circula.
Eu chiar am zis : ok, să plece, dar semnează pe cont propriu că isi plătesc carantina si tratamentul.
unde-s idioții care se obsedau cu Biserica, deși in noaptea de Inviere n-am avut incidente ci totul a fost responsabil. Acum tac deși aici avem zeci de infectări reale.