Discursul prin de minciuni și denaturări ținut de primarul Dominic Fritz la Gala de închidere a programului Timișoara Capitală Culturală Europeană i-a indignat pe timișoreni. Cei care știu cât s-a muncit și cât s-a luptat pentru ca orașul nostru să primească prestigiosul titlu au privit dezgustați cum primarul și clica sa de usr-iști și-au arogat toate meritele. Dar, istoria nu uită.

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, cel care a avut o contribuție majoră în câștigarea titlului de Capitală Culturală Europeană, a prezentat, pe pagina sa de facebook, istoria adevărată a lungului drum către TM2023 și a oamenilor implicați:

”În 2010 și 2011, după ce s-a aflat că la nivel european s-a decis ca în 2021, una din capitalele culturale europene să fie dată de România, la nivelul cluburilor Rotary și Lions din oraș, au fost inițiate discuții privind oportunitatea candidării Timișoarei la acest titlu, jurnalista Lia Lucia Epure având chiar o prezentare PowerPoint în acest sens.

Primarul în funcție, Gheorghe Ciuhandu a făcut cunoscut că agreează ideea și este favorabil implicării Primăriei, ca actant principal, în demersurile ce urmează a fi făcute, dar și în exercitarea titlului, în cazul câștigării lui.

În 05.09.2011, un grup de inițiativă, cuprinzând 63 de persoane, ocupante de poziții de răspundere în administrația publică locală, în universități, în instituțiile culturale, în mass media, în diverse structuri asociative non guvernamentale, respectiv personalități pe cont propriu sau chiar simpli cetățeni preocupați de actul cultural s-a reunit în ședință de constituire a Asociației Timișoara 2021 -Capitală Europeană a Culturii. Printre ei, primarul în funcție Gheorghe Ciuhandu, rectorul UPT Nicolae Robu, directoarea Teatrului Național Ada Hausvater, jurnalista Lia-Lucia Epure, omul de afaceri Emil Cristescu, arhitecta Marcela Titz, etc.

Cu acea ocazie, s-a ales primul Consiliu Director, în componența:

  • Codruța Popov
  • Radu-Alexandru Nica
  • Marcela Titz
  • Sorina Jecza
  • Violeta Mihalache
  • Emil Cristescu
  • Vlad Gaivoronschi
  • și s-a hotărât depunerea dosarului pentru dobândirea de personalitate juridică.

În 30.09.2011, Asociația Timișoara 2021 -Capitală Europeană a Culturii a dobândit statut juridic.

În 22.06.2012, s-a încheiat mandatul de primar al d-lui Gheorghe Ciuhandu și a început mandatul de primar al subsemnatului, Nicolae Robu.

În decembrie 2012, a fost cooptată în Consiliul Director al Asociației d-na Simona Neumann.

Jumătate de an mai târziu, în 01.07.2013, d-na Neumann a fost numită director executiv al Asociației și putem considera că începând cu această dată Asociația a devenit operațională.

În perioada 01.07.2013 – 30.10.2020, sub conducerea executivă a d-nei Simona Neumann și coordonarea Primăriei Timișoara și Consiliului Județean Timiș – cu primar Nicolae Robu, respectiv președinți succesivi Titu Bojin, Sorin Grindeanu și Călin Dobra -:

➡️ s-a constituit echipa administrativă

➡️ s-a constituit echipa de elaborare a proiectului / dosarului de candidatură

➡️ s-a elaborat proiectul / dosarul de candidatură

➡️ s-a realizat înscrierea în competiția pentru obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii, prin depunerea proiectului / dosarului de candidatură (în 09.10.2015, termenul fiind 10.10.2015)

➡️ s-a obținut calificarea în ”final four”, adică: într-o rundă finală a competiției, între doar 4 competitoare din cele 14 înscrise inițial în concurs și anume: București, Baia-Mare, Cluj, Timișoara (în 11.12.2015)

➡️ s-a ajustat proiectul / dosarul de candidatură, conform observațiilor și sugestiilor juriului după etapa I a concursului

➡️ s-a pregătit susținerea în fața comisiei de jurizare a proiectului / dosarului de candidatură

➡️ s-a susținut în fața comisiei de jurizare proiectul / dosarul de candidatură

➡️ s-a câștigat competiția, obținându-se, astfel, titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021 (în 16.09.2016)

➡️ s-au făcut pregătirile pentru exercitarea titlului câștigat

În 2020, dată fiind pandemia, am convenit cu Comisia Europeană decalarea anului de exercitare de către Timișoara a titlului de Capitală Europeană a Culturii, la 2023.

