De la investire și până la sfârșitul lunii iulie 2020, Guvernul Orban a declarat o creștere a creditului de aproape cinci ori mai mare decât avansul înregistrat de gospodăriile populației la același capitol. Soldul creditului guvernamental echivalează cu jumătate din suma deținută de gospodării în depozitele bancare. Un nou împrumut de la Comisia Europeană vine să amplifice povara datoriilor, iar autoritățile încă nu au prezentat date referitoare la condițiile înțelegerii.

Creditul guvernamental a atins 133,5 miliarde de lei la sfârșitul lunii iulie 2020, fiind în creștere cu 29,5% comparativ cu iulie 2019, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La finele lui octombrie 2019, nivelul se cifra la 110 miliarde de lei. Așadar, în decurs de nouă luni, împrumuturile totale acumulate de actuala echipă de la Palatul Victoria s-au majorat cu 23,5 miliarde de lei, sau 21,4%.

Populația României avea, la 31 iulie, credite de 146,7 miliarde de lei, din care 114 miliarde în lei și 32,7 miliarde echivalent în valută. În octombrie 2019, creditele populației însumau 141,9 miliarde de lei, din care 107,1 miliarde în lei și 34,8 miliarde în valută. Creșterea fost de numai 4,8 miliarde de lei, de 4,89 ori mai mică decât cea înregistrată de Guvern. Procentual, majorarea este de numai 3,4%, astfel că, din acest punct de vedere, gospodăriile își gestionează felul în care se împrumută de șase ori mai bine decât guvernanții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.