Inspecţia Judiciară a constat că multe dintre dosarele care vizau procurori DNA au rămas în nelucrare sau au fost clasate.

Potrivit concluziilor raportului Inspecţiei Judiciare, informaţiile obţinute de anchetatori în urma interceptărilor magistraţilor au fost trimise, în calitate de beneficiari principali sau secundari (în funcţie de situaţie) şi unor unităţi militare din cadrul SRI. Totodată, au fost şi situaţii în care autorizaţiile emise de instanţă au fost direct puse în aplicare de o unitate militară din SRI în baza protocolului din 2009, încheiat între Parchetul General şi Serviciu.

Un dosar de la DNA structura centrală (deschis în 2014) şi trimis ulterior la serviciul teritorial Oradea (2016) a vizat anchetarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea de la acel moment (Aurel Mascaş), care a fost interceptat în baza a patru mandate de supraveghere tehnică. Inspectorii judiciari au identificat mai multe adrese al DNA – central, toate semnate de şeful Direcţiei de la acel moment, Laura Codruţa Kovesi. Fosta şefă DNA solicita ca rezultatul mandatelor de supraveghere să fie transmis, săptămânal, către două unităţi militare din SRI, în calitate de beneficiari secundari. Motivul a fost „efectuarea în condiţii optime a urmării penale”. Inspectorii au mai găsit o adresă semnată tot de Laura Codruţa Kovesi către SRI, prin care cerea, în baza protocolului din 2009, sprijin tehnic şi analitic în dosar.

Într-un alt dosar de la DNA Oradea, procurorul de caz a cerut într-un dosar penal interceptarea pentru 30 de zile pentru judecător, avocat şi alte persoane, dar şi autorizarea înregistrărilor audio-video în mediul ambiental, pe momente operative. În acelaşi referat, inspectorii judiciari au mai constatat documente care arătau: – interceptările şi înregistrările aprobate mai sus vor fi efectuate de SRI Bihor, în colaborare cu operatorii de telefonie mobilă; – redarea convorbirilor şi exploatarea materialelor să revină tot SRI Bihor; – înregistrările audio-video în mediul ambiental şi de imagini şi redarea discuţiilor înregistrate vor fi efectuate de aceeaşi structură. Instanţa de la Curtea de Apel Oradea a autorizat măsurile solicitate în martie 2013, însă în perioada martie 2013 – februarie 2014 dosarul a rămas în nelucrare. În iulie 2014, cauza a fost clasată. Inspectorii judiciari au verificat dosarele de la DNA cu magistraţi instrumentate în perioada 2014-2018. În urma plenului de marţi, care a durat 7 ore, a fost validat raportul Inspecţiei Judiciare privind dosarele de pe rolul DNA cu magistraţii. Subiectul creat numeroase discuţii contradictorii între membrii CSM.

Citeste și DNA Cluj verifică în 7 comune și Cluj Napoca dosarele de pensie de handicap

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.