De multă vreme primarul de la Cotroceni nu mai poate convinge că ar fi președintele României. Este doar un cetățean nărăvit la huzur pe banii statului, un cetățean pe care manoperele și calculatoarele serviciilor l-au desemnat câștigător al alegerilor din 2014. Ciclic, pentru a nu-și dezamăgi stăpânii care l-au întronat pe fotoliul destinat președinților, cetățeanul Iohannis iese la rampă și mai dă un spectacol de putere. Nu rezolvă nimic și nici nu va rezolva vreodată, pentru că Iohannis este interesat doar de propria soartă, nicidecum de „România europeană, modernă și prosperă”, vorbe cu care se împăunează de cinci ani de zile, scrie national.ro.

România europeană am văzut-o. Ne-au arătat-o ba Jose Manuel Barroso, ba Angela Merkel, ba Frans Timmermans sau Jean-Claude Juncker. Ne-au arătat, mai pe românește fie spus, care este locul nostru. Acolo unde vor ei, nu unde vrem noi. Ne-au mai arătat și cum trebuie să ne comportăm în Europa lor. Culcat și cu botul pe labe, fără să crâcnim. România modernă și prosperă nu știu la ce se referă. Când ieși pe stradă, nu se vede nimic.

Soarta, aranjată cu mâna

Există în Constituție un pasaj dedicat rolului de mediator al președintelui. Nici aici nu e prea limpede la ce se referă, căci Iohannis, în cei cinci ani de mandat, nu a mediat vreun conflict născut în interiorul statului. În schimb, a instigat la dezbinare și a agitat apele. A continuat și dezvoltat războiul româno-român început de Traian Băsescu. Ne-a împărțit în „românii lui” și restul, a îndemnat la  la revolte de stradă. De la bun început s-a situat de partea opoziției, chiar dacă îi era interzis de aceeași Constituție să mai facă politică.

Țelul lui, „România modernă și prosperă”, a însemnat, în realitate, distrugerea PSD, fapt recunoscut încă din prima zi de mandat. I-a intrat în cap că lumea îl iubește, bazându-se pe numărul de voturi exprimate în favoarea lui. Nu vreau să mai deschid subiectul delicat al golăniei cu blocarea secțiilor de votare din străinătate sau cu trișarea de la calculatoarele STS, nu are rost și mi-e lehamite, dar votul din 2014 nu a fost în favoarea lui, din dragoste pentru un necunoscut, de fapt, ci a fost clar un vot anti Ponta. Soarta, aranjată cu mâna aș spune, a făcut ca el să-i fie pesedistului contracandidat.

Agitatorul comunist din căruță

De la înălțimea Cotrocenilor, cetățeanul Iohannis a agitat în permanență. Soluții nu a avut niciodată, exceptând tragerea de timp, de parcă aceasta ar fi rezolvat ceva. Între el și agitatorul comunist, cocoțat în căruță și vorbind sacadat despre predarea cotelor, botezate norme obligatorii către stat, aproape că nu mai pot face vreo deosebire. Același stil  imperativ, același scrâșnet de măsele și același cinism prost escamotat. Ce soluții a avut Ioahnnis când Curtea Constituțională l-a obligat la demiterea Codruței Kovesi, în urma conflictului de interese născut?

Niciuna concretă și decentă. A agitat națiunea, în schimb, cu sfidarea și declarațiile lui arogante. La fel și în cazul demiterii procurorului general Augustin Lazăr, persiflând România prin menținerea acestuia până la pensionare. Agitatorul din el, în schimb, vorbea despre distrugerea justiției, despre independența procurorilor, despre statul de drept și drumul nostru european. Agitatorul din vremea colectivizării nu vedea că țăranii întră în comunism cu burta tot mai goală, agitatorul de acum nu vede că a ajuns să tragă semnul egal între victime și călăi. O fi mare diferența?

PSD este de vină

Oficial, campania electorală pentru prezidențiale nu a început încă. Însă cetățeanul Iohannis este în campanie de cel puțin doi ani, de capul lui, pentru că nimeni nu l-a pus la punct când trebuia. Atacă tot ce se poate ataca, dar numai pe o singură temă, PSD. PSD este de vină pentru orice. Avem creștere economică recunoscută în Uniunea Europeană? Nu contează, asta nu se pune la socoteală, PSD este însă de vină pentru că are un guvern ineficient și conduce România spre dezastru. PSD este de vină și pentru „țopăiala financiară”, deși cetățeanul Iohannis n-a găsit și nici nu a venit cu vreo soluție. PSD este de vină și pentru că nu a găsit un ambasador pentru a fi numit în Israel, deși i-a trimis mai multe propuneri? Probabil, pentru că cine știe ce afaceri a făcut Dragnea cu evreii, cine știe ce înțelegeri are Dăncilă cu ei, după cum băga el bățul prin gard. PSD este de vină pentru că oamenii nu mai sunt în siguranță, zice cetățeanul Iohannis, deși el este cel care blochează numirea ministrului la Interne. Și nu este singurul ministru care așteaptă numirea pe post, pentru că primarul de la Cotroceni are treabă cu propriul lui traseu electoral. Pentru nenorocirea de la Caracal tot PSD este de vină. Dar, de când a introdus în campanie tema asta – o mare ticăloșie să-ți faci campanie pe tragedia unor oameni – cu ce soluții a venit Iohannis? Eu n-am auzit să fi găsit vreuna. Exact ca agitatorul din căruță care urlă că au scăzut cotele obligatorii de grâu, dar de vină au fost țăranii care au furat, nicidecum că ar fi fost secetă.

Sursa: national.ro

6 COMENTARII

  1. Un articol care exprima clar de ce Iohannis trebuie sa câștige din nou ca sa nu-și dezamăgească stăpânii de afara!!!! Un trădător de țara și neam!!! Când va pierde alegerile sa fie adus in fața justiției plus dosarele cu casele de care nimeni nu vorbește decât in șoaptă!!!
    Klaus Iohannis este cel
    Mai slab președinte de după 2014 încoace care nu a făcut decât sa îndeplinească ordinele celor de afara , distrugerea PSD-ului!!!!

  2. De acord cu 90 % din ce ați scris mai puțin chestia cu predarea cotelor de cereale cu care România a plătit datoria de război atât către URSS cât și către forțele aliate . Eu aștept o precizare sa îmi răspundeți de cum credeți ca s-ar fi plătit aceasta datorie dacă România rămânea o țara capitalista , monarhică cu regele Mihai in frunte . Eu , care am ceva ani de viața la activ nu îmi amintesc de un sat chiar atât de prosper in România interbelica și parca și atunci țăranii plăteau impozite , cote . Asocierea țăranilor este după mine o prioritate la ora actuala in România . Micile gospodarii nu pot face fata agriculturii moderne .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.