În 30.10.2020, s-a încheiat mandatul de primar al subsemnatului, Nicolae Robu și a început mandatul de primar al d-lui Dominic-Samuel Fritz.

Necunoscând ce s-a întâmplat după 30.10.2020, închei cu această dată istoricul, cu următoarele mențiuni privind ce am făcut eu pentru proiect, din postura de primar:

➡️ deși, conform bid book-ului, aș fi fost primul chemat să ocup funcția de Președinte al Consiliului Director, am refuzat, având în vedere deținerea de către mine a funcției politice de Președinte al Filialei Timiș a PNL, pentru a ține proiectul departe de politic; am acceptat, însă, poziția de Președinte de Onoare

➡️ am alocat, cu aprobările de rigoare din partea Consiliului Local, mereu peste 80% din fondurile cu care proiectul a fost susținut pe parcursul celor 8 ani cât am fost Primar

➡️ am asumat realizarea unei mulțimi de obiective de infrastructură pentru cultură și conexe, lăsate unele finalizate, altele –toate celelalte!- în lucru, niciunul ignorat (exemple:

✔️ transformarea zonei Cetate –Piața Libertății, Piața Unirii, Piața Sfântul Gheorghe, Piața Țarcului și străzile din areal- în spațiu propice pentru găzduirea de evenimente și, în general, de loisir (noiembrie 2013 – decembrie 2015)

✔️ amenajarea malurilor Begăi în spațiu de loisir, inclusiv cu facilități de găzduire de evenimente și reintroducerea navigației de agrement pe Bega (septembrie 2013 – decembrie 2015)

✔️ aducerea în patrimoniul Primăriei a celor 8 foste cinematografe, reabilitarea și refuncționalizarea lor în centre culturale,

✔️ reabilitarea și refuncționalizarea în centru cultural a fostului Turn de Apă din Iosefin,

✔️ crearea unui Centru de Știință, Artă, Tehnologie și Experiment (Multiplexity).

➡️ am organizat an de an o mulțime de evenimente culturale, pe o paletă foarte largă, continuând festivalurile moștenite, reluând festivaluri existânde cândva, dar abandonate și inițiind un număr mare de noi festivaluri, dovedite de mare succes

➡️ am încurajat și facilitat dezvoltarea industriei de ospitalitate, a sectorului HORECA

➡️ am susținut financiar și sufletește activitatea Uniunii Scriitorilor, Asociației Artiștilor Plastici, o mulțime de reprezentații ale formațiilor muzicale timișorene, de la folclor la rock, jazz, operetă și operă, etc., etc.

➡️ am coagulat comunitatea întru susținerea proiectului, generând documente fără de care este greu de presupus că el ar fi fost declarat câștigător:

✔️ declarația de susținere a candidaturii semnată de liderii tuturor formațiunilor politice din oraș

✔️ declarația de susținere a candidaturii semnată de liderii tuturor etniilor minoritare din oraș

✔️ declarația de susținere a candidaturii semnată de liderii tuturor confesiunilor religioase din oraș

✔️ declarația de susținere a candidaturii semnată de liderii tuturor instituțiilor culturale din oraș

✔️ declarația de susținere a candidaturii semnată de liderii tuturor universităților din oraș

Mulțumesc din suflet tuturor colaboratorilor din Primărie, de la Consiliul Județean, din Asociație, din mediul de afaceri, din instituțiile culturale, din Ministerul Culturii, cu scuzele de rigoare pentru enumerarea neexhaustivă, tuturor-tuturor celor care, într-un fel sau altul, și-au adus aportul la câștigarea de către orașul nostru a onorantului titlu de Capitală Europeană a Culturii și la pregătirile pentru exercitarea lui, pe durata celor 8 ani cât eu am fost primar”.

Autor: Corneliu Bănățeanu (ziuadevest.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.