Informațiile despre posibila incompatibilitate în care s-ar fi aflat Klaus Iohannis și Eduard Hellvig au fost transmise Agenției Naționale de Integritate de Direcția pentru Apărarea Constituției din cadrul SRI, a aflat EVZ.

Notele despre cei doi au fost avizate de fostul director SRI, George Maior, fără să mai treacă pe Direcția Juridică din cadrul serviciului. Deputatul Marian Cucșa, vicepreședintele Comisiei de Control al SRI, a declarat, pentru Evenimentul Zilei, că membrii comisiei au fost ieri la SRI pentru a afla de ce, în cadrul protocolului încheiat între serviciul secret și ANI, notele trimise nu au respectat traiectoria obișnuită, prin Direcția Juridică, așa cum s-a întâmplat în cazul protocoalelor încheiate între SRI și alte instituții.

O nouă pistă

Senatorul Cristian Chirteș, membru al comisiei parlamentare, a spus ieri pentru EVZ că există multe semne de întrebare legate de toate notele transmise. „Direcția pentru Apărarea Constituției a trimis în formă brută informări legate de Klaus Iohannis, Eduard Helllvig, dar și alții către Direcția de Informare și Analiză care nu avea alt rol decât de editare, să-i dea o formă, apoi au fost trimise la ANI. Este interesant că, din câte am aflat până acum, din 2015 nu s-au mai făcut informări la ANI. Putem crede că s-au făcut la comandă. Noi asta vrem să aflăm: dacă SRI a fost folosit ca instrument politic. De aceea, săptămâna viitoare vom merge și la Direcția pentru Apărarea Constituției, să vedem exact ce a plecat de acolo”, a declarat Chirteș pentru EVZ. Acesta a adăugat că SRI urmează să transmită comisiei parlamentare numele persoanei care a condus Direcția SRI pentru Apărarea Constituției în perioada informărilor despre Iohannis și Hellvig.

Urmăriri în instanță

Horia Georgescu, fost şef al ANI, a declarat, în 12 martie, în Comisia de Control SRI, că a discutat cu George Maior, şef SRI la acea vreme, despre dosarele de incompatibilitate ale lui Klaus Iohannis şi Eduard Hellvig, inclusiv după ce acestea au ajuns in instanță. „Nu existau discuţii despe primari, consilieri locali. Interesant este că, în cazul primarului municipiului Sibiu de la vremea respectivă, a făcut o excepţie în dialogul acesta”, a declarat Claudiu Manda, șeful Comisiei SRI despre relatarea lui Georgescu.

Coincidență

În ziua în care Klaus Iohannis s-a înscris în PNL, în 20 februarie 2013, SRI a trimis Agenției Naționale de Integritate o „notă secretă”, în care s-a indicat un „articol de lege încălcat”de actualul Președinte. După trei zile, ANI l-a declarat pe Iohannis incompatibil, șeful statului fiind achitat abia după alegerile prezidențiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